ajun de mâine

Am pipăit versurile încrustate pe scoarța unui arbore nostalgic, cu ramurile într-o parte aplecate, ca niște plete ude care sting însă focul de tabără al constrângerilor, un arbore crescut la hotarul dintre ieri și mâine. Deși pare un veșnic "ajun de mâine", găsim în azi o zi asumată, în care poetul "stinge constrângeri".
Am citit ultimele unsprezece sonete, iar acesta mi-a alunecat cel mai duios în suflet, "pe calea ce veghează blând odaia". Titlul e plin de misterul ce se regăsește și în text, iar pulsul emoțional crește, pe când
inversiunea învăluie cu un farmec tulburător ("dorința-n trupuri ne-a aprins văpaia", "emoției incendiindu-i claia"). Piesa de rezistență rămâne versul "fiind ajun de mâine sting constrângeri", dar finalul încheagă armonios sonetul, cu-al său "vifor de povețe" și-a sa "rugă, rai să-nvețe", spre Dumnezeu, "al vieților zugrav".