Albert Cătănuș

Îi îndepărtez pe toți din jurul meu. Le șterg chipurile cu radiera, apoi degetele, picioarele. Am rămas singur. Oare asta mi-am dorit, să stau trântit în pat cu privirea în tavan fumând? Mai e ceva

Prin fața zidului fandau spadasini. Un trecător s-a oprit, poate că am fost eu. A ridicat din umeri și s-a așezat cu spatele la zid. Poate că erai tu. Cineva a cerut o pauză. Spadasinii s-au oprit.

degetele se înfig în nisip căutând coșciugul în care m-am ascuns e idiotul care sapă nu știe cine sunt sau de ce nisipul i-a umplut gura nu-mi poate țipa numele dar nu renunță, el sapă în

Când deschid microsoft officeul ușa din camera mea Fâlfâie ca aripa ruptă a unui înger Nu tastez nimic special Mă întind în pat. Vulturii știu ce au de făcut Îmi vor ciuguli ficatul

Am un prieten, îl cheamă Traian. E pictor. Într-o zi mi-a făcut un portret. În ulei. Foarte mișto. Mi-a plăcut, l-am așezat deasupra patului. Era cool. Nenorocirea a venit într-o marți. Ciudat. De

Universul trebuia să aibă culoarea verde. Un verde deschis, precum firele de iarbă. Mi-am retezat ideea asta stupidă repede. Era cald, jacheta era de prisos. Mi-am dat-o jos. S-a făcut foarte cald.

Când am intrat în cameră mi-a fost frică. Frică. E un cuvânt ciudat. Poți spune frică și te poți gândi la urechile ciulite ale gazelei atunci când simte zgomote suspecte în iarba înaltă. Eu am spus

Povestea acestui bătrânel simpatic e scurtă, 35 de ani de muncă într-o fabrică. Trec peste dramele din viața lui, certuri, divorțuri și alte bălării specifice umanilor. L-am remarcat pentru alunița

e ca atunci când stai plin de sânge în mijlocul străzii și plângi ca un idiot nu știi de ce, doar zgârii asfaltul cu unghiile lovești cu furie cana de apă pe care ți-o întinde bătrânica

Din creierul oricărui criminal se zbate să iasă la lumină un șobolan. Păros și cu o coadă lungă. Întotdeauna când un șobolan moare coada i se mișcă ca și când ar desena pe asfaltul însângerat: ”E o

Judy Garland se mărită Când am primit invitația era foarte târziu Fumam pe balcon Mirosea urât De la fabrica de bere din cartier Zaragozana cred că se numește Mi-am adus aminte că

Un zâmbet poate fi păstrat într-o cutie metalică Închisă ermetic, ornată circular cu legile Torei Un Graal personal, ascuns unde nici eu nu știu Uneori e grav că port asupra mea acest

Domnule Președinte, De ce toate gloanțele oarbe Mă nimeresc fix în cap?! Nu există vreo posibilitate Ca să aleagă un traseu ocolitor?! Mă rog, mă pot lovi în zona pieptului, Sunt

mierda, am zis de atâtea ori e imposibil să-ți învelești inima în celofan și s-o trimiți ca ajutor ONU pentru copiii din Somalia mai bine o lași să cânte melodia mea preferată bum-bum sub

cine ar fi crezut că recul sistolic îmi afecteza diminețile atât de puternic încât muștele negre cad moarte pe lângă mine precum ideile sinucigașilor lași am studiat îndeajuns de mult