text cu greieri

Universul trebuia să aibă culoarea verde. Un verde deschis, precum firele de iarbă. Mi-am retezat ideea asta stupidă repede. Era cald, jacheta era de prisos. Mi-am dat-o jos. S-a făcut foarte cald. Toți cititorii așteaptă ca acum să scriu despre un tip care meditează pe marginea unui univers verde. Nicidecum. Îmi îmbrac jacheta. Încet, cu slow motion. Foarte încet. Mecanic. Apoi mă trântesc în iarbă, cu fața în sus. Probabil că voi mai scrie câteva fraze despre iarba verde pe care m-am așezat. Dar nu. În camera mea există un clovn. Are sub picioare 3 flori. Florile par comice, zâmbesc. Clovnul nu zâmbește, ține ochii închiși și are o mână ridicată în sus. Mâna stângă. Nu vă speriați, nu-i curge sânge din nas. E un fel de protest. Oare clovnii ar avea succes dacă organizează greve? Ar fi funny să vezi o grupare de clovni manifestându-se pe străzi pentru o viață decentă. Ha-ha. Clovni scandând: „Nu mai râdeți! – Nu mai râdeți!”. Dar nu râd, mă ridic din iarbă, îmi scot jacheta. Din jachetă îmi scot pachetul de țigări. Știu, fumez mult. Dar acum n-am să fumez. Am să aștept ca ultimul cititor să-și tragă scaunul mai aprope de monitor. Vă anunț: acum începe acțiunea. Clovnul din tablou își lasă mâna să cadă peste buzunare. Nu mai protesteză. Se așează lângă mine. Oare o să vorbim? Mda, o să vorbim puțin de complezență. Întrebările sunt firești: cât e ceasul, când intră banii pe card, etc-etc. Se ridică și se duce la bucătărie. Îi țip prin ușa întredeschisă. ”Pune-mi și mie o cafea, te rog!” Până revine să mai discutăm despre iarba verde. Sunt câțiva greieri, nu-i văd, dar le aud strigătele. „I feel good!”. Da, așa rostesc cântăreții: ”Yep, I feel good!” Zbier la ei să înceteze. Vreau tăcere. Încerc să meditez. ”Ai spus ceva?” Clovnul îmi așează cafeaua cu lapte pe măsuță. Ies aburi. Ies aburi din iarbă. Probabil e dimineață. ”N-am spus nimic, greierii.” Mai pălăvrăgim puțin despre diminețile din Câmpia Bărăganului și tăcem amândoi brusc. E o tăcere prevestitoare de final. Finalul însă se lasă aștept. Pervazul e plin de greieri. Știți ce e ciudat? Stau la etajul 4, cum au ajuns tocmai aici? Clovnul iese din scenă. Se urcă în tablou. Protestează iar, dar cu mâna dreaptă acum. Nu mi-a folosit prea mult. Cobor trepetele în fugă. Greierii au rămas pe pervaz. ”I feel good! I feel good!” La 300 de metri există un părculeț. Iarba e verde și plină de excremente canine. Mă așez la umbra unui copac. E foarte cald. Îmi scot jacheta cu slow motion. Iarba e atât de verde. Pare un miracol, nici un greiere. Zâmbesc complice și ridic ecranul laptop-ului, apoi tastez grăbit ”The end”.