Adriana Marilena Stroilescu

Goga spunea : “o dragoste apusă e ca un inel aruncat în lac, cea dintâi furtună care răscolește adâncurile poate să-l scoată la suprafață ca într-o clipă să-l arunce mai la fund”. Cu bărbatul pe care l-am iubit n-am avut inel :) iar cel care mă iubește îmi repetă adesea că mă iubește doar un pic, dar acest pic e tot ce poate fi mai bun pe lume. Până la urmă cred că ceea ce contează e faptul că datorită lor a prins viață acest poem în care eu m-am înfofolit în iubire precum o pasăre în penele sale cântând prin parcuri cu ultimele frunze de toamnă. Si dacă de acolo, de departe până și tu m-ai auzit înseamnă că azi sunt mai bogată decât ieri datorită cuvintelor tale pe care le prețuiesc.

* tristețea și nu tristeșea :) se pare că sunt într-adevăr tulburată de aprecierile tale, chiar nu mă așteptam...

Există o boală a stărilor și a peisajului care ne înconjoară sau a acelui peisaj pe care l-am pierdut undeva în adolescență dar pe care-l purtăm cu noi peste tot pe unde ne ducem. Voi, moldovenii, vă nașteți având în sânge microbul cântecului și poeziei precum, negrii din harlem dansul, de aceea sunteți mult mai sensibili și mai duioși decât tot restul omenirii. Mulțumesc!

cu prețuire,
Ama

Cuvintele tale mă onorează de nu-mi mai încap în piele de bucurie și parcă te simt așa ca un fel de soare ce alungă tristeșea de pe chipurile oamenilor.E drept că bucuria și tristețea ajunse la culme au efecte asemănătoare, și când unul sau altul din aceste simțăminte ne prind pe neașteptate ne cufundă într-o groaznică tulburare, încât ne fac uneori să ne pierdem și judecata. Așa că îmi bag mințile în cap și mă adâncesc din nou în scris mai aprig ca înainte păstrând în suflet o scânteie din trecerea ta pe aici.

Ama

Adela, natura se înfioară de plăcere atunci când spiritul se înclină prin omagiu în fața frumuseții așa că nu știu de ce am impresia ca până și Dumnezeu face o reverență atunci când se întâmplă să treacă prin piață. Mulțumesc pentru vibrația la acest poem și felul în care ai împletit vorbele, ca fructele măiestrit așezate într-un coș de nuiele.

Cornel, sinceră să fiu nici eu nu mi-am închipuit că acest poem va avea vreun comentariu, si totusi.... Intr-adevar, piața ca o lume sau lumea ca o piață :) un univers deosebit ce mă fascinează pentru că rămâme întotdeauna nealterat, plin de surprize și prospețime. Ma bucură popasul tău aici.

Stiam eu că poveștile nu mint și că lui Păcală îi place să umble printre tarabe și târgoveți, mulțumesc mult de trecere și răbdare, Viorel Silviu.

Este foarte frumos acest sat medieval numit Grignan, cu atât mai mult cu cât se află în Franța și tu ști ce mult îmi doream eu să vizitez această țară. Un peisaj fermecător cu străduțe înguste și pitorești cu case în stil gotic, iar castelul în care Marchiza de Sevigné își scria scrisorile m-a emoționat nespus. Si totuși, mi-e mult mai bine acasa pentru că numai acasă este posibil să visezi în crângul cu salcâmi.Mulțumesc din inimă pentru acest poem sprinten și fraged care m-a făcut să zâmbesc nostalgic purtându-mă cu gândul înapoi în timp și într-o adolescență pierdută.

Ama

Mă bucur mult că ai remarcat replica mea și că această cumințenie n-a trecut neobservată.

Ama :)

Bine mi-ai revenit :) Mi-e tare dragă întotdeauna trecerea ta pe la mine prin pagină și cuvintele calde cu care mă răsfeți. Si eu îți mulțumesc pentru că nu m-ai uitat.

Ama

Noi, cei rămași, ei, cei plecați... M-a impresionat acest poem ce are o forță de sugestie deosebită pe granița fragilă dintre viață și moarte. Ca existența să fie frumoasă, e necesar nu se știe de ce, să amestecăm în ea trecut și viitor. Opera noastră de poezie și artă suntem datori s-o săvârșim în cinstea morților și în același timp gândind la cei ce se vor naște. Ne împărtășim astfel din tot ce-a fost, ce este și ce va fi.

Amadriada

Concert pentru pian în la minor , ah, Grieg , supranumit \"nordicul Chopin”\", ah, acest poem simplu și intim...

« m-a luat la bord printre banchize.
Flutur, în semn de plecare,
steaguri limpezi de frig »

Simt briza lejeră și proaspătă care urcă dinspre apele albastre și întrevăd într-o simplă clipire de pleoape strălucirea ghețarilor, aud tăcerea munților abrupți și ascult liniștea fiordului... Sunt vie, Domnule, și nu numai în acte:

- am urcat la bord printre plase de pescuit
Flutur, în semn de sosire,
apusul de aur ca o pată din soare –

Am citit cu plăcere acest poem, apoi l-am legănat în gând până ce somnul m-a cuprins și m-a făcut stăpână pe neantul de dincolo de spații și timp.

Amadriada

* separându-mă adesea și nu separându-mă de obicei...

Un mijloc sigur de a nu îmbătrâni este să accepți anii așa cum vin, unul după altul, cu un surâs în colțul buzelor, acel surâs senin care nu se transformă în grimasă, acel surâs care rămâne întotdeauna tânăr. Nu degeaba Anatole France spunea \"mângâiați-vă îndelung fraza și ea va sfârși prin a surâde\" ... întocmai ca în poemul tău !

În loc de -pentru că nu știu ce altceva aș putea să le fac- eu aș suprima \"le\" și aș lăsa -pentru că nu știu ce altceva aș putea să fac-, asta ar ajuta versurile să crescă într-o notă de speranță și optimism fiindcă pe mine parbrizele de obicei m-au întristat separându-mă de obicei de cei pe care îi iubesc și de lumea exterioară, în plus astfel obții și o sonoritate mult mai bună ca exprimare, dar tu faci cum crezi...

Ama

* Poem saturat pe alocuri de imagini inutile, recunosc și greșeala recunoscută este pe jumătate iertată : acesta este un poem ticsit !

Lavinia

Mulțumesc de trecere, apreciez sinceritatea cuvintelor tale pentru că acolo unde e sinceritrate adevărată e și îndrumare și sprijin, poate până la urma ceva se va schimba înspre bine, până atunci încă o linguriță de șerbet nu strică dar cu mare atenție fiindcă zic unii că dulciurile îngrașă...

Ioana

Nu cred că tu ori altcineva reproșează ceva poemelor mele, este vorba cred doar despre emoțiile și părerile pe care citirea unor versuri le declanșează în noi, de acel efort al înțelegerii sau al vibrației spontane de la unul la celălalt, iar eu nu fac parte din categoria oamenilor supărăcioși care cred că pentru ceea ce săvârșesc nu le sunt de nici o trebuință povețele. De la numărul de kilometri încolo m-a apucat așa o jale și de teamă să nu devin chiar total siropos-lacrimogenă, m-am ascuns un pic după degete. Excelentă intuiția ta ! Nespus de bucuroasă de popasul făcut în pagina mea, te aștept oricând cu plăcere.

Mihai

Polifonia tonală a cuvintelor tale mă surprinde în mod foarte plăcut cu atât mai mult cu cât Bach chiar dacă nu a fost un inovator de forme muzicale noi le-a făcut pe cele existente la acea vreme să atingă perfecțiunea, păstrând totodată prospețimea instrumentației. Mulțumesc pentru micul tău discurs poetic ce dă dovadă de sensibilitate.

Ioan

Da, așa se lasă seara. romantic peste oraș, parcă nici nu mai are importanță de unde privești cerul, de la fereastra unui bloc sau din crângul cu salcâmi, stelele au adesea frăgezimea fructelor pârguite iar eu tare sunt gurmandă... Bucuroasă de revedere.

Ama

scuze *cu alte femei asemenea mie

:)

Naufragiul existenței ce ne înconjoară ca o muzică în care plutesc sunete și cuvinte ce nu cer nici un răspuns, mică analiză în surdină asupra complexității sufletului uman făcută fără concesii dar cu o anume tandrețe unde viața și moartea aproape se suprapun, apăsând una asupra celeilalte la limita incognoscibilului. Bucurie și tristețe, iubire și indiferență la centrul de colectare a maculaturii, cineva scotocește căutând reportajul celest al trimisului nostru special în paradis ce denunță umanitatea într-o călătorie în jurul craniului în care numai el, numai el aude fluierându-i în cap trenuri.
„Puteam să mor strivit de literatură” este un poem ce n-ar trebui să treacă neobservat pentru că versurile lui explodează chiar sub nasul nostru, în fragmente poetice bine conturate, de o concizie exemplară, împrăștiind în jur bucăți de existență umană ce-și caută unitatea dintre spirit și materie într-o celebrare a libertății inteligent construite.
Puteam să plec într-o “Călătorie în Faremido Capillaria” cu alte femeie asemenea mie, dar ceva m-a oprit aici, în poemul tău, tăindu-mi pe loc respirația...
Mulțumesc, Florin Hălălău!

Amadriada

Sunt multe lucruri care scapă rațiunii, iar acela care, pentru a înțelege viața se folosește numai de rațiune și nu de credință și iubire, seamănă cu un om care vrea să apuce flacăra cu cleștele dar nu rămâne în mână decât cu un tăciune fumegând. De-asta mi-e bine mie aici în poemul tău în care reușești să scoți din cuvinte doar floarea...

o să-ți spun ceva dragul meu chiar acum
papuci înmugurți și-a pus lumina pe drum
castanii și-au aprins candela printre ramuri
și soarele curge miere-n perdele la geamuri

pasărea-somn face cros pe-o străduță lila
clopotul cerne vise cu cântec de mucava
îngerii înfloresc umbre în solzul de pește
doar floarea de colț la munte doinește

cu fluier de soc în osul de lut al pădurii
topind ferigi cu gust amar în cerul gurii
până în măduva sufletului înaltul se cerne
fulgi de lavandă așternând printre perne

dimineața ciugulește grăunțe-n fereastră
pentru tine am îmbrăcat o bluză albastră
pe-obraji m-am dat cu puf de rândunele
pe noptieră-am așezat o glastră cu lalele

și-o carte de poeme-n mănuși de catifea
scrise-ntr-un vis demult de mâna ta
cu-o pană înmuiată în piatră de lumină
la margine de univers cu gust de amandină

Iți mulțumesc, Daniel, pentru vibrația și sunetele ce răzbat din poemele tale rostuind în mine armonia celestă și cuvintele acestei poezii căreia nu-i găsesc titlu și pe care am scris-o inspirată fiind de magia versurilor tale « Fi-vom unu »

Cu drag,
Ama

am dat de pomană atâtea amintiri
că până nici trecut nu mai am
la malul mării
pescăruși de lumină îmi ling tălpile
și mă-nchid într-o piatră albastră
pour faire le portrait d`une oiseau
cu vocea lui Yves Montand
într-o colivie ovală

Ama

Blestem de dragoste și viață așa ți-au înflorit merii în ghiocul cuvintelor, hai să-ți ghicesc frumoaso, de miere, de fiere, la drum de seară peste o lună e vară, de miere, de fiere, toți pomii-n livadă, miros de salcâm arunca-vor pe stradă… Auzi, maică, da` n-ai și pentru mine un capot, sau măcar o mătură că ți-am zis de bine, să-mi fac un pic de curat prin coliba de lut a viselor... M-am regăsit în poemul tău parfumat mai ceva decât \"la vie en rose\" și vezi, nu uita, în buzunarul de la capot să-mi pui o pasăre de lavandă să-mi doinească de dor...

Ama

Nimic nu poate fi mai frumos, mai profund și mai sfânt decât miracolul unui copil ce sosește în lume, asta da, fericire, să-ți trăiască puiuțul draga mea și să te bucuri de el. Cuvintele tale duios înflorite luminează această primăvară într-un mic poem grațios ca un bănuț de soare la leagănul copilei tale pentru a-i ursi de noroc.

Amadriada

Salut cuvântul și descântecul tău în oglindă, se pare că e oarecum o schimbare de stil sau doar mi se pare mie?!... Doar în aparență irespirabil, versurile se așează curgător, într-un ritm numai de ele știut dând naștere unor trăiri și imagini sugestive în care albul predomină, m-aș încumeta eu să spun, sugerând calm și armonios trecerea timpului, devenirea, indiferent de anii ce trec peste noi lăsându-ne semn la fereastră cu muguri ori flori, diminețile și serile își văd de grijile lor, de aceea mă gândesc să luăm fiecare zi în parte drept toată viața căci a trăi, nu înseamnă numai a respira ci în aceeași măsură a acționa făcând uz nu doar de simțuri ci de puterea și esența simțirilor purtându-ne visul cu noi pe acel drum care știm că ni se potrivește cel mai bine. Ca o poveste fără sfârșit litania ta în oglindă vine să lumineze cu tâlc primăvara în zilele care vor urma.

p.s. eu aș renunța la \"flăcări\", aș lăsa doar \"dinspre logosul făpturii\" dar tu faci cum crezi că e mai bine...

Respect,

Ama