puteam muri strivit de literatură

Naufragiul existenței ce ne înconjoară ca o muzică în care plutesc sunete și cuvinte ce nu cer nici un răspuns, mică analiză în surdină asupra complexității sufletului uman făcută fără concesii dar cu o anume tandrețe unde viața și moartea aproape se suprapun, apăsând una asupra celeilalte la limita incognoscibilului. Bucurie și tristețe, iubire și indiferență la centrul de colectare a maculaturii, cineva scotocește căutând reportajul celest al trimisului nostru special în paradis ce denunță umanitatea într-o călătorie în jurul craniului în care numai el, numai el aude fluierându-i în cap trenuri.
„Puteam să mor strivit de literatură” este un poem ce n-ar trebui să treacă neobservat pentru că versurile lui explodează chiar sub nasul nostru, în fragmente poetice bine conturate, de o concizie exemplară, împrăștiind în jur bucăți de existență umană ce-și caută unitatea dintre spirit și materie într-o celebrare a libertății inteligent construite.
Puteam să plec într-o “Călătorie în Faremido Capillaria” cu alte femeie asemenea mie, dar ceva m-a oprit aici, în poemul tău, tăindu-mi pe loc respirația...
Mulțumesc, Florin Hălălău!

Amadriada

scuze *cu alte femei asemenea mie

:)

Mă bucur să te aflu cunoscătoare a cărților lui Karinthy Frigyes, important scriitor maghiar din prima jumătate a secolului XX. Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase.

Să recunoaștem spun, ce-i al poetului este și marii judecători e cazul să tacă spun, aici stă cuminte, înspăimîntînd pe cel ce trece, o Poezie.

Nu pot spune decît că mă bucură trecerea. Mulțumesc.