delicatese
brînzeturile franțuzești cu mucegai ca praful de pe cărțile vechi pielea impregnată cu tuș păstrat în sticluțe mici de parfum ritmul liniștitor al pendulei redingota și jobenul pentru
fugă
uimitor cît de repede pot crește copiii își leapădă păturile de pe ei una cîte una se zvîrcolesc să înainteze nu ne mai aud cînd îi strigăm cu disperare ochii lor închiși aleargă mult mai
partir c’est mourir un peu
sap cu grijă tunele adînci în care montez difuzoare sunetul se lovește sec de membrana lor fină și se întoarce pînă departe în camera părăsită lambriul crește ca iedera mi-a acoperit deja
cunoaște-te pe tine însuți
îmi scot ochii înainte de culcare să pot împietri visul între tîmple culorile se vor amesteca pînă la durere tot ce n-am trăit se va derula secvență cu secvență pînă la os pînă la
foaie pentru minte
prostia e lipicioasă se întinde ca un clei vîscos ca transpirația dimineața devreme în autobuz cînd simțurile sînt mai ascuțite prostia crește ca părul și unghiile după moarte prostia lasă
peisaj suprarealist
toți îi spun domnu’ titi ca și cum s-ar întîlni cu frizerul cartierului el trece pe deasupra acestor lucruri în zbor lin și zîmbește tuturor să trăiți domnu’ titi îi spun vecinii care joacă
puteam muri strivit de literatură
puteam muri strivit de literatură familia ar fi venit să mă recunoască la centrul de colectare a maculaturii fișele de la frații jderi mi-ar fi acoperit ochii miopi sub pielea tumefiată sîngele
Dilemă lingvistică
Privind în Chișinău la rus, Cum nu știe o boabă românește, Am căutat să înțeleg ce spune, în Larousse, Dar totu-acolo-i scris în franțuzește.
o întîlnire cu nora iuga
priveam spectacolul din mezelărie de pe margine țintuit se recitau poeme de la berlin fasanenstraße 23 fragmente de roman despre tineri și riduri ea se plimba grațioasă printre rafturi dădea
hainele cele noi ale împăratului
vecinii mei au intrat în vacanță de acum vor folosi fereastra doar pentru privit ea citește coelho în fotoliu îmbrăcată în mătase și christian dior el ascultă mahler la gramofon fumează pipă cu
featuring eric clapton
criminalul în serie mă mai are doar pe mine pe listă îl văd în blocul de vizavi cum își curăță seară de seară arma stă în fața oglinzii își rimelează îndelung genele își acoperă cu
în locul ei a venit absența
în locul ei a venit absența un spațiu gol care îi semăna perfect s-a așezat lîngă mine în stația de autobuz toată lumea ne privea de parcă se întîmpla ceva neobișnuit un domn în vîrstă a
chișinău cu sufletul la gură
alerg prin orașul ăsta cu străzi tăiate drept imitație de granițe africane sau nord-americane să poată circula tancurile în voie îmi spuneai 31 august bucurești kogălniceanu cozile născute
am ajuns acasă după ce plecase
chiar toată poezia care ne intră în casă trebuie s-o iei tu nu-mi lași nici măcar un vers o idee o înghițitură să-mi amintesc gustul ei o imagine după care tînjesc ca un fumător abandonat de
sînt sîngele cuvintelor mele
creionul pe care îl țin în mînă cînd scriu îmi seamănă ca și cum mi-ar fi al șaselea deget măruntaiele îmi intră în carnea-i de grafit îl umplu cu toate simțurile date la maxim mă împuținez
îmi plimb poezia
îmi plimb poezia cu tramvaiul să-i arăt lumea bem ceaiul la vagonul-restaurant ne privim în ochi și mestecăm pe îndelete clasicii literaturii române ne mutăm apoi pe locurile rezervate de la
nu trageți în pianist
viața își urmează cursul între felul unu și felul doi oamenii ridică privirea din farfurii doar pentru apostrofarea chelnerului nu trageți în pianist face și el ce poate în lumea asta
pentru ca o femeie
pentru ca o femeie să fie frumoasă trebuie să cînte la pian cu degetele picioarelor să scormonească adînc în propria-i dragoste și să se lase însămînțată ca un lan fertil de floarea
îl scriu pe Dumnezeu
îl scriu pe Dumnezeu cu d mare sper să-l pot apuca de un picior într-o zi voi atinge atunci cerul cu mîna rîuri de lapte și miere îmi vor inunda apartamentul se va ridica o stea cu numele
poezie de dorință
amețește-mă cu aromele tale de femeie îndrăgostită lasă-mă să gust laptele care curge prin tine mustind pe piele înnebunitor lasă-mă să mă joc fecund cu emoția ta de carne crescută indecent
Ceaușescu
Ceaușescu a distrus România În șapte zile. În prima zi a spus: -“Să fie întuneric!” Și oamenii n-au mai avut lumină Nici în case, nici pe străzi. În ziua a doua a spus: -“Să se facă
ea scrie
tu poți mai mult îi scrisese cineva în subsolul poeziei cu talentul tău uriaș poți construi hidrocentrale versurile tale calde ar însufleți generații de tineri de pe șantierele patriei ea în
Straturi
Numărul deținutului tot scoate capul (așa cum îi dor oasele pe bătrîni cînd se schimbă vremea), apare pe piele și pe simțuri ca un leit-motiv ironic.
Mersul pe apă
Mersul pe apă, senzual ca ploaia peste pămîntul fierbinte, improvizație ca arta pianistului din serile de jazz.
