îl scriu pe Dumnezeu

Da, chiar mi-a plãcut...cum ne cad soclurile...si cum nu întelegem misterele! Nu cumva ne credem niste mici zei cu d mic?
Ce grozav e sã simti cu D mare!

Anda

Placut... si trist totodata. Nici macar de picior nu ne este permis sa-l atingem pe Dumnezeu... Imi imaginez cum l-am scutura de fiecare data pentru \"nenoroc\".
Sa-l scriem in continuare cu D mare in speranta unu soclu mai solid!

nu mi-a placut titlul, mi s-a parut prea declarativ si da o impresie gresita despre ce se intampla in poem. \"tavanul norocului\" e o supralicitare, nu e nevoie de acel \"norocului\", dupa parerea mea. mi-ar fi placut mai mult ca in finalul poemului sa nu fuga soclul de sub picioare ci, din contra, sa se consolideze, sa se termine cu o atmosfera de tipul \"de fapt eu sunt Dumnezeu, adorati-ma\". oricum e bun si asa, finalul alternativ e doar ce mi-ar fi placut mie foarte mult dar nu inseamna ca e mai bun sau mai stiu eu ce.

Alegerea titlului a fost grea. Se poate să fi fost nereușită.

Citindu-te, prind curaj și, cu toate că mi se zice dorun, îmi vine să mă iscălesc de-acum cu D: Dorun și să-mi plantez bustul în grădina din fața blocului, poate așa o voi cuceri pe zglobia vînzătoare de la buticul de peste drum...

mare dreptate ai...
undeva însă, ai să te miri, se spune
când vei rămâne fără scări în fața abisului,
Dumnezeu îți va da aripi...

steluță pentru zborul tău.

Mă bucură și mă onorează comentariile voastre.
Vă mulțumesc și vă mai aștept pe la mine.

Al vostru, Vameșu

Interesant...bine ca poti...

d mare pentru Dumnezeu e o alegere interesanta prin care textul are savoare. Chiar si \"soclul\" se va rusina gemand atunci cand \"tavanul norocului\" va fi simtit atingerea ta.
Frumoasa idee de cautare a sinelui intr-o lumea imbacsita de modernitate.

Cory

Eu am mai citit o data - incognito - multe texte pe ziua de azi, dar nu puteam sa nu ma intorc aici, fiindca pentru mine acesta e un poem care cred ca ramane, un poem cu idee, un poem care imi place.

nu vrei prea mult?:)

da, ideea e ca nu ai unde sa te-nalti
catre El, cand El in tine coboara...
scrie-L asa, si-nalta-te in tine...

Da, de ai putea sa-l faci tu pe Dumnezeu... de scris e usor, ai reusit... Imi pace poemul tau....incer, de-ai stii la durere, in luminis de dezamagiri, in pielea lui toma necredinciosul, de cate ori nu m-am gandit ca ar trebui sa-l facem si noi oamenii pe Dumnezeu din Ceva tangibil-vizibil...asa ca sa avem un loc un ceva concret unde sa nergen sa dan cu capul cand facem tampenii, cand ne gresesc altii si nu tim a ierta si nici nu ne lasam a fi iertati... imi place sincer ce-ai scris si mai ales cum ai scris...

Avem fiecare in noi un pic din Dumnezeu...unii au curajul sa creada ca NOI suntem Dumnezeu, poate ca aceia au descoperit ca nu-i nimic grav in asta, Dumnezeu este pretutindeni, Dumnezeu e timp si atemporal totodata...

si nu numai ptr aceasta poezie cu D mare ma reintorc la versurile tale, si ma cuprinde o spaima ca nu reusesc sa mai scriu, nici sa comentez, ca mi s-au inecat cuvintele pe care le-as pune sub versurile tale, dar Te Citesc...