partir c’est mourir un peu

Mulțumesc, Silvia. E scrisă azi.

mie mi se pare cam ambiguu începutul.
cum adică: \"sunetul se lovește sec/de membrana lor fină/și se întoarce pînă departe/în camera părăsită\"?. dacă e sec nu poate rezona. o imagine neclară. o senzație neclară.
părerea mea.

strans, are forta, mesajul este scurt dar puternic si cu un titlu foarte bine ales. felicitari!

Livia, sunetul se întoarce amplificat de difuzoare. Dar putem întreba și un specialist în acustică.

Cristina, mulțumesc.

nu inteleg unde e camera parasita, poetic vorbind, tunelul l-am perceput, plasat , integrat, gindurile au rezonat in perrceptia mea de iubitor de \"trairi de dincolo\"...cu camera m-am impiedicat

Tunelele pleacă din cameră.

florin, titlul imi aminteste de liedul lui Francesco Paolo Tosti ,,partir c’est mourir un peu\'\'

dintre partea sonora, acustica, muzicala a ruperii prin evadare (sau invers) despre care cred ca se zice aici si cea vizual-motrica, o prefer pe prima.
pentru ca are forta unei introduceri a miscarii, unde nu mai ai nevoie sa imaginezi intinderea si nici sa simti compartimentul de tren din final.
te lasa mai liber sa iti construiesti camere de asteptare.
revenir, c\'est oublier un peu

aproape specialist în difuzoare, cu care am lucrat multă vreme, pot spune că sunetul, odată plecat, prin amplificare, din difuzoare, nu se mai întoarce deloc în ele. ci o iau razna prin încăpere.

ma duce cu gandul la proliferarea romantica a \"corpului\" vegetal si, un peu, la Spuma zilelor a lui Boris Vian, cu aspirarea fatala a odoriferului vegetal