Adriana Marilena Stroilescu

ADRIAN,

Ma surprinzi din ce in ce mai mult, cred ca pina la urma ai sa devii si psihologul meu, nu numai cititorul: eu il asteptam pe el, cineva ma astepta pe mine, altcineva il astepta pe el din el, eu ma asteptam pe mine din mine, cred ca pina si universul astepta inflorirea noastra, cel putin asa simteam pe atunci, neliniste in fata vietii, a ceva ce va sa vina, dar care nu se stie cum este si mai ales daca va veni. Poate am ales nefericit subtitlul, dar mie mi-e drag asa, gindindu-ma ca in fiecare dintre noi exista un Godot care asteapta sau se lasa asteptat.
In ceea ce priveste celelalte modificari, de acord cu tine:
1. erorile gramaticale le-am observat si eu chiar si in
alte texte ale mele, marea majoritate sint insa de
tastare, nu stiu cum sa modific asta electronic, abia
am scos nasul dintre colile mele albe si carti, ador
mirosul de hirtie si de pagina tiparita.

mi-e teama ca daca retrag poezia, nu va mai fi primita
de agonia.ro spre reeditare, si apoi ce se intimpla
cu acele comentarii din pagina respectiva, sint putine
dar eu le iubesc, cum le salvez?... ma depaseste nu ma
descurc nici un pic.

2. ca imagistica, eu tocmai asta am vrut sa sugerez,
ritmul nebun al vietii care alearga si in care nu se
schimba nimic, cum bine ai remarcat chiar tu, mi-ar
placea sa stiu cum ai vedea strofa respectiva doar
acum sintem coautori, nu?! :) sau colegi intru\'
suferinta :(

Iti multumesc pentru delicatetea si tactul cu care
ma corectezi si pentru rabdarea de care dai dovada, sper ca
de data asta am postat mai ingrijit.

Amadriada

Artistul dezvaluie omenirii calea spre armonie. Asta inseamna fericire, pace, sensibilitate, echilibru, emotie, adica exact ceea ai facut tu acolo la Iasi, s-a povestit despre asta la cenaclul de duminica din Backstage. Iti doresc si pentru viitor acelasi succes, curaj, inspiratie si putere de munca. Felicitari!

E o zi asa intunecata la Bucuresti ca am trecut un pic pe la tine sa bem cafeaua impreuna si sa mai risipesc norii astia uriciosi, cu o farima de lumina si sonet. Impecabil scris, cafeaua e buna si are o aroma bine cunoscuta mie dar tare as vrea sa stiu ce pui tu in ea, poate o bucatica de zahar cubic din sufletul tau? Mi-e tare bine aici, caci si o zi noroasa are farmecul ei cind ai cu cine sa imparti litera, dar trebuie sa recunosc, mi-ar placea si mai mult daca ai folosi finalul sugerat de celalalt Adrian \"Cit a ramas din timp sa mai iubesc?\"

Eu am facut A.S.E.ul dar l-am avut profesor pe Radu Vasile la Istoria Economiei Nationale si probabil ai auzit si tu ca au fost impreuna la guvernare. Dumnezeu stie cum se mai conecteaza si serverele astea de ne-am intilnit noi pe aceeasi lungime de unda, tu la un capat al lumii, eu la celalalt... Uite, ti-am cules un cos plin cu cirese sa-ti tina de urit, la Bucuresti e o zi posomorita dar cuvintele tale mi-au mai luminat putin griul din suflet. Auzi, stii ca semeni perfect cu un tip de la noi care era chiar vinator de perle si-l urmaream la T.V. era nemaipomenit, pacat ca nu se mai stie nimic despre el. O fi disparut pentru ca i-ai furat tu numele, ori poate ca vioreaua e un nume de pasare sau pasarea e un nume de floare, ori Arhitectura e o fintina arteziana si Jacques Brel un reflux daca nu cumva Dumnezeu o fi roman ori poate Diavol?!... Se pare insa ca visam toujours bleu pe aceeasi planeta asa ca atunci cind ti-e dor si n-ai altceva mai bun de facut, poate mai treci pe la mine. Eu te astept, nu la Arhitectura ci la Backstage sa recitam impreuna...

:) Ama

Aceasta este mai mare un pic decit o vioara obisnuita, are un sunet mult mai adinc decit adincul unei viori normale cistigind in profunzime si am citit undeva ca s-ar sprijini de barbie cu ambele miini, asa ca ma intreb de nu cumva le este harazita numai miriapozilor. Tu cinti din cap pina-n picioare cu fiecare atom al sufletului tau iar mie imi place. Sigur nu esti Viorel Gaita, acela era mult mai acid desi e drept ironia lui nu era muscatoare ci una foarte fina, subtila, si-mi placea la fel de mult. Hai Ioanid sa ne ascundem in sertarul cu amintiri si parfum de levantica al scrinului, e atit de reconfortant sa mirosi pagina iar pe iarba nu se calca, se fumeaza!

Cu simpatie,
Amadriada

P.S. sa stii ca ma droghez
numai cu poezie :)

Scaietina, draga mea, acum mi te-ai agatat de suflet, ce sa mai schimbi, e bine asa , au si scaietii rostul lor pe acest pamint ca si amadriadele de altfel.
Iubesc prea mult poezia desi imi cunosc limitele si stiu ca nu excelez, dar pentru mine important nu este sa fiu prima ci sa fiu unica, insa tare m-ar bate un gind de ceva proza, multumesc pentru incurajare, nu se stie niciodata.

Imi face placere sa vad ca inca ma citesti iar paginile mele te vor astepta oricind cu prietenie, caci poezia ca si proza sint viata inainte de a fi arta, viata pe care o impartim la aceste ore tirzii din noapte.

Spumos, dar nu ca o sampanie care inteapa la nari, savuros dar mult mai dulce decit capsunile cu frisca ce uneori dau alergii si pete pe corp, condimentat cu duiosie, atit cit trebuie nu in exces, duios, gales si molcom de-ti merge la casa sufletului, dar nu lipsit de ritm si ma intreb iar nedumerita ce ti-o fi trebuit tie pseudonimul asta de scaietina care ma duce cu gindul doar la cimpiile din Baragan pustiite de arsita si seceta verii unde uneori totul se usuca si nimic nu mai creste, important e ca nu pot sa dorm si te citesc, mama ei de inspiratie ca te-a binecuvintat Dumnezeu cu ea si nici nu stii ce mi-ar placea si mie sa scriu proza...

E bine si frumos in sufletul meu astazi asa ca m-am gindit sa trec pe la tine, chiar daca afara e o zi noroasa are si ea farmecul ei... Versuri aparent sculptate in granit, dar cit de impresionant este Rodin in toate compozitiile sale. Oare ce-i trece prin cap Ginditorului, irepetabil ca opera de arta asa cum sta ermetic inlantuit in absolut si totusi magnetizind aerul din jur intr-o profunzime a trairilor numai de el stiuta? Poate compune un Sonet? Impecabila tehnica formei fiindca de obicei rima sacrifica din continut si totusi cita povara a nerostitului in versurile
tale lasindu-mi la o a doua citire melancolia unei filozofii cu gust de cireasa amara intre \"Parerga si Paralipomena\", cel putin asa am simtit eu. Ori poate iti place cafeaua tare si fara zahar sa-ti incalzeasca diminetile in care ti-e frig?!...

Sincer,
Amadriada

Pe cand uceniceam eu cu sarg la masa mea de scris sa dau o forma cat de cat decenta unei poezioare care nu-mi iese, diavolul de calculator ma cheama si-mi zice sa fac o pauza sa-mi mai aerisesc un pic creierii si cum varcolacul din mine nu doarme niciodata, apas usor pe o tasta insa minuneeeeeeeee... ma trezesc proiectata pe \" o campie albastra, cu flori albastre, din care pornesc crengi intortocheate albastre\" culoarea mea preferata si vad un sfant care tine in mana un pix in loc de chei, zambindu-mi strengareste cu o camelie in loc de cercel. Asa am ajuns in rai, cuvintele tale asezandu-mi pe suflet balsam duios comprehensiv intr-o semantica armonioasa demna de invidiat pana si de Korzybski, intemeiatorul ei.
Bravo, Sfinte! Cu smerenie te laud si te citesc.

:) ucenicul vrajitor

Iertata fie-mi greseala ca din aiureala am postat de doua ori aceeasi forma de comentariu, dar cainele meu nu-mi dadea pace tot invartindu-se pe linga tastatura si avand in computer cele doua variante (pe lung si pe scurt) am dat de mai multe ori \"enter\" asa ca uite inca o boacana.
Abia acum vad si rectific si erorile de tastare sa nu crezi ca sint analfabeta desi au si ei dreptul la viata dar nu pe un site de poezie, banuiesc:
- cu toate tastele si nu cu toata
- dupa ce am citit si nu dupa c am citit
- pagini de Jurnal dar fara spatiul acela indecent lasat
- din punct de vedere al si nu din punct de vederal
- cuvintele mele vor ajunge chiar la tine si nu cuvintele
mele vor ajunge cu bine la tine
:) ceea ce nici nu s-a intimplat caci uite cite gafe am facut...

deh, emotiile incepatorului, asa-mi trebuie daca-mi fac public maculatorul...

Eu abia acum te-am descoperit aici pe agonia.ro si sovaitor cu pasii neincrezatori ai incepatorului incerc sa respir de la poalele muntelui cautandu-mi tovarasi de drum si intrebandu-ma cum o fi acolo sus tocmai in varf \"distantele se subtiau pina la memoria unei vieti... pietrele faceau transfer de sentimente\". E bine aici in poezia ta fruct rosu copt suculent tasnind vertical seva cu miros tare al padurilor de rasinoase sa-mi mai primenesc putin frunza plamanilor arsi de atata nicotina. Fluxuri de energie pozitiva ma incarca tonic, citindu-te.

Cu tandrete,
Amadriada

Cit de bine spunea H. Heine ca exista oameni care isi inchipuie ca ar cunoaste bine pasarea numai pentru simplul fapt ca au vazut oul din care a iesit, ceea ce imi intareste convingerea ca exista o mare diferenta intre cele doua verbe a da si a darui desi ambele exprima o actiune., Poti sa-i dai cuiva bani sa-si cumpere o bucata de paine dar nu-l ajuti prea mult, daca el e bolnav de singuratate si nu are cu cine sa o vorbeasca impartind bucuria sau tristetea unei trairi.
Aceasta inseamna in imaginatia mea, distanta dintre doua suflete in empatie luind ca unitate de masura zborul.
Imi plac poeziile tale in care ma regasesc de multe ori. Pe tine te-a muscat cu iubire de talpa piciorului muza inspiratiei, daruindu-te cu sensibilitate, delicatete si har, pe mine, o muza al carui nume nu-l cunosc dar care ma face sa te citesc la nesfirsit.

Atit de frumoasa poezia ta, incit n-am cutezat pina acum sa adaug nici un comentariu de teama sa nu distrug vraja. Dar iata, a sosit clipa si un fluture bate ratacit toaca in cutia mea craniana zbatindu-se sa-si croiasca drum inspre lumina caci acolo e locul lui, impresie rasarit de soare in anotimpurile tale cu pecete insingerata de mac intre viata si moarte, intre deznadejde si speranta, efemerida in lacrimi de roua fluidizind culori pret de o clepsidra pe pamint, mai sugestiv si mai impresionant decit impresionismul lui Monet pe care il iubesc atit de mult intre bucurie si tristete. De aceea voi invata de la tine sa zimbesc sus neinchipuit de sus, pina la stele si inapoi.

Cu recunostinta,
Amadriada

hop si eu cu votul meu
basmaluta cu buline
cin`se ia Anton de tine?!...

mie imi placi la nebunie
ce atita galagie
si de cind te tot citesc
am uitat sa si postesc

maninc torturi de bezea
aiurind prin cafenea
ruda-ruda-paparuda
moara dusmanii de ciuda

sfinte sa nu-mi dai canoane
sa nu ma sfirsesc de foame
ca si-asa`s dusa cu pluta
nu vreau sa ma doara burta

Antonica, dragul meu
te votez maica si eu
uite vin la Rosiori
cu taraful de viori

foaie verde acadea
ma omoara linistea
fara poezia ta.

Adrian, este chiar o poezie pe care initial nici nu ma gindeam sa o postez, e de acum citiva ani, dar mie imi este draga pentru ca are valoare sentimentala. Atit am lucrat la ea, ca s-a ales praful, si atunci, gindindu-ma ca mai bine impletesc o pereche de manusi caci oricum venea iarna (dar nici pe astea nu le-am terminat intrucit imi lipseste indeminarea) am preferat sa o las asa. Era atita harababura in sufletul meu in acele zile incit ori ar fi iesit o telenovela si ajungeam celebra in rindul gospodinelor, ori cine stie ce eseu filozofic de s-ar fi crucit pina si Bergson ca sint mai desteapta decit el si s-ar fi rasucit in mormint. De aceea ma simt onorata si iti multumesc pentru ca ai avut curiozitatea sa treci pe aici, promitind ca voi incerca sa iau aminte la sugestiile tale pe care le admir, le respect, asteptindu-le si pe viitor.

Cu multa simpatie,
Amadriada

Precum licuricii plapinzi in noapte, prin iarba purtind povara de vise, alaturarea numelui meu de cel al florii albastre ma onoreaza si ma copleseste in acelasi timp. Eminescu este unic dar cred ca face parte din noi inca de la nastere marcindu-ne inevitabil existenta cu luceferi sub luna plina cutreierind padurile.
Iti multumesc pentru ca ai avut rabdare sa ma citesti, poate ca si tu esti un romantic.

Nici nu stii cita bucurie mi-au adus cuvintele tale si chiar aveam nevoie... Nimic nu este mai de pret decit respectul de tine insuti, intemeiat pe dreptate dar si pe simt de omenie, iar tu le ai pe amindoua.
Onoarea si placerea sint de partea mea pentru ca m-ai citit, iar faptul ca mi-ai intuit perfect starea de suflet ma face sa te asez in inima mea, gindindu-ma ca o sa existe intotdeauna romantism pe lumea asta pentru cei care sint demni de el.
Cu prietenie, Amadriada.

Cit timp sa fi trecut de atunci, o clipa cit o eternitate sau o eternitate cit o clipa ?!...
O steluta aurie din ochi, de pe un epolet cu trese, din empatie, de pe o eticheta cu Metaxa, din teii ce stau sa izbucneasca in floare afara sau de incurajare, prea putin important, iti multumesc pentru ca mi-ai facut loc in sufletul tau \"in fereastra cind agati primavara si luna de cimp prinde radacini\" surizind asa cum numai tineretea poate sa o faca in poemul tau adolescentin de frumos.

Cuceritor textul, spumos ca o floare de cires arcuita in ochiul incercanat de traire interioara al Jurnalului. Ciripit vesel de trenuri si pagini fosnind miraculos de o fragezime si o delicatete emotionala remarcabile intre filele unei confesiuni de o sinceritate tulburatoare la sarbatoarea evenimentului.

Amadriada