Dialoguri cu lună și tine

Ceea ce imi place cel mai mult la acest poem este faptul ca imi este imposibil sa selectez un grupaj de versuri si sa spun ca in acestea se joaca intreaga poezie .

Nu exista un centru , este o poezie `inelara` , in care orice punct isi are rolul bine stabilit , formand acea unitate de `ventricol` , ce trebuie inteles el insusi mai intai pentru a pricepe inima si apoi intreg organismul .

Privesc astfel prin lumina cum se desfasoara venirea primaverii : intai sunt cuvintele noastre , pe care le `infasuram` in casute , pentru care putem lasa orasele in urma ; nici primavara nu sta , ea `prinde radacini` , `creste` acolo unde am agatat-o noi initial .

Si bine-nteles , o data cu primavara , va trebui sa ne schimbam si noi , de aceea

ma dau peste cap
si plec

Cu tot riscul de a o mahni pe Alina, ridic o spranceana mefienta in fata acestui poem. Nu are forta (mi se va raspunde ca poezia feminina nu are nevoie de forta), nici o retorica inovatoare (la multe cenacluri clandestine se citesc poeme cu tonalitati cel putin la fel de eliptice ca aceasta ). Nu e vorba de deconstruire de limbaj, ci de metoda facila. Imaginile (unele interesante) nu reusesc sa se salveze: \"luna în câmp/ prinde rădăcini\". Primavara agatata in fereastra ? E adolescentin ! Iar tentativa de surpiza din final \"insa plec spre tine\" e dezarticulata. Ca ultima notatie: metaforele (exemplific cu prima strofa) sunt in exces determinate aleatoriu, nedirectionat, ceea ce da nuanta unui \"poezism\" la fel de practicat: dicteul automat (deviere mare de suprarealism), destul de putin sincer.
luminile ajung răsărit
la schimb norii se dau
cu ventriculul stâng și
clipele mute de mai târziu
Ce se vrea aici ? E intrebarea legitima a cititorului.
Daca nu as fi crezut in justetea a ceea ce am scris aici, m-as fi abtinut de la acest comentariu. Si cat mi-as fi dorit sa ma abtin!

Mircea, chiar ai scris comentariul pe care l-ai expus ieri la cenaclu. Mă bucur că ai fost consecvent.

Cosmin, m-ai fi mâhnit dacă te-ai fi abținut de la a comenta. Textul nu trebuia să fie nici de bine, nici de rău, este doar un dialog imaginar cu... poezie.ro, așa l-am construit eu. \'Luna în câmp\' este din melodia lui Alifantis. \'Blame it on my youth\' este un jazz superb. \'Fereastra\' - una virtuală. Strofa a doua semnifică un schimb de identități. Finalul nu este dezarticulat, poate doar unul \'contextual\'.
Mă bucur că ți-ai exprimat părerea ta aici și consider că este la fel de justă ca oricare altă părere asupra unei poezii, adică subiectivă. :)
Vă mulțumesc de trecere!

\"cochilii de melci
\'un pic arse\'\"
... mi-a plăcut, parcă după un foc de vreascuri pe malul mării...
În același timp (a)pare sugestia unei resemnări în fața unor răni(arsuri) vechi.

Interesante imagini. Există o surprindere a ideii textului în comentariul tău, poate mai puțin ideea de resemnare - incompatibilă cu personalitatea extrovertă. :)
Cineva, mai demult, îmi spunea, \'nu-ți fă amăgiri, pentru a nu avea dezamăgiri\'. Așa că, răni nu există. Existăm doar noi, prin amintiri sinaptice.

Alina, in primul rand multumesc pentru aprecieri si nivel.
\"Dialoguri cu luna si tine\". Cat de frumos!
\"...cochilii de melci/un pic arse\", \"...norii se dau/cu ventriculul stang...\", cat de mult imi plac astfel de versuri!
Frumos, frumos.

Varianta cosmetizată a poemului:

desfășuram nopțile inelar
într-un fel de loc geometric de umbră

pe o jumătate de nuanță
schimbam norii prindeam
rădăcini și dragostea
\'blame it on my youth\'

prin tăcerea ventriculară
treceam un axis mundi opac
numele formau arpegii majore
în leagănul lumii

verde-azuriu
deasupra casei
creștea o pasăre
cât o inimă

din dialogurile cu lună și tine
rămâneau doar cochilii

:)

Pentru ca ai intervenit de doua ori la mine :P, am hotarat sa te cunosc mai bine :)....
Nu vreau sa comentez nimic...., oricum nu simt aceea ce ai simtit atunci cand ai scris... si nu vreau sa fiu subiectiva.
Obiectiv poate fi doar autorul!
Consider toate comentariile un non-sens, desertaciuni....

Cit timp sa fi trecut de atunci, o clipa cit o eternitate sau o eternitate cit o clipa ?!...
O steluta aurie din ochi, de pe un epolet cu trese, din empatie, de pe o eticheta cu Metaxa, din teii ce stau sa izbucneasca in floare afara sau de incurajare, prea putin important, iti multumesc pentru ca mi-ai facut loc in sufletul tau \"in fereastra cind agati primavara si luna de cimp prinde radacini\" surizind asa cum numai tineretea poate sa o faca in poemul tau adolescentin de frumos.