I.
aer plutind
străzi prăfuite
aripi transparente
poate roșul meu curgând
stare nebună de somnolență
pășind poate zburând
deasupra străzilor străine
necunoscutul
eu iubesc, tu iubești,
el, ea iubește,
noi pivim în tăcere cum firul ierbii până la cer se înalță, crește, ne cățărăm prin chinuri pe-o lacrimă înălțându-se de pe-un nor privim al nostru
Nu pot să-mi ascult inima!
Dacă aș face-o, mă tem
că mai degrabă te-aș altoi cu o
rădăcină ca de creangă
de păr,
te-aș altoi așa, cu smoală fumegândă
Peste ani,
ori de câte ori mi s-ar
Într-o noapte argintie cu
tot de stele în cădere,
ciudat lucru,
un înger bucălat îmi apăruse
cu păr învălurit și îmblondat, era
poate venise cu o stea...
- Ce vrei de la mine?,
l-am
Firul de iarbă vernil
îmi mângâia tâmpla stângă,
niciodată atingându-se de
cea dreaptă,
vidul începea prin
a se împlini
cu bucăți de particule
de nevid,
dintr-o lume străină mie,
de pe
Dă-mi să poposesc aici
în vârful literei tale
timp de-o viață
și-un minut!
Ce mă fac, spune,
de așa e și viața:
un urcuș
un coborâș
un urcuș
un coborâș
Îmi vine să cred că
am să
Mă gândeam
într-un moment
oare ce rost mai are, că
avem două mâini,
și două picioare
Putem păși cu
gândul?
El fiind
la picioare
Probabil
ne-am strivi
Dar cu pașii,
cu pașii
Pierzaniile lumii
se încolăcesc pe pereți aburiți
nădușind rouă
de dor de om
și ploaia seculară
de nu mă mai lasă
și gândul gândului
de spirit orb strălucind
în licărirea ta argintie
ca
Îți spun,
cât bine!, că acum un veac
nu m-ai văzut!
Te-ai fi speriat de mine
îți spun,
căci,
căci semănam mai mult ca
niciodată a cactus
ars de atâta soare!...
Ce fiară mai sunt, Doamne!
M-am încumetat să mușc din
lumina felinarelor ascunse,
crezând răsăritul
mai aproape
Mă întreb dac-ai veni mai în grabă,
ori ar trebui să mușc
și
din
lumina
Vino, vino tu regina mea repejor, lângă mine la geam și aruncă o privire, așa, în grabă, doar ca să vezi fulgi de nea, cât de mari or fi?, cât o stea?, cât o stea de zăpadă? Nu, nu știu,
Neștiind secretele
unui înot pe spate
ori fluturările pe-o
apă dulce,
îmi deschid pânzele pentru
captarea undelor de vis
Catargele sunt sus!
\"Apucă vântul de miazănoapte
și plutește
Mi-e negru
albastrul purpuriu
de cer încenușit,
și greu gândul
apăsând un nod
de creier,
și mai albastru
înroșit din focul
nearzând,
mai gri de piatră
rătăcind în lume
mai fără de
Ceva-ul albastrului
de cer s-a întors
către nimicul
de ochi prăfuit,
iar inima
către un dor
ce tinde
în nemărginitul infinit.
Ai plecat?,
de nu mai ești,
că nici respiri,
nici mă
Străfundul
irisului de
rocă vulcanică
împietruită
mai ardea un ruginiu
de viață în
licărirea răcită
încenușită și
înlăcrimată și
netrecută încă...
Și încă mai da,
și tot așa
Mi-a adormit ea,
azi, acum,
divina melancolie
pe-o frunză ruginită
a adormit pe viață,
azi, acum,
cu lacrimi înnegrite
în negura înlăcrimată,
privindu-mă din
colțul secundei
de
Pășind peste urme
de zăpadă,
de mormane
peste alb,
și simțind o
răsuflare
peste lume,
peste alb,
mă împiedic,
lovindu-mă
de un dor,
în transparentul
de zăpadă,
de morman
în
Pe țărmul cu nisip negru,
lătra din zori
câinele lumii turbat
de atâta întuneric.
Spiritele albe
s-au îmbrăcat în negru,
dispărând astfel
în întunericul smolit,
purtând haine de
În momentul liniștii depline
am tresărit dintr-un vis
în care transportam
cuvinte aritmetice.
Printre altele
am recunoscut un
dor nemărginit de om,
concretizat în a ta
