Și am înmulțit timpul
sperând la mai puțin...,
am încercat și infinitul
să-l readuc în mâine...,
împărțind restul cu înmulțirea
și scăzutul cu metafora...,
dar tot o veșnicie
mi-a
Cercul deschis
în linie curbată
continuitatea de
infinit
închisă în sine
planete cu unghiul
în dezgheț
pietre crăpate
prefăcându-se în
stânci
și corali deghizați
al unui
Zăpadă de alb
ca albul
zăpezii de fulg
fulguind încă
pe acoperișul cu
horn de fum
nemirosind înfumurare
și așezând
pe crengi degetoase
alb de fulg
în nefulgurație
și sclipind a raze
în
Puncte dispersate
cenușii
pe-o pânză
cenușie în negru
trasând un pulsar
de inimă,
și comete înghețate
rătăcindu-se în vid
în coadă cu
negrul lumii
pierzându-se și
disperându-se
Sângeram atunci
un nu știu ce într-un
nu știu când lumesc
Sângeram ca
lumea aerul și
pârâurile apa și
munții stâncile și
sufletul suferința,
orizontul infinitul
ori poezia mea
Picurând și
licărind lacrima
cubului meu de inimă
apăsându-mi noada sufletului
corpului meu de om
de stâncă de
munte învechit în
eternitatea orizontului
întortocheat și încurcubeat
al
Pârâul timpului
curgând părea
un timp umed
de atâta împietruire
în prezent!
Picături sclipitoare
din suferința durerii
și unghiul drept
atât de strâmb
deformat de
piatra
Verticalitate profundă
într-un străfund
superficial
al unei lumi
respirând inexistență
cu aer albastru
din timpuri paralel
trasate
și citind pietre cu
ochi înmărmuriți în
prezentul
Doar ruginiul
de apus al
cubului meu de soare
doar unghiul
de suflet din
timpul scurs
doar zăpada
smolită pe-o palmă
neagră de atâtea virtuți
doar piatra în cădere
din vârful piramidei
și
