Mama ei de inspirație!

Pentru titlu am avut mai multe variante:\"Mamă scriind\", \"Scriind ca mamă\", dar învârtindu-mă pe cap din poziția lotus, mi-a ieșit cu năduf:\"Mama ei de inspirație!\" Să vă explic! Simt cum stă talentul pe mine ciorchine, inspirația curge năvalnic în picături pe tâmpla stângă ... pun mâna pe creionul galben , fără de care nu pot în nici un fel și, încep să gâdil ideea la subsuoară! Ha! Ha! Ha! E bună dom’le! Întotdeauna îmi place să râd cu ele(cu ideile,adică) înainte să le scot în societate. „Râzi tu, râzi, Harap Alb! aud piticuții scăldându-se în Niagara mea personală, vedem noi cine râde la urmă!” Nu înțeleg din prima încercare mesajul dar, în câmpul meu vizual, pe centru-stânga, apare unul din cei doi copiluți din dotarea personală. După gabarit și maniera de deschidere a ușii, concluzionez că e cel cu buletin. Nu-și găsește jambierele. Las creionul cu părere de rău și încep operațiunea „Jambierele buclucașe”. Cu atenție inspectez toate zonele vulnerabile din casă, fără vreun rezultat. Mi-a rămas camara, dulapul cu vase, cuptorul cu microunde, sacul aspiratorului… sertarul imprimantei e liber... nimic! Buza de sus, flutură a declarație de război, dar, o proptesc cu degetul binișor. Ridic ochii în tavan solicitând intervenție divină. Punct ochit, punct lovit! Iau scăunelul și desprind delicat jambierele din brațele lustrei. Aduc la masa tratativelor copiluțul mic și aflu, oarecum lejer, unde i-a ascuns apărătorile fratelui său. Le scot din congelator, le bag în cuptor cu dorința sinceră de a le schimba forma și temperatura. Îmi reușește cu aproximație. Noroc cu sfoara cumpărată, acum două zile. I le leg fedeleș de picioare, neluând în seama nici un protest! Așa! Cel mare a plecat, mezinul prestează activități de transport. Cară furnicile din baie cu un cartonaș, afară. Una câte una! Mânca-l-ar mama de ecologist! Așa s-a născut. Cu o genă în plus! S-a strâns vreo jumătate de mușuroi în jurul unei bomboane de mentă, iar noi locuim la etajul patru. Folosesc regula de trei simple și îmi dau seama că o să am câteva ore bune, liniște! Hi! Hi! Hi! Apuc creionașul galben și mi-l bag... după ureche, din nou. Un balmeș-talmeș teribil îmi străpunge orizontal, amândouă timpanele. Mă insinuez în peisajul din fața ușii și încerc să-i explic vecinei de vis-a- vis că „globulă albă” nu-i un motiv serios, pentru o ceartă. Dacă mezinul meu i-ar fi spus „microbule!” , copilașului ei, atunci, i-aș fi prezentat scuze, negreșit. Nu pare impresionată de logica mea absolut logică! Aduc atlasul de anatomie, îi fac o cafea și discutăm despre compoziția sângelui. Sânge care, îl tamponez două secunde mai târziu, de pe piciorul ecologistului, rănit la datorie. Îi dau vecinei atlasul, ibricul cu tot cu cafea, și încerc disperată să conving copilul că, pe planeta asta mai sunt și viețuitoare dăunatoare. Inutil exemplul cu păduchii. Răspunsul primit mi-a provocat brusc, o criză de strabism: „Îi creștem și pe ei săracii!” Cad în genunchi. Criza de strabism s-a intersectat cu apărătorile deja plimbate la stadion. Folosesc poziția să-i mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a procopsit cu păduchii, pe care ar urma să-i cresc. Îmi adun ochii și apărătorile și-mi mut atenția spre cel vârstnic. E supărat. A ratat lustra, bașca zece goluri! Mi se activează gena de duioșie maternă, îl strâng la piept, încercând să-i dezlipesc șosetele de pe piele. Operațiune parțial încununată de succes. Fotbalistul meu, adoarme cu nonșalanță pe covor. Ecologistul nu se lasă. Încearcă să-și adune ultimele forțe. Au mai rămas cinci furnici. Schimb tactica de negociere. Îi aduc o cutiuță, jumulesc o mușcată pentru ambient. Creionul galben îl folosesc pentru a scrie ce mi se dictează. Bilet pentru furnici: „Să nu vă fie frică sunt aici cu voi. Mâine vă duc la mămica voastră. Am rugat-o pe a mea, să vă pună lămpița de veghe. Așa, o să credeți că sunteți în vacanță. Noapte bună!” Îi scot capul, căzut în adormire, în cutie, după care, mă așez din solidaritate lângă copiluțul adormit pe covor. Creionul e departe, inspirațiunea s-a picurat pe unde a putut și ea, Niagara e doar o băltuță.... Poate mâine! Dacă aș fi blocat măcar ușa de la congelator!