Fantomele din casa mea

TIP DISTRAT BÂNTUIT DE FANTOME ÎȘI CAUTÃ PERECHEA

Așa sună anunțul meu publicat astăzi în cotidianul România Liberă, la rubrica Diverse. Desigur, însoțit de numărul meu de telefon. O să ziceți că nu-s sănătos, ba sunt! pentru că mă simt bine!

Problema nu-i la mine, e la fantomele din apartamentul meu, care, de câtva timp, au înnebunit de-a binelea. Le cunosc de când m-am născut și au fost întotdeauna simpatice. Acum nu mai sunt și-mi strică toate socotelile.

Au și nume, le zice Nae, Bostan și Gogoașă. Când eram mic, veneau la patul meu și spuneau bancuri cu Bulă. Râdeam până îmi dădeau lacrimile, apoi sughițam. Eu sughițam des când eram mic și atunci mama mă lua în brațe și mă lovea ușor în spate.

Și nici măcar nu râdeam din cauza bancurilor, că nu le înțelegeam, râdeam de mutrele celor trei fantome. Păi să vă zic cum arătau! Nae e gras, cu freză pe dreapta, părul rar, negru-abanos. E mereu pus pe șotii și râde din orice. Bostan e ca un fir de ceapă răsărit în aprilie. Roșcovan și privește aiurea cu ambii ochi, iar când râde face ca măgarul. Gogoașă e sobru, dar se îmbracă atât de ciudat, încât te bufnește imediat râsul. Pantaloni roz, camașă roșie, sacou muștar și ciorapi albi. E încruntat, blond și cu dinții greblă. Acum spuneți și voi, cum să nu râd când se îmbulzeau cu toții în jurul meu certându-se care să vorbească primul.

Așadar când eram mic râdeam aproape tot timpul. Apoi am crescut și n-am mai râs - am urmat facultatea, armata, acum sunt la serviciu…, am schimbat de patru ori locuința până la apartamentul în care stau acum. Dar fantomele n-au dispărut niciodată! S-au mutat de fiecare dată după mine, reproșându-mi verzi și uscate.

Acum gata! vreau să mă însor, căci mi-a venit sorocul, așa-mi zice mama. Eu singur n-am găsit o fată potrivită și în final a trebuit să apelez la anunțul din cotidian. Stați, să nu credeți că n-am avut prietene, am avut! Dar s-au dus așa cum au venit. Pe ușă mai exact. Și nu din cauza mea, tot năroadele de fantome poartă responsabilitatea și asta pentru că n-au limită. Ãsta e defectul lor, nu au limită!

Uite, când plecam, de exemplu, la cumpărături sau să plătesc întreținerea și o lăsam pe prietena mea singură în cameră, atunci acționau! Ba deschideau televizorul, ba radioul, ba mișcau lustra. O dată chiar au stropit-o cu dușul pe Angela. Ea se pieptăna în oglindă și deodată fasss! apa rece.

- Aici la tine toate mișcă, să mor eu! a zis în vreme ce-și schimba tricoul și dusă a fost.

Credeți că nu le-am zis să se potolească? Vă înșelați. Am organizat ședințe săptămânale, iar ei au promis solemn de fiecare dată. Se jucau, și se jucau pe nervii mei! Din cauza lor nu puteam avea o relație stabilă, o fată a mea, o gospodină în casă.

Tata, văzându-mă mereu singur, a întrebat.

- Te pomenești că ești homosexual?
- Te pomenești! Îmi plac animăluțele mici, mai ales zebrele și bondarii.
- Þie îți lipsește o doagă, băiete!
- Nu știu, s-ar putea.

Într-o seară am venit acasă cu Stejara. Părinții mei erau plecați la mânăstire, să dea acatiste.

- Servești o cafea? o întreb privind de jur-împrejur după fantome.
- Da, una mică. Mulțumesc.

Am pregătit cafeaua și ne-am așezat pe pat în dreptul măsuței. Stejara a deschis televizorul pe ‘Acasă’.

- Citești Eliade? a întrebat arătând biblioteca.
- Citesc.
- Ai și \'Adam și Eva\'?
- Am, dar asta e scrisă de Rebreanu. Stai s-o găsesc.

În vreme ce moșmondeam prin rafturile bibliotecii, aud în spate un gâlgâit ciudat. Mă întorc la timp și-o văd pe Stejara cum bălăngănea ceșcuța dintr-o mână în alta, mai-mai s-o scape, apoi cum se revarsă cafeaua fierbinte pe tricoul ei alb-decoltat. Autorul faptei, desigur! Bostan, roșcovanul.

- Ia uite ce-mi tremură mâna! Ai vreun halat?
- Am, zic și aduc imediat obiectul din șifonier. N-a fost purtat niciodată, l-am primit cadou de la colegi, de ziua mea, ăăă...

Fără să stea pe gânduri, Stejara își scoate tricoul și îmbracă halatul. Așa, direct în fața mea! Apoi dispăru în baie să-l spele.

- Gata!
- Gata? Ce gata?

Uitasem de fantome, de Eliade, de Rebreanu. Uitasem și cum mă strigă mama atunci când trebuie să dau cu aspiratorul, pentru că Stejara îmbrăcase halatul meu nou-nouț, nepurtat, necunoscut și foarte transparent. Îmi amintesc mustăcind că surpriza fusese cumpărată de colegi de la Sex Shop-ul de pe Calea Victoriei. Halatul verde-sidefiu se mula perfect pe trupul proaspăt al Stejarei.

- Adică acuma trebuie să se usuce.
- Cine?
- Tricoul, cine… Mai e cafea?
- Desigur, și-i umplu imediat ceșcuța din serviciul de cafea primit de la tanti Roza din Bolintin Vale. În același timp prind în coada ochiului o mișcare bruscă. Sus, pe șifonier, cele trei fantome se holbau la Stejara fără nicio jenă. Nici nu mai râdeau.

- Hei, dispăreți! Duceți-vă prin vecini, la doamna Gojgar sau sus, la Gina!
- Cum ai zis? făcu Stejara. Ce aiurit ești… Jucăm table?
- Table? Desigur, jucăm table.
- Ești distrat astăzi, ce s-a întâmplat? De ce te răstești la bibliotecă?

Nu răspund, scot tablele din debara și încep să aranjez piesele.

- Pe ce jucăm, motănel? întrebă Stejara exact în momentul când Nae răsturna cutia.
- Vai, mi-ai rupt ciorapii! Uite ce mi-ai făcut, neîndemânaticule!
- Nu eu, Nae. El!
- Nae? Așa îi zici tu, brută mică?
- Ãă…
- Păi dacă asta vrei, de ce nu spui… Sau ăsta-i preludiu? Hai motănel, dezbracă-te.
- Asta niciodată! mă împotrivesc înciudat și aud reproșurile celor trei fantome mutate pe bibliotecă. Iar voi, ciocu’ mic!
- Ce-ai măi!? Iar vorbești cărților?
- Nu, le ziceam lui Nae, Bostan și Gogoașă să... Nu contează! Auzi Stejara? Eu nu mă dezbrac niciodată așa, la comandă! Ce, te crezi în armată…
- Ești într-o ureche! Eu plec acasă.
- Și..., nu mai jucăm table?

Nu mă aude pentru că dispare imediat în baie. Nu stă mult acolo, de fapt periculos de puțin… Revine în câteva secunde îmbrăcată în hainele ei umede dar personale și cu halatul verde-sidefiu în mâna stângă. Mi-l tot arăta ostentativ.

- Și nu ești doar nebun, ești obsedat sexual! Nici nu observasem că-i transparent, maniacule!
- Nici eu nu am știut până acum. L-am primit de ziua mea de la…
- Sigur că da! Eu am plecat, drăguțule! Nu! Nu mă conduce, lasă că știu eu drumul. Stai aici de vorbă cu cărțile tale și cu Nae și cu cine mai vrei tu... Adio!

A plecat Stejara! De atunci n-am mai încercat să leg prietenii. Până azi, când am dat articolul în ziar. Acum stau la masă, împreună cu cele trei fantome și pândim telefonul. Așteptăm și sperăm.