Liliput

: frumos redat nasterea persistentei prin
\'\'rugina de lanț pătrunsă în os
micșorându-l.\'\'
desi toata poezia are un ton aparte, care uneori \'\'miroase\'\' a cautat, mai ales cand nu gasesti locul potrivit pt unele versuri, cum ar fi:
/ca pe un leș descărnat de pisoi
și modelarea brațului
în catapultă/ (ma refer la ultimile versuri). si cand ai un final in care te arunci, ca intr-o evadare, apoi speli si mergi sa te culci. nu stiu cum ramane cu aruncatul in chiuveta, daca e sinonim cu mersul la culcare. eu cred ca nu.

per ansamblu poezia place, te ia de ceafa, cu sau fara gingasia aferenta pisoilor. (chiar e nevioe acea subliniere cu mainile goale unde mai pui ca pe un pisoi il iei de ceafa cu o mana).

in jurul primei strofe m-am invartit cel mai mult, mai ales in jurul acelor doua versuri din finalul ei.

am inca senzatia ca mi-a alunecat printre degete.
da, sterg versul 2.

multumesc, Stefan.

parca mai ascutit creionul, mai sigura mina, si alternarea imaginilor, mai delicat redata. ceva mai metaforic pe alocuri, dar frumos si sensibil.

\"până ce-n vene
îți picură ceară și pielea îți cântă-n ecouri
de palat părăsit\"

\"o răcoare de ocnă. nici nu simți
rugina de lanț pătrunsă în os
micșorându-l\"

\"cel mai greu e să prinzi lumina de ceafă
ca pe un leș descărnat de pisoi\"

mi-a placut foarte mult,
e

Ca un gest de introspecție ne dă autoarea micimea, nimicnicia existențială,
pornind chiar de la titlu.Cu avataruri nepătrunse lasă de cele mai multe ori să
alegi între lumină și umbre de parcă ai fi singurul personaj al acțiunii.În final,
după o muncă de maratonist apare contemplativul normal și firesc-speli totul\\
și mergi să te culci.Am totuși ceva împotriva cuvântului-ceafă-cuvânt total apoetic, chiar dacă spune ce trebuia să spună.În orice caz, o lucrare bună, bine închegată.Felicitări!

Scuze, graba dimineții-avatari

Eu văd aici un stop cadru sau, mai bine, o imagine ca în reluare, derulată înainte și înapoi, a ieșirii din sine, a dramei dedublării, dată de motivele aruncării. Este aruncarea ca nevoie impusă (de cine, nu știu), nu ca săritură asumată, de unde și sentimentul de anxietate din strofele 3 și 4. Dincolo de accentele naturaliste răzbate un supranatural bine escamotat în banalități. Mi-a plăcut ambiguitatea de la final a lui “te uiți”. Repetă într-un fel uitarea din prima strofă. Mersul la culcare mi se pare perspectiva unei noi încercări de ieșire din sine, prin vămile somnului.

***
de remarcat>o răcoare de ocnă. nici nu simți
rugina de lanț pătrunsă în os
micșorându-l.

Nu stiu daca \"refrenul\" intrerupe sau insoteste actul existential,dar este o gaselnita necesara mentinerii lectorului in proximitatea creatorului,complicitandu-l,mizand pe functia fatica:\"doar un zgomot/de cer sfaramat.ca atunci cand visai\".\"Celelalte decurg de la sine\".Poemul este o descriere foarte reusita a rutinei,cu resemnarea aferenta.

e un poem-reportaj.
te-ai documentat bine, exersand,
ai dobandit un poem lucrat
avand totusi hibe.
prima strofa mi se pare
respingatoare si artificioasa.
dupa aceea lucrurile decurg mult mai bine.
imagini care i-ar veni bine oricarui poet:
``doar un zgomot/ de cer sfaramat`` si
``nici nu simti/ rugina de lant patrunsa in os/ micsorandu-l``.

imbunatatirile care s-au adus site-ului m-au tinut departe, o vreme, de acest text.
sper ca nu-i prea tarziu sa multumesc comentatorilor pentru bunavointa de a lasa un semn si Luminitei pentru steaua rosie - o surpriza pentru mine, recunosc.

vad ca fiecare a gasit ceva diferit aici, si asta poate fi un semn bun. sau, dimpotriva, ar trebui sa ma puna pe ganduri.:)
obiectiile aduse sunt salutare, cu atat mai mult cu cat acesta e, din punctul meu de vedere, un text asupra caruia va trebui sa revin, daca voi mai regasi vreodata starea care \"l-a nascut\". nici eu nu sunt cu totul multumita de el.
l-am postat tocmai pentru a vedea reactiile dumneavoastra - reactii pentru care, cu sinceritate, inca o data va multumesc.