Adriana Imbrea

Prezența-ți nu-i decât o consolare, absența-ți îmi pare o oroare în echilibrare. Vântul bate și gonește, frunzele pe care atent le dospește. Între dezinteres și mister, Carnea tremură,

Speranțe și angoase încordate, valuri din ce în ce mai învolburate. Singurătatea se hrănește, independența o mărește. Lacrimile s-au uscat, dorurile au plecat, amintirile-s

Mă joc cu tine,mă joc cu noi, trăiesc singurătatea-n doi. Elemente sperioase, emoții camuflate, în tăcere antrenate. Copcile au fost deja scoase. Și am negat a ta plecare... am crezut în

Nisipul din clepsidră a ajuns la final, Mă iert că n-am prețuit ce am avut, Te iert că n-ai vrut să te compromiți. Pentru mine, pentru tine, Drumurile se bifurcă. Aici, Acum, Amintirile-s

Și nu mai aștept ca să apari, m-am consolat cu spațiul și distanța. Glasul tău la orele târzii s-a stins. Amintirea vie a îmbrățișărilor tale mă sfâșie. Mâinile noastre s-au înecat în abis, iar

Te aștept de o veșnicie, cu dor și infinită nemernicie. Închid ochii și visez, brațele-ți pe corp mi le desenez. Că vei fi aici, promiți, în secunda următoare, tu, mă uiți. În adierile de

Nu-ți mai scriu s-apari, clepsidra-i pusă-n colț, iar gândurile le gonesc, fără să le mai rostesc. Din întuneric apăreai, și nisip în prag presărai. Mare-ntr-un pahar cu apă o turnai, iar

Și uite că toamna a sosit, Masochismul din nou a răsărit. Prin inimă domol șoptește, prin vene hain cu angoase se hrănește. Egoismul de fereastră se ferește, de vânt prin clepsidră se

Obișnuiai în vise să apari, pătura de speranțe s-o așterni, La umbra copacului bătrân, Coșulețul cu idealuri să-l întinzi. Doar din palme băteai, și soarele dimineața, îl stingeai. Zilele

Printre mormane de lumină, mă năpădești, tu inimă haină. Printre povești neascultate, peticești sentimente răsuflate. Când pereții îi dobor, peisajul este gol. Corpul ți-l ating, și-n

Și iată că a mai trecut un an, iar tu te pierzi ca Peter Pan. Doar în vise-mi tot apari, iar când ziua se lasă dispari. Zilele zboară și îngheață, orice speranță că ne vom întâlni în

Și poate așa a fost dat, fără culoare să fiu pătat. De ani ani întregi aștept să vie, să mă scoată din colivie. Din vise tot aștept să iasă, în imbrățișări să mă țeasă. Așteptarea îmi tot

Tu singurătate, te-nvârți în jurul cozii, Îmbeți egoul cu autosuficiență, ca într-un final, să curgă nopți friguroase, și oftat la fereastră după o ultimă speranță. Tu tristețe,

Deschide fereastra, inchide-ți ochii pentru o secundă, timpul pare să o ia la goană, amintirile se opresc brusc, vioara ce mai cântă-n apus de seară, corpul sunetele doboară, nisipul petrece

Tu autenticitate pierdută printre pudră și rimel, regăsită azi printre țesături și raze solare, îmbrățișează abisurile inimilor, încălzește singurătatea, înseninează pașii gri pierduți pe alei

Oamenii cu sufletele-n valize se plimbă, iar la colț de stradă, deschid valiza și cântă. Tobele răsună neîncetat, întunericul se lasă, și diapozitivele cu viețile lor se arată. Durerea de pe

Timpul șterge și uită totul, lasă unele spații verzi, altele par a fi opărite, cu ploaia unui sfârșit de noiembrie. Acum picură, minute, secunde, alteori o eternitate, e doar o simplă odă adusă

Realitatea reflectă interiorul fiecărui actor pe scena vieții, fiecare umbră răsună nestânjenită, se oglindește în celălalt, iar ruminațiile adiacente aduc nori sporadici în viscerele zeilor

Ne grăbim să găsim o tornadă în care să ne nimicim, Ne grăbim să acționăm înainte de a gândi, Ne grăbim să albăstrim evenimente care ne-au făcut sufletul să tresară, Ne grăbim să călătorim în

Și poate cortinele ce stau să-ncețoșeze visele de mâine, Îndepărtează vorbele și ascund minciunile, Și poate filele decupate umplute cu versuri dadaiste, Îndepărtează nopțile reci de iarnă,

Sunt un corp albastrit, din praf de stele, Sunt frunza aurie bătută în vântul violent al toamnei, Sunt oda de dor a dependențelor excesive, Sunt fiul rătăcit pe plaiurile ațelor

Zâmbetele pe fețele copacilor nu se mai opresc, atingerile frunzelor, acum și aici se risipesc, firele arămii, pe pielea pământului alb călătoresc. Ziua, noaptea, prin vintre