Poezie
Cura te ipsum
1 min lectură·
Mediu
Zâmbetele pe fețele copacilor nu se mai opresc,
atingerile frunzelor, acum și aici se risipesc,
firele arămii, pe pielea pământului alb călătoresc.
Ziua, noaptea, prin vintre sărbătoresc,
frenezia momentelor vindecate de la sine.
Și când tic-tac-ul zilei vecine pleacă,
untul de corp se extinde,
machiajul pentru astă zi se desprinde,
rimelul se prelinge pe munții roșiatici,
mirosul de lemn dulce se stinge.
Ploaia tărzie se transformă în furtună,
soarele anunță că va fi alături încă o lună.
Norii sună, vor să plece din peluză.
Celulele declarația de independență au semnat,
bagajele le-au saturat, în vacanță au plecat.
Relaxare, relaxare, oare azi ce mai scrii pe foaie?
001.868
0