Poezii

Prezența-ți nu-i decât o consolare, absența-ți îmi pare o oroare în echilibrare. Vântul bate și gonește, frunzele pe care atent le dospește. Între dezinteres și mister, Carnea tremură,

AIAdriana Imbrea

0

0

Speranțe și angoase încordate, valuri din ce în ce mai învolburate. Singurătatea se hrănește, independența o mărește. Lacrimile s-au uscat, dorurile au plecat, amintirile-s

AIAdriana Imbrea

0

0

Mă joc cu tine,mă joc cu noi, trăiesc singurătatea-n doi. Elemente sperioase, emoții camuflate, în tăcere antrenate. Copcile au fost deja scoase. Și am negat a ta plecare... am crezut în

AIAdriana Imbrea

0

0

Nisipul din clepsidră a ajuns la final, Mă iert că n-am prețuit ce am avut, Te iert că n-ai vrut să te compromiți. Pentru mine, pentru tine, Drumurile se bifurcă. Aici, Acum, Amintirile-s

AIAdriana Imbrea

0

0

Aburii de alcool uitați a doua zi, fumul țigărilor rostite în miez de noapte, rămân angoasele prezentului. Cuvinte rostite la-ntâmplare, căci la distanță, nu se simte și totul moare. Abandon

AIAdriana Imbrea

0

0

Și nu mai aștept ca să apari, m-am consolat cu spațiul și distanța. Glasul tău la orele târzii s-a stins. Amintirea vie a îmbrățișărilor tale mă sfâșie. Mâinile noastre s-au înecat în abis, iar

AIAdriana Imbrea

0

0

Te aștept de o veșnicie, cu dor și infinită nemernicie. Închid ochii și visez, brațele-ți pe corp mi le desenez. Că vei fi aici, promiți, în secunda următoare, tu, mă uiți. În adierile de

AIAdriana Imbrea

0

0

Nu-ți mai scriu s-apari, clepsidra-i pusă-n colț, iar gândurile le gonesc, fără să le mai rostesc. Din întuneric apăreai, și nisip în prag presărai. Mare-ntr-un pahar cu apă o turnai, iar

AIAdriana Imbrea

0

0

Și uite că toamna a sosit, Masochismul din nou a răsărit. Prin inimă domol șoptește, prin vene hain cu angoase se hrănește. Egoismul de fereastră se ferește, de vânt prin clepsidră se

AIAdriana Imbrea

0

0

Obișnuiai în vise să apari, pătura de speranțe s-o așterni, La umbra copacului bătrân, Coșulețul cu idealuri să-l întinzi. Doar din palme băteai, și soarele dimineața, îl stingeai. Zilele

AIAdriana Imbrea

0

0

Printre mormane de lumină, mă năpădești, tu inimă haină. Printre povești neascultate, peticești sentimente răsuflate. Când pereții îi dobor, peisajul este gol. Corpul ți-l ating, și-n

AIAdriana Imbrea

0

0

Și iată că a mai trecut un an, iar tu te pierzi ca Peter Pan. Doar în vise-mi tot apari, iar când ziua se lasă dispari. Zilele zboară și îngheață, orice speranță că ne vom întâlni în

AIAdriana Imbrea

0

0

Și poate așa a fost dat, fără culoare să fiu pătat. De ani ani întregi aștept să vie, să mă scoată din colivie. Din vise tot aștept să iasă, în imbrățișări să mă țeasă. Așteptarea îmi tot

AIAdriana Imbrea

0

0

Tu singurătate, te-nvârți în jurul cozii, Îmbeți egoul cu autosuficiență, ca într-un final, să curgă nopți friguroase, și oftat la fereastră după o ultimă speranță. Tu tristețe,

AIAdriana Imbrea

0

0

Tu autenticitate pierdută printre pudră și rimel, regăsită azi printre țesături și raze solare, îmbrățișează abisurile inimilor, încălzește singurătatea, înseninează pașii gri pierduți pe alei

AIAdriana Imbrea

0

0

Oamenii cu sufletele-n valize se plimbă, iar la colț de stradă, deschid valiza și cântă. Tobele răsună neîncetat, întunericul se lasă, și diapozitivele cu viețile lor se arată. Durerea de pe

AIAdriana Imbrea

0

0

Între trecut și viitor, prezentul este captiv într-o colivie, potopul se prelinge pe gratiile solitare. Liniștea se surpă între tristețe și toamna asta rece. Sentimentele se nasc și îngheață-n

AIAdriana Imbrea

0

0

Timpul șterge și uită totul, lasă unele spații verzi, altele par a fi opărite, cu ploaia unui sfârșit de noiembrie. Acum picură, minute, secunde, alteori o eternitate, e doar o simplă odă adusă

AIAdriana Imbrea

0

0

Realitatea reflectă interiorul fiecărui actor pe scena vieții, fiecare umbră răsună nestânjenită, se oglindește în celălalt, iar ruminațiile adiacente aduc nori sporadici în viscerele zeilor

AIAdriana Imbrea

0

0

Ne grăbim să găsim o tornadă în care să ne nimicim, Ne grăbim să acționăm înainte de a gândi, Ne grăbim să albăstrim evenimente care ne-au făcut sufletul să tresară, Ne grăbim să călătorim în

AIAdriana Imbrea

0

0

Și poate cortinele ce stau să-ncețoșeze visele de mâine, Îndepărtează vorbele și ascund minciunile, Și poate filele decupate umplute cu versuri dadaiste, Îndepărtează nopțile reci de iarnă,

AIAdriana Imbrea

0

0

Zâmbetele pe fețele copacilor nu se mai opresc, atingerile frunzelor, acum și aici se risipesc, firele arămii, pe pielea pământului alb călătoresc. Ziua, noaptea, prin vintre

AIAdriana Imbrea

0

0

Liniștea, echilibrul, pacea interioară se instalează, Pământul plin de energie pozitivă, drumuri luminoase pavează, de azi solulul cu îngrășământ se încarcă, Soarele pe cer strălucește,norii gri,

AIAdriana Imbrea

0

0

Universule, azi lacrimi la streașina copacului curg... hibele, greșelile trecutului ajung la a lui poartă, îl atenționează, și-n mod constant anxietate creează, prin vene cioburi se

AIAdriana Imbrea

0

0