Ar vrea sa vii, să o săruți
Sa-I spui că n-ai dori s-o uiți
Că noaptea ți se pare grea
Când nu ești lângă ea.
Că zile-n șir tu te gandești
Cum să-I spui că o dorești
Că n-ai dori să o
Și timpul trece și amestecă amintiri, stări de melancolie...
Dor de zorii pierduți în antagonie,
și totusi n-a fost să fie și nici n-o să mai vie. Momente perindate în veșnicie cu arsenic drept
Realitatea reflectă interiorul fiecărui actor pe scena vieții,
fiecare umbră răsună nestânjenită, se oglindește în celălalt,
iar ruminațiile adiacente aduc nori sporadici în viscerele zeilor
Pierdută printre razele izvorâte,
din îmbrățișările imaginare aleator împărțite
de zeii fericirii, de pământeni urâte...
închid ochii și adorm pe tărâmuri adesea necunoscute,
totul plutește cu
Și zburăm în zare,
trăim în nepăsare,
durerea țipă, mai pune niște sare,
să zbiere și rana să se vindece în teroare.
Azi, ieri, trecutul se clatină, cu frunze înverzite,
se simt de-a dreptul
Ne grăbim să găsim o tornadă în care să ne nimicim,
Ne grăbim să acționăm înainte de a gândi,
Ne grăbim să albăstrim evenimente care ne-au făcut sufletul să tresară,
Ne grăbim să călătorim în
hai puțin să ne prostim
la ureche să ne șoptim
că încet, încet ne îndrăgostim
apoi sub linie să plutim...
când dimineața se lasă
detest să-ți spun că nu-mi pasă
tot ce-mi doresc e să
Te trezești de dimineață și alături de puțină greață, pleci la drum, te răcorești,
Pe drumul abrubt, golaș, necaptivant pe o bancă singuratică te oprești,
Probabil nu-ți dorești decât să aștepți
mi-e dor să mă trezesc mahmură
să merg pe hol chioară de somn să fumez o țigară,
să-mi beau cafeaua, să mă dezmeticesc
soarele să răsară și eu să zâmbesc...
mi-e dor la 3 să mă pun în pat
să
greșelile ne vânează în repetate rânduri,
deciziile luate în pripă fac să curgă șiruri
de întâmplări ciudate, presărate cu eșecuri
altfel nu aș fi avut cum să învățat cum e să te bucuri
de
Sunt atât de fericită,
am încetat să mai fiu o nenorocită,
de viață plictisită.
Deprimarea a zburat
și-n urmă a lăsat
un bilet de călătorie expirat
habar n-am ce a însemnat
important e că
Și poate cortinele ce stau să-ncețoșeze visele de mâine,
Îndepărtează vorbele și ascund minciunile,
Și poate filele decupate umplute cu versuri dadaiste,
Îndepărtează nopțile reci de iarnă,
Liniștea, echilibrul, pacea interioară se instalează,
Pământul plin de energie pozitivă, drumuri luminoase pavează,
de azi solulul cu îngrășământ se încarcă,
Soarele pe cer strălucește,norii gri,
Uneori ale mele vise mor,se degradează,
viața pe alocuri cu lacrimi se pătează.
Tristețea mă înconjoară,
dar nu las negativismul să mă copleșească...
Pe fundalul acestui act se aude:
Trăiește
Alcoolul te destabilizează,
pledoria paranoicilor o pledează,
homeostazia, hedonismul simulat avansează,
filosofia vieții nu o degradează.
Parkinsonul de a doua zi nu mai contează,
când în jurul
Nu încerca a zâmbi,
cu siguranță te vei trezi...
Pașii liniștii se-ndreaptă,
Încă o dată spre aceeași poartă.
Amintirile, sentința și-o așteaptă.
Am pornit la drum cu o veche hartă.
Respiră
Și mâinile se îngreunează, euforia ne îmbrățișează
Debutul acestei relații,fiecare amintire neplăcută, debarasează.
Mișcările-i rapide, trepidează,
de emoție, pasiune, în sfârșit
ador când să mă trezești
zbierând tăcere,
mimând o tumultoasă durere.
ninsoarea asta nu-i a ta,
nu te agita
chiar te rog, nu te impacienta
orice fulg de nea
te-ar putea transforma într-o
azi vreau doar să rămân aici
timpul să curgă iar tu din cer să pici
mi-e dor să fiu ticăloasă
de regrete nicioadată roasă...
vii odată cu o simplă alergie
în primăvara asta târzie
ploaia macină
azi:
priza-i vinde cactusului fum,
încărcatorul ar bea vin,
boxele s-ar face scrum,
mâinile s-ar înnopta,
autobuzele s-ar droga.
întrerupătorul e în criză.
telefonul sună
nu doar când e
mai mereu aceeași sfântă eroare...
undeva, cândva, a intervenit o schimbare
deși găsesc precoce această atașare
rămășitele alunecoase din trecut
sălăjuiesc într-un alt sens, un nou
Printre mormane de lumină,
mă năpădești, tu inimă haină.
Printre povești neascultate,
peticești sentimente răsuflate.
Când pereții îi dobor,
peisajul este gol.
Corpul ți-l ating,
și-n
Speranțe și angoase încordate,
valuri din ce în ce mai învolburate.
Singurătatea se hrănește,
independența o mărește.
Lacrimile s-au uscat,
dorurile au plecat,
amintirile-s
Oamenii cu sufletele-n valize se plimbă,
iar la colț de stradă, deschid valiza și cântă.
Tobele răsună neîncetat, întunericul se lasă,
și diapozitivele cu viețile lor se arată.
Durerea de pe
AI