Adrian Tarita

Doamna bine solitară Ce fumează la balcon Cu privire incendiară Își expune sâni beton. Cu atenția perturbată Citesc Madam’ Bovary În clădirea apropiată La etaj, chiar vizavi.

Scârțâie gerul ca un tren rapid în haltă Sub pașii ce boțesc firavul strat de nea; Lipită-i de fereastră ridata frunte înaltă Iar ochii mei agață pe cer luciri de stea. Dar după o vreme cad cu

Aș fi fost un bun tovarăș, inginer Lucrând într-o uzină ca și stagiar Iar maistrul activist și plin de fler Ar fi oferit o Secărică în vestiar. Făcând pontajul la vreo laborantă Aș fi

Gândind la tine la căderea serii Aduc pe coala albă valurile mării Din al țigării arse diabolic scrum Fierbinte plajă cu uman nisip adun. Acolo pescărușii țipa-vor solitari Cortegiu sumbru la

Având în gură gust de caș din Botoșani, Avantajat de aroma naturală a unei cepe Țineam palma pe teancul îndoit de bani Din blugi filat de orășencele, avide iepe. Făceam apologia sacră a

Iar trec femei pe trotuar și luna-i sus Cu cearcăne pe chip de opaiț milenar; Arunc priviri incendiare evident sedus Spre craci și-n ceafă venele-mi tresar. La buzunarul de la piept ridic o

Firava adiere printre crengi se joacă De figuri pale fără zâmbete fugind. În turla de biserică oftează o toacă Și un moș privește mugurii cu jind. Un sumbru nor ce pare al morții sol E urmărit

Infinitul nopții cade în decorul autumnal Firavă-i paloarea lunii după cenușii nori, Scârțâie în vie vântul ca în veștede viori Solitar poetul suie gâfâind abruptul deal. Îl adastă pat de

De cornul lunii mă agăț, noptatic Să arunc priviri spre al tău geam; Când dorm privighetori pe ram La tine în odaie mă visez ostatic. Tu, medievala blondă decoltată Mă vezi sub candelabru în

Un poet poate primi o privire efemeră Ori sărutul fugitiv în amurg pe trotuar; Chinuit de fantezii pe o uliță stingheră Să ofteze către boltă până stelele apar. Gârbovit apoi de rime în

Pe caldarâmul umed pași circumspecți mă duc Mi-e tâmpla incandescentă și balansez iluzii, Ochi de fierbinte ciocolată hipnotizanți seduc Dudui ce poartă șlituri monologând concluzii. Nuci goi

Serios vorbind despre-o doamnă desuetă Cu un economist grăsan, mult iubit amic, Apreciem că ea deși nu are aer de vedetă E bună de pipăit într-un birou gol, un pic. Umflatul, care de altfel la

În încăperi atinse de lumină sumbră Îmi duc fără rușine bronzul dezgolit, Neevitând ciocnirea cu vreo umbră Aștept plăcerea efemeră de a fi iubit. Poate din coridorul cu tentă ogivală Va

Medievală frumusețe, palidă și brună Intersectând un ciclic vis de vârcolac În noaptea când sălbatic vânt răsună, Amor păgân va cere sub uscat copac. Iar galben spectru sub groteștii

Sur, ridat, cu umeri lați într-un palton ponosit Fredonând fără complexe cântec dur și trivial Un mascul încă valabil din pârnaie abia ieșit Spre șoseaua către Rediu a luat-o lent la

Scârțâie rebegiți arțarii prin fuioarele de ceață Zdrențe de omăt se întind pe covorul arămiu, Mă însoțește alergând doar ogarul cel zglobiu Căutând mistreți și vulpi în ursuza

Ploaie, noroi si gândul plin de jeg Ferestre dau lumina cu restricții Mă uit la pulpele cambrate care trec Și printre buzele uscate ies infecții. M-aș duce pe o bancă să mă-ntind Să scuip

Îndrăgostită moartă după soare, Sfioasa lună mă atingea cu vrajă Când în odaie strâmba lumânare Pierea arzând ca efemeră strajă. De ruginite balamale încătușată, Țipa fereastra neglijent

Clipe târzii și nori se scutură cărunt pe vale Din cimitir cobor încet hârtoapele înghețate, Gândind la ea alunec, calc pe crengile uscate Și crivățul îmi fură din priviri lacrimi de

Doar visul meu pe largul trotuar Lipit de umbra unei dalbe roze Caută chipul tău frivol din poze Ca să-l palpeze c-un sărut fugar. Cu riscul de a se da în stambă Împins cu isterie către