Poezie
Camelia
în amintirea unei colege de școală
1 min lectură·
Mediu
Clipe târzii și nori se scutură cărunt pe vale
Din cimitir cobor încet hârtoapele înghețate,
Gândind la ea alunec, calc pe crengile uscate
Și crivățul îmi fură din priviri lacrimi de jale.
Cândva în vara cu miros romantic de iasomie
Noi în apus ne delectam cu versuri pe ăst plai,
Un soare tandru săruta cu roșu părul ei bălai
Și ne juram oftând îmbrățisați iubire pe vecie.
Iar când amurgul își lăsa duios aripa cenușie
Și ochii ne luceau căprui cu stele spre zenit,
Găsind în lăstărișul inocent un paradis ferit
Tăceam sorbind în lung sărut nocturna feerie.
Dar toamna, într-o gară tristă ca La Medeleni
Ea, roza veștedă si frântă de-o cruntă suferință
Înlăcrimată îmi șopti în brațe o ultimă dorință
Și mi-o fură trenul hain departe spre Fundeni.
Acum fantasma ei o plimb prin hibernal decor
Febril, îi văd surâsul gingaș în sumbră reverie
M-așez pe-un trunchi căzut rostind o poezie
Iar un dulău bătrân și chior mă linge pe picior.
001419
0