Poezie

Deziluzie

1 min lectură·22 ianuarie 2016

Mediu

Scârțâie gerul ca un tren rapid în haltă

Sub pașii ce boțesc firavul strat de nea;

Lipită-i de fereastră ridata frunte înaltă

Iar ochii mei agață pe cer luciri de stea.

Dar după o vreme cad cu irisuri căprui

Spre un teluric corp trecând sub felinar

Și deslușesc îndată femeie a nu știu cui

Ce pare o visătoare venind cu pasul rar.

Iute aprind lumina, fug înapoi la geam

Iar ea din fericire remarcă al meu semn

Apoi mă studiază exact precum doream...

Apropie-te un pic, prin sticlă o îndemn.

Clipind ca un berbant arăt superba roză

Pe care mi-o vânduse țiganca florăreasă;

Ea, folosind mobilul îi face florii o poză

Si mă fixează-n ochi cu-o mină serioasă.

Încep să realizez că analizându-mi mecla

Concluzia ei e tristă: n-am nici un mic atu;

Percep cum gura fină doar aburește sticla

Și picuri curg pe geam, semn de Adio tu!

001.042

Adrian Tarita. “Deziluzie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-tarita/poezie/14086914/deziluzie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.