Adrian Munteanu

Aniela,

Faptul ca ma apropii de trairile tale personale ma face sa cred ca sunetul comun mai intai l-am intuit si apoi l-am scris. Nu e rau, ca sa nu ai impresia monologului.

Paul,

Esti tu prea bun de felul tau, iar eu sunt un om lipsit de timp pentru citire. Dar asta va fi, sper, numai astazi.

Florin,

Aș desprinde ultimele trei versuri, ca o concluzie a perpetuei căderi. Apoi se poate citi poemul, pentru a-i desprinde imaginile care converg către această idee generatoare. Acum dai peste masca de catifea, cocheta de provincie, ecoul unei frunze, ironia icebergurilor, toate conturând trăiri personale translate pe idiomul veșnicei desprinderi de real.
Dincolo de toate acestea, eu văd puterea și liniștea pe care o ai de a te ridica de fiecare dată.

Florin,

La această tăcere de care pomenești mă gândesc prea adesea.Poate că m-am și apucat să scriu aceste sonete cu gândul de a mă adăposti de ea. Cred însă că nu facem altceva decât să-i amplificăm potența, atoate-stăpânirea. Măcar știu că n-am rămas pe loc contemplând-o.

Codrina,

Mi-a fost dor de aparițiile tale.
O poezie cu nodul în gât tinzând spre muzică nostalgică.
E bine că tonurile apar în această ordine, adică finalul are acordurile senine ale poeziei.

Mae,

Și mie mi-au trecut prin minte câteva alte posibilități de a asocia cifra șapte. Numai forma impusă a unui text de patru strofe nu mi-a permis să mă extind. Poate într-o altă variantă.

Petre( cred că e mai simplu să spun așa ),

Ce pot adăuga , dincolo de mulțumiri pentru apreciere? Când am pornit la drum știam că îmi asum niște riscuri, deoarece nu puțini sunt cei care cred că poezia contemporană înseamnă numai disoluția cuvintelor. Așa și este. Unii mă pișcă din când în când, refuzând din start varianta unui text care își are sorgintea în epoci trecute, fără să vrea să înțeleagă faptul că nu forma ar putea să fie una perimată , ci capacitatea autorului de a o apropia de contemporaneitate. Chiar nemărturisit, eu încerc să fac tocmai ceea ce spuneai tu : transformarea. Dacă reușesc, e mare lucru. Dacă uneori mai apare disimulată senzația de extragere de la naftalină este probabil din neputunța mea de a depăși întotdeauna anumite bariere apriori impuse. Încerc să mă perfecționez pe pacurs și nu voi dezerta niciodată. Aceasta este ceea ce mi-am impus și voi respecta, ca un rost al existenței mele, ca o încercare de a lăsa un semn.
Tot pe parcursul lucrului la aceste texte am înțeles că această formă impusă de poezie îți cere o anume experiență de viață. De aceea m-am apucat relativ târziu de sonete. Acum însă, pentru mine , nu mai este cale de întoarcere.
Spor la lucru și să ne citim pe curând. In primul rând eu promit.

Paul,

Toate lucrurile se fac la timpul lor. Multumesc ca nu ma uiti . Acum vezi-ti de lucrurile tale atat de importante si necesare.
Slava Domnului, mai avem vreme sa ne citim si sa ne comentam, domnule absolvent.
Felicitari. E un moment important si necesar in viata. Sa-l treci cu bine si cu sperante.
Pe curand

Fericit cel ce poate trăi prin joc. Un joc serios și lung, cât o viață de om

Eu l-as elimina pe \" cele \" din final.
E o părere, nu trebuie să o iei de bună.

Așa este. Suntem surzi și, aș spune, muți, în ciuda avalanșei de vorbe cu care ieșim la bătaie.
\" Suntem surzi cu bolnavele ierni în brațe \". Asta da ! Ca și \" lumina luată la trap.

Bună poezie se mai scrie pe site-ul ăsta !
Căutați-o și acolo unde scrie \" personale \", că tot poezie e.
Dacă aveți orbul găinilor și n-o vedeți, căutați numele Maria Prochipiuc, în decembrie și în oricare anotimp.

Ion,

Deși neformulate, am rămas cu întrebări după fiecare rând așternut caligrafic. Acum trebuie să răspund la ele, introducând propriile-mi trăiri. De aceea, în ciuda dimensiunilor minime, un haiku scris de tine e neașteptat de amplu și de bogat în atmosferă și idiom. Carne de poem.

Florina,

Productivă, productivă...
Nu-ți mai ajung zilele, introduci câte două texte deodată. Competiția cu timpul e lăudabilă, cu atât mai mult cu cât o iei din vreme și mai ai atâta timp să o continui.
Trăire aplatizată , cu limite imperceptibile. Te menții într-un optimism exemplar, specific tinereții pe care o și exprimi elocvent, minimalizând statura celor din urmă.
Asta mai rămâne de discutat, dacă e productiv.

Vasile,

N-am puterea să mă desprind de primul nivel. Glumești introducându-te ca personaj real. Vrei probabil să ne dai o poetică a renunțării. Dacă e așa, ai izbutit cu brio, până la derută.
Dacă totuși îți umblă un drăcușor prin gânduri, eu pot doar să-ți spun că, în asemenea momente, ar trebui să te gândești și la mine, la exemplul meu pe care, până acum l-ai secondat. Și pe mine mă mai mușcă unul cu mască funerară pe figură, ascuns în spatele unor cuvinte care nu sunt decât tăceri nesemnificative, dar este exact motivul pentru care mă apucă subit râsul.
La urma urmei, toți colții din jur trebuie dizolvați în mocirla din care provin. Cine și ce ar putea avea importanță ?
Așadar, să ne citim pe curând și să trăiești că ne trebuiești !

Dan,

Text se scrie cu literă mare după punct. Tot din abecedar ( omologat sau nu )

Adrian,

E vorba totuși de neam, adica de rudă.

Elia,

Adfevărată remarca ta privind caracterul de idilă al sonetului de mai sus. Se întâmplă mai rar, dar se întâmplă totuși. În ansamblu am translat interesul meu pe scormonirea interiorului omului de azi, iar acest interior, pentru mine, lasă foarte rar și anevoie loc pentru iubire. Din păcate.

Maria,
Surprinzătoare interpretare, dar adevărată în finalitatea ei, pentru că, la urma urmei, cel ce scrie, Creatorul, oricât s-ar disimula prin perdeaua de cuvinte, rămâne în centrul oricăror \" povești \" despre creatie, despre om și despre devenire.

Paul,

Vezi ca mi-ai spus Adrian si dupa aceea m-ai luat cu \"vedeti \". Ia sa te hotarasti !