Curba lui Gauss

Florina,

Productivă, productivă...
Nu-ți mai ajung zilele, introduci câte două texte deodată. Competiția cu timpul e lăudabilă, cu atât mai mult cu cât o iei din vreme și mai ai atâta timp să o continui.
Trăire aplatizată , cu limite imperceptibile. Te menții într-un optimism exemplar, specific tinereții pe care o și exprimi elocvent, minimalizând statura celor din urmă.
Asta mai rămâne de discutat, dacă e productiv.

nu, Adrian.
nu sunt productiva.
sunt scrise una saptamana trecuta , alta alaltaieri.
doar ca le-am postat azi pe amandoua, atata tot.
nu \"dau drumul\" intotdeauna poeziilor, de cum le scot din minte.
uneori le las sa se \"coaca\", sa-mi dau singura seama daca e ceva de capul lor.

cat despre tinerete, nu sunt asa de tanara precum ma vezi, iar despre minimizarea celor din urma...nu asta am vrut sa reiasa, dimpotriva. copii mei cresc pe curba ascendenta, in timp ce eu ma preling incet spre pamant.

cu tot binele,
Dana

“Pietricelele pentru șotron din buzunare
Cresc precum ciupercile după ploaia de zile.”

Șotronul se începe așa:

“se alege o pietricică de mărime convenabilă
se aruncă la unu
se sare o dată și încă o dată de fapt... unu doi trei patru-cinci șase șapte-opt
înapoi opt-șapte șase cinci-patru trei doi unu
se ia pietricica sarind
la doi
unu doi... înapoi... și afară cu pietricica în mână”


“Nici nu știu când am trecut.
De partea cealalta sunt copiii mei,
Urcând.”

Aici e greu… se simte regretul că nu mai ești copil… dar poți fi, nimeni nu o să îți spună să fii om mare, de fapt să nu mai fii copil… e simplu să te joci… trebuie doar să vrei… la o anumită vârstă, tu spui că începi să cobori… depinde… eu sunt convins că toată viața am să urc… da… în spate, sau pe cealaltă parte vor fi copii dar ei nu mă deranjează, de... sunt sufletul meu…

“Strămoșii nu-s decât valuri ale aceleiași mări
De clopote expirate.”

Perfect de acord… tu, ca un urmaș demn trebuie să faci mai multe… fiecare a încercat cât a putut… dar știi ce ți-au lăsat strămoșii... ți-au lăsat câte puțin din gena lor… ai genele tuturor… chiar dacă acum sunt expirați… Se observă aici zbaterea pentru autodepășire… același lucru pe care îl facem cu toții… de a scoate ceva nou în poezia românească, cum spunea Nichita…

“Te oprești sus, pe sub culmea de tinerețe,
Zornăind zgomotos și limitat o limbă de bronz.”

Adică, acest sus nu e chiar așa de sus… spui că tinerețea e apogeul… de fapt nu e așa… la tinerețe ai mai multă energie și concentrare dar mai târziu capeți înțelepciunea… așa că oricând poți face gălăcie(spui că vrei să te faci auzită sau să se facă auzit… eu cred că a reușit… ) cu limba de bronz… aici am stat și m-am gândit… e ca o medalie de bronz, adică pe podium… între cele mai bune, ăsta e un început… mai mult excercițiu și limba lui va fi de aur, cu ironia cuvenită… dar bronzul, am uitat… ce culoare are? Da… vezi despre asta vorbeam…

“Ascuți gheare de tigrișori în rănile altora
Fără să știi că de fapt le porți
Cicatrici de coborare.”

Nu se ironizează doar pe el… ghearele cunt pentru toți și toate… cicatrici? Din orice rămân cicatrici… hmmm… dar ce ne-am face fără ele? Am mai învăța oare ceva?
Sunt mici ghearele… dar cresc, întotdeaua se crește… e bine așa, asta e natura lucrurilor…


“Îmi strecor trăirea pe o traiectorie
Aplatizată-nspre pământ cu o limită de plus infinit:
o găselniță consolatoare pentru a defini starea de după”

îți impui din start să scrii această poezie… am ales expre să închei comentariul cu prima strofă pentru că mi se pare cea mai frumoasă… cea care prevestește nebunia jocului sau impunerea speculațiilor… ok… te-ai așezat pe o luntre și ai luat-o la vale fără să știi cum vei încheia traseul… sau dacă îl vei încheia… poate doar aparența e de final… dar urcușul acela e tot timpul… traiectorie aplatizată? Hmmm… din câte am văzut nu e chiar așa… sunt sclipiri de moment… sunt abateri, sunt rupturi… iar găselnița consolatoare nu e decât aparență… de ce? Pentru că atâta timp cât ai ceva de spus nu e ușor să scrii… iar starea de după se definește mai bine cu o țigară… e mai simplu de a continua orgasmul… pentru că ceea ce e în josul acestei strofe e un orgasm, bine definit… o epopee a clipelor și a luptei… un traiect încheiat în clopot expirat al strămoșilor….


Îmi place… sincer… e un duet al vârstelor… pe care eu nu îl văd așa dar ironia din fiecare vers rupe orice speranță de mai bine… se observă că mult sentimentalism e dat la o parte… e ok… asta consider eu că trebuie să se întâmple în poezie…

Încă o dată felicitări pentru un poem reușit… dovadă că sunt sincer e comentariul acesta… m-ai inspirat bine de tot…

Pe curând,
inoni

uau, Bogdane!

poezia mea a reusit sa scoata asta din tine?

fara cuvinte,(de unde sa mai am cuvinte cand tu le-ai folosit pe toate?:) )
Dana

am vazut ca intotdeauna ai cuvinte... 1 2 3 4-5 6 7-8... e simplu...
:))

inoni

No, Claudiu, daca tu spui ca merit, atunci primesc cu placere ceea ce-mi oferi :).

cat despre copii, vei avea, poate, si vei creste inca o data prin ei, desi pe alt clopot.
ehe, multe sunt de spus, dar as deveni redundanta fata de propriile mele versuri.

cu tot binele,
Dana

Felicitări, Florina! Si multumesc! M-a impresionat atât de mult această poezie, ai creat imagini superbe. Un amestec de matematică, filosofie...si-n toate viata, marea noastră trecere.
Nici comentariul lui Bogdan nu-i mai prejos. Ar trebui să se dea stelute si pentru comentarii. Unii chiar se pricep.
Pe Claudiu îl felicit pentru steluta pe care as fi dat-o si eu, fără să mă simt generoasă.
O altă Florină (mai alintată) - Florinel

draga Florina alintata (uite ca zambesc scriind asta), ai vazut matalutza bine cam ce am vrut eu sa asez in poezeaua asta :), adica viata noastra cea de toate zilele desenata pe clopotul ala care ma innebuneste cu dangatul lui in fiecare zi :).

cu drag,
Florina ailalta :)

Bogdane, am recitit comentariul tau si am vazut ca ai o nedumerire pe care, prima data cand ti-am raspuns, nu ti-am lamurit-o.

bronzul e legatura cu materialul din care e facut un clopot.
nu m-am referit la nici o medalie, desi e interesant ca se poate interpreta si astefl.
am vrut ca prin cuvantul \"bronz\" sa subliniez, ca desi la tinerete esti pe culme, esti sub ea, in interiorul acelui clopot, unde miscarile iti sunt mai ample, dar limitate totusi.
cam asa ceva :)

inca o data, raman surprinsa de ecoul poeziei auzit in comentariul tau.

Dana

meritai un comentariu pe masura...
aaa... si inca ceva... ai citit cumva poezia mea cu sotronul?

inoni

nu!
tema sotronului o am si eu ratacita pe undeva prin poeziile mele, poate inca mai e postata una veche, daca n-oi fi sters-o intre timp.

dar uite, promit ca o voi citi pe a ta . chiar acuma \"fug\" acolo :)

aceeasi.

Scurta explicatie asupra generozitatii:
In acea dimineata dadusem deja mai multe stelute si nu credeam a fi dispus sa mai ofer inca una. Poezia ei mi-a schimbat asadar dispozitia..