Despre autor
AMAdrian Munteanu
@adrian-munteanu
0 urmăritori
Nume: MUNTEANU
Prenume: ADRIAN
Semnătură de autor: Adrian Munteanu
Data nașterii: 21august 1948
Locul nașterii: Brasov
Studii: - Școala generală nr. 3, Brașov ;
- Liceul “Unirea ” Brașov ( 1962 – 1966);
Facultatea de limba si literatura româna Constanța ( 1968 – 1972) – profesor Cornel Regman, asistent Marin Mincu).
redactor la Societatea Română de Radiodifuziune.
Volume publicate:
- "TÃCEREA CLIPEI" (SONETE 1), apărut la editura Arania, Brașov, 2005 ;
- "CASA FÃRÃ ZIDURI" (SONETE 2), Arania, 2006 ;
- “PAINGUL ORB”( SONETE 3), Arania, 2007;
- "FERESTRE ÎN CETATE" ( SONETE 4), Arania, 2008;
- "FEMEIE !..."( Sonete 5), editura Minerva,București, 2009;
- "ORELE TÃCERII", editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010;
- "7", editura Arania, Brașov, 2011,;
- Parole sussurate dall`istante/Sonetele Clipei” (bilingv română-italiană, traducere Eugen D. Popin) , editura Arania, Brașov, 2012;
- ODIHNA ZBORULUI (soneforisme), Arania, 2014;
- FLUTURELE DIN FÂNTÂNÃ (antologie), eLITERATURA, București, 2015
Volumul “7” a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Brasov, in 2011, iar in 2012 a primit Premiul European de Poezie NUX la Targul International de Carte de la Milano.
Deține premii naționale de interpretare teatrală, de scenariu dramatic si de regie de teatru, cum este premiul de interpretare masculina la festivalul National al Artei Studentesti, 1969 si premiul III de regie la acelasi festival, 1972.
În 2003 a realizat scenariul intitulat „ Povești fără sfârșit „ ( regia, scenografia, ilustrația muzicală și interpretarea actoricească ) cu care a întreprins un turneu de două luni în Canada.
Este organizator de evenimente culturale, actor și membru fondator al grupului Caii Verzi de pe Pereți, cu care desfășoară o activitate culturală intensă, cu programări ale unor autori importanți din spațiul literaturii românești.
Din 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor.
Vezi profilul
aș vrea să fiu în orice colț de glie- mă gândeam că de la cuvântul teleportare, nu ar fi altceva decât o dorință de a ajunge în orice colț, acolo unde nu poți ajunge niciodată fizic, dar imaginat în orice moment…
pe unde-a fost să-ntemeiez moșie- ei aici e cu totul altceva, deja suntem în aducerea aminte, a unui spațiu unde ai fost sau poate trebuia să fii, fiindcă acel ,,unde,, nu ne dă siguranța că ai fost acolo și că ai dori o revenire…
purtată-n veac de un străbun profetic- cuvântul moșie mă ducea clar că e ceva ce a aparțiunut unui strămăș, acel vers cu iubirea de moșie, e o realitate sentimentală, toți dorim să ne întoarcem acolo de unde au pornit înaintașii noștri…
în loc sfințit de-ai mei pentru vecie – ai terminat versul anterior cu profetic, ceea ce mă ducea direct spre o concluzie, dar am încercat să mă păstrez în contextul textului și urmăresc expunerea ta, frumos e versul acesta, ne arată iubirea și mai ales statornicia prin acel sfințit, și apoi porobabil și proverbul. Că omul sfințește locul…
să-mi curgă-n vene sângele lor getic – străbunii se vor regăsi totdeauna în urmașii lor prin geana de sânge ce trece prin interiorul ființei și care realizează legătura strânsă de nemul din care te tragi…
adus pe scut să-nchid în trup ermetic- pomenind de getic, e normal să crezi că tot ce îți aparține nu a fost primit doar ca dar, ci acest bun a fost câștigat apărându-ne cu scutul, toate acele bunuri sunt clădite frumos în trupul celui ce scrie aceste versuri, a poetului care ermetizează anumite lucrui considerându-le taine…
ca pe-un trofeu eterna sărăcie - versul acesta mi se pare aruncat așa la întâmplare, de ce trebuie mereu să ne eternizăm în sărăcie, de ce trebuie să credem că e stema ființei noastre când suntem așa bogați prin viața ce o primim ca dar, dar asta e altceva…
tânjesc să văd rubinul din ciorchine- nu întâmplător am spus de versul de mai sus parcă am intuit că ne punem doar un fel de protecție, că de fapt noi prin melagurile de unde ne tragem suntem bogații perin ceea ce glia aceasta ne-a dăruit din toate vremurile, de aici ciorchinele, care nu poate însemna altceva decât bogăție, chiar și sufletească…
să gust asprimea cărnii de sub șei- flosirea acestei șei, parcă mă deranjează un pic, nu am apucat să ascult poemul cum curge, doar curgerea versului, mă pune un pic în dificultate versul acesta, sar și merg mai departe, poate aflu răspunsul în cellălalt…
să dau binețe-n zori cum se cuvine- e aici starea omului după ce s-a împăcat cu toate e obișnuința de a fi om…
broboanelor de lacrimi pur ulei- of, am început să mă înfund la sfârșit, iar mi se apre că versul acesta l-ai aruncat așa pentru deruta cititorului…
turnat de veacuri lungi adânc în mine…aici ai vrut să ajungi la veșnicia ta și a nemului tău, a neamului nostru până la urmă…
să răsucesc în azi bătrâne chei- aceste versuri- și ultimul vers, condiția poetului ajuns în pragul maturității depline, când i se pare că nu mai are nimic de dat, dar cum rămâne cu crezul tău bătrâne?