Adrian Munteanu

Nu se poate sa nu apara niste trairi comune. Si niste solutii. E de verificat.

Bine ai venit printre veșnic nemulțumiții truditori ai gândului. Se îmbogățește lumea.

Tocmai mă gândeam că voi trece si de această dată neobservat, asa cum se întâmplă tot mai des în ultima vreme.
Câtă putere mai am în cuvânt se datorează celor care mă fac să mai sper că nu mă străduiesc în van.

Eu repet doar cuvintele altora : dacă există un singur cititor, merită să continui. Acum sunt doi. Și încă din cei mai dragi.

Un gând de mulțumire pentru constanță. În rest...doar tăcerea.

Și mie. În mare parte chiar inexplicabil.Din păcate poți face multe, dar nu poți obliga pe nimeni să facă ceea ce nu-i crează plăcere. Un plus de îngrijorare îl am constatând că nici altceva nu se prea mai citește, în afara lucrurilor care sar în ochi prin atracții exterioare, titluri șocante și, în general, tot ceea ce nu necesită un susținut efort intelectual, ci doar capacitatea de a digera o ghidușie lingvistică. Dacă cineva, dintre cei care nu se încadrează acestei categorii - pentru că sunt și din aceștia - va ajunge să citească aceste rânduri, va înțelege că excepțiile se exclud. Eu vorbesc de atitudinea generală.
Numai că nu este nimic surprinzător în asta. Tot în general privind lucrurile, știm care este gustul comun, nivelul general de cultură, standardul de civilizație...etc.
Intrăm pe un teritoriu în care vom deranja pe mulți și ne facem rău, în primul rând , nouă înșine, pierzând timp cu elemente pe care nu le putem controla .
Ceea ce știu însă foarte bine este că eu îmi voi duce întotdeauna proiectele la bun sfârșit, atâta timp cât depinde de mine. Viața m-a învățat să mă mulțumesc și cu dialogul în pustiu, cu monologul, dacă e cazul. Asta e valabil și în cazul sonetelor. Și acolo am ajuns la vreo 25 de accesări zilnic. Dacă acolo pot să cred că este ceva legat de valoare sau de plictisul celor care s-au săturat să tot vadă numele meu zilnic pe site, în cazul jurnalului de mai sus, așa cum ai remarcat, e mai puțin explicabil și chiar îngrijorător. Să ne mulțumim cu ideea că, prin aceasta, facem un experiment, din păcate suficient de concludent.
O remarcă : eu sunt Adrian

N-am reușit. Probabil trăiesc din amintiri.

Ca omul aflat în concediu, descopăr uneori mai târziu luciditatea unor comentarii. Și mă minunez, cum ați și observat, de prietenia conținută. O deslușesc tot mai rar în jurul nostru.
Să fiți mereu iubiți!

Deseori mă gândesc că rămânem meru pe acest catarg uscat, cu diluviul dedesubt, fără a fi superiori lui, ci simțind izolarea care ne-a cuprins.

Păcat că am ajuns târziu. Ar fi meritat înstelat.
Îmi pare un scenariu pentru un spectacol satirico-folcloric. Ai dinamică în felul în care răsucești gesturile dramatic, întrezăresc zâmbetul , dar și adâncimea. Ar trebui să te gândești serios dacă nu merită să-ți rezervi o parte din timp și din posiblități pentru segmentul scenic al scriiturii.
Și eu am realizat un scenariu din textele mele dedicate segmentului de vîrsă 7 -77 de ani ( ăsta era subtitlul ) .Tot eu am făcut regia, tot eu scenografia, eu am fost cel care l-a jucat. Cu acest spectacol am întreprins un turneu de două luni în Canada. Îți spun asta, poate te tentez să iei măsuri.
Păcat că s-a nimerit să postezi textul într-o perioadă care încă miroase a vacanță.

Mai bine un măscărici decât un absen.Contra epigrama altădată.

Iată un motiv pentru care îmi pare rău că nu stau în București. Poate odată, în trecere și neanunțat.

În multe puncte găsesc similitudini cu ceea ce gândesc. Cu umilință cu tot.
Te felicit pentru că ai avut curajul să deschizi o asemenea discuție care ar trebui multora să le dea de gândit. Comentariile le las în seama altora.Probabil din categoria cerebralilor. Nu pot însă să nu punctez pe necesitatea echilibrului în toate. Chiar și în maniera de a scrie poezie.
Cu prietenie

Elia - iată că am ajuns și ziua când pot primi steluțe de la tine. Și nu numai virtuale.
Dana - cum spuneam, mulțumirile le-am epuizat. Rămân cu încântările.
Radmila - ce spui aduce o aromă în plus.
Ion - referitor la epuizare. Dacă ai ști cât de departe este. Asta fără laudă.
Mihaela - sper să mai găsesc niște ruguri de aprins.
Codrina - rămân cu ideea că va trebui să găsesc o soluție pentru a mă autodepăși. Fii sigură că voi încerca.
Mulțumesc tuturor pentru cuvintele și aprecierile voastre. Fac parte din izvorul acela din care mă adap.

În liniște, vă mulțumesc că nu lăsați acestor rânduri drama de a se înșirui în gol.

Și a venit ziua de marți.
Radmila - la ceea ce cred că am gândit împreună aș adăuga trăirile potrivnice îndelungi. Ele au un dublu avantaj : te călesc și te sensibilizează, în același timp
Elia - asupra expresivității subtitlurilor mă gândesc și eu adesea. Din păcate ( sau din fericire ) nu înclin spre câștigarea facilă a câtorva cititori în plus. Prefer să las lucrurile să curgă, să fac ceva care să rămână prin el însuși și, mai târziu, vom mai vedea.
Constantin , Gelu - nume noi în dreptul încercărilor mele. Vă mulțumesc pentru aprecieri și sper să mai avem ocazii pentru împărtășiri comune.
Ion - prea bun și prea prietenesc.

Palatele arată așa cum arată privitorul. Tot din fericire, câteodată mai are cine privi. Cu ochiul format, pătrundem împreună dincolo de orgoliul fiecărei clipe. Și sperăm împreună că vom mai cucerim câte o redută.
Pentru tine și pentru alte prietene bune, mâine vine alt sonet de dragoste. Și din nou prea curajos pentru mine. Noroc că nu mă vede nimeni.

Bine ai venit!
Să-ți fie drumul lung și fructuos, să ai răbdare și speranță.
În primul poem postat descifrez posibilitățile creatorului. Deocamdată ceea ce te-aș îndemna să faci este să lucrezi cu nuanțe ,cu frânturi de stare și să lași la o parte categoriile prea generale și tocmai de aceea mai puțin expresive , urmărirea gesturilor largi și ignorarea trăirilor din imediata noastră vecinătate. Oprește-te la o stare și sondeaz-o în adâncime. Ai câștiga profunzime, te-ai feri de mișcări exterioare și insuficient de expresive.
Atenție și la unele reluari, precum repetiția lui \" ape \" de la mijlocul poeziei, care mă supără.
Uneori vei mai da peste unii care vor intra cu cuțitul în carne vie. Nu te speria, ia ceea ce e de luat și mergi înainte cu curaj și bucurie a creației.
Pe curând.

Se citește extrem de puțin în ultima vreme. Se simte aroma vacanțelor ce nu s-au încheiat. Nu trebuie să te supere prea tare acest lucru, deși e păcat de unele texte, cum e și acesta. De această dată există o schimbare de registru față de poemul învecinat - semn cantitativ al unei perioade în care nu ai predat armele - accentul căzând pe filonul liric, introspectiv. Totuși tensiunea rămâne, unele gesturi își păstrează mișcarea dramatică, deși îl poți lua ca pe un poem al tăcerii. Nimic depresiv în nici unul din cele două poeme, cu toate că ne plimbi prin dreptul morții și al agoniei. Ai putere și speranță în așteptarea zborului de îngeri. Aceste două stări mi se transmit, semn că sunt bine articulate la locul lor.

Thais - cu fiecare nuanță suntem mai bogați cu o trăire și nimic nu trebuie neglijat.
Radmila - iar lumea devine mare, mare și impreviziblă. N-ar fi frumos în alt fel.
Adrian - mai am puțin de adăstat în preajma cutremurelor, apoi trecem spre alte zone, fără odihnă. Cine are timp, să se odihnească. Mâine , oricum, schimb registrul si ajung, culmea, chiar la un poem al posedării. Mi-a trebuit ceva îndrăzneală ca să-l finalizez. Cum mai e cu cartea ? Dar asta separat.