În gulagul românesc ( 17 ), mărturiile tatălui meu

<div align=justify Canalul Dunăre - Marea Neagră, 1950 Accidente Lucram în schimbul doi. Cadrul de la vagonetul lângă care mă aflam s-a blocat și atunci am încercat cu o rangă să-l desfac. Pe întuneric ranga a scăpat și m-a lovit drept în față rupându-mi osul nazal. Nu exista pe șantier o trusă medicală. În situația în care eram, am pierdut mult sânge. Transportat cu un camion la colonie, am fost internat în infirmerie, unde nu s-a făcut intervenție chirurgicală. Medicul mi-a dat o oglindă, ca să mă privesc, spunându-mi că așa cum se modelează acum nasul, așa voi rămâne toată viața. Trei săptămâni mai târziu săpam pe șantier și, încărcând pământul, împingeam cu mare greutate vagonetul. Pe parcurs linia mergea în pantă ușor coborândă. Atunci vehiculul meu a luat viteză, iar din urmă alt vagonet m-a ajuns și, prinzându-mi piciorul între tampoane, mi-a fracturat peroneul stâng. Nu s-a găsit nici un mjloc de transport, am stat în mari dureri până la sfârșitul lucrului în schimb și dus abia atunci la colonie, purtat pe targă peste patru kilometri. Piciorul a fost pus în ghips în care situație am stat peste trei săptămâni. La un control al comandantului, acesta , cu privire dușmănoasă, m-a acuzat de automutilare, ca să nu mai muncesc, și m-a amenințat că voi fi trimis în judecată. Un alt accident stupid a fost că după o mâncare oribilă am făcut ocluzie intestinală și numai devotamentul si competența medicilor, și ei deținuți, m-a scăpat, luptând o noapte întreagă cu seruri și injecții. În infirmerie și după Stând cu piciorul în ghips în infirmerie aproape o lună, a fost pentru mine o situație salvatoare, deoarece am avut drept la corespondență cu familia și la pachete cu alimente și îmbrăcăminte. Am primit un cojoc gros și o căciulă siberiană cu urechi care m-au scăpat de frig. După scoaterea ghipsului am fost repartizat pentru convalescență la bucătărie. Mergeam cu baston, așa că nu puteam să fiu pus la greutăți, ci la munci în interior, la curățat zarzavaturi, la sortarea cărnii, ori la distribuirea ingredientelor. Când piciorul s-a mai întărit, am fost scos și la treburi în afară, la tăiat lemne, la transportul alimentelor din magazii și pivnițe. În tot acest timp, primind pachete cu alimente , m-am putut întrema și numai astfel am reușit să muncesc în continuare încă doi ani. Deși încă șchiopătam, în final am fost trimis la o muncă de ocnaș. Stăteam pe o lădiță și spărgeam piatră pentru șosele sau alte trebuințe. Greu era faptul că lângă acest șantier trecea linia ferată pe care se aducea piatra brută și se expedia cea spartă. Pe această linie veneau lemne și alimente pentru colonie. La intrarea în colonie, după terminarea lucrului, erai obligat să duci în spinare blăni de lemne. Dacă alegeam blăni mai mici, după puterile mele, eram lovit de brigadier și soldați. Într-o zi au sosit capete de boi care aveau 20-30 de kilograme. Spre ghinionul meu, am primit un cap mare pe care nu-l puteam duce. L-am pus în spinare și am pornit împleticit. Picioarele nu mă țineau, mă izbeam de cel din față sau spate, până când am căzut în țărână. Inima bătea grăbită, mi s-au împăienjenit ochii, dar și în această situație am fost lovit. Până la urmă a trebuit să fiu dus la Colonie susținut. Până când voi rezista ? Mihail Munteanu Va urma </div align=justify