S o n e t 1 7 7

al întoarcerii 2

1 min lectură·14 septembrie 2004

Mediu

Întoarce-te din plesnituri de stâncă,

Din scobituri de râpi muiate-n rouă.

Despică umbra muntelui în două,

Fugi de genunea norilor, adâncă.

Arată-mi chipul blând de lună nouă

Și nu privi în urma clipei încă,

Să nu te soarbă hăul ce mănâncă

Frânturi de nimb, când împrejuru-i plouă.

Învinge-ți neputința, prinde-ți șalul

Căderilor de fluvii ce împart

Nădejdi și spaime ațipind pe malul

Vegherilor clipind tăcut în cart.

Întoarce-te, iubito, sari în valul

Izvoarelor ce nu ne mai despart.

9 august 2004

023.046

Adrian Munteanu. “S o n e t 1 7 7.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/86566/s-o-n-e-t-1-7-7

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

L-am așteptat, e așa cum l-am vrut, sorb din izvor cu permisiune și nu mă mai satur.

Un gând de mulțumire pentru constanță. În rest...doar tăcerea.