Capricii de vară

am schimbat repede pepenii pe o iluzie ieftină. se făcea ca suntem singuri legați de catargul unei corăbii fară vâsle. sânii tai arătau nordul astrolabului de bronz pe care-l cumpărasem de la un rege după o bătalie cu bufnițe mari, congruente. mi-era sete, doream să te simt ca pe o coroană răcoroasă în jurul tâmplelor plesuve. mă cautai cu degetul mare de la picior, îmi tatonai în morse respirația întretăiată de carul mare plin cu paie de pus pe acoperișuri lacustre. sensul nu era giratoriu ci infinit de plat. ne doream fără speranțe, tu aveai sute de metri înaintea mea. invidiam melcii, viteza lor amețitoare la curbe luate cu zgomot de sticle sparte, fum în ochi, cerceii tăi în gura mea, cum au ajuns? ah.. amintirile astea din podul fără cer unde te ceream de nevastă în zilele de război și tu râdeai cu o scoică la ureche vuind ca marea pe care o străbăteai nebună, cautându-mă zadarnic.. **** Iți poate părea mediocră iubirea mea, dar n-am încă înțelepciunea de-a mă bucura în liniște de vegetațiile ce-mi înmuguresc la glezne. Asta pentru că sunt un pic afonă, nu deosebesc nimic din molima de sunete ce se înfoaie în trompetele fanfarei, pot auzi doar sunetele joase prin care libelula-și frânge turcoazul și zgomotul cascadelor aproape seci. Fluieram. Intrebam în stânga și-n dreapta dacă a vazut cineva ochelarii de soare ce-mi luaseră prizonier chipul tau, dar nu aveam ecou. Pe pereții scorojiți de vară, se înființau trepte cu balustrade pe care clownii cu rânjet de sugari isterici își făceau vânt. Ai rătăcit în sensurile giratorii ale roirii tale, chit că te îndrumam de sub cozorocul afișat cu nonșalanță, să-mi smulgi inima și sufletul să le faci căptușeală pentru hanoracul tau, aruncat în portbagajul plin cu pepeni.