Scenariu
Aqua di Gio
deportare
2 min lectură·
Mediu
(cortina up)
guvernatorul feroviar își suflă bojocii (în foalele
cu cărbuni ce licăreau în cușma nopții)
privirea metalică ca după o bătalie cu un
stol de fluturi (imobilizați pe o copertă)
mături stivuite mocnesc asfaltul pieței.
O femeie cu dinți verzi citea proclamarea
celelalte se culcau între ele cît nu le ajungea plapuma
ma hlizeam la luna înnourată prin lustrul rece al puștii de lemn.
în spatele nostru, copilăria se scufunda
în aburii gării băntuită de hoți de frumusețe.
te auzeam cum bocăneai în pod săpîndu-ți tinerețea.
Gio își legă disperat de glezne, arta fugii.
(proiector pe copilărie. bach. balerină anorectica plan II)
molima era pretutindeni, în arenă se celebrau plecări
cu iguane pironite de catarge de locomotive albastre.
florile de papirus dădeau prin săni tineri același lapte. Vrăjitoarea Iguasu trompetă stingerea cantonului, ritualul narativ se terminase.
(cai nepotcoviți eliberați la balcon)
Paparudele au strîns fumul luptei, copiii desculți,
tunurile de bronz și au plecat hăulind prin cotloanele fericirii mele.
ramăsesem așezați pe limbile pendulei cu pumnii încleștați
în vid, plini de șuruburile promisunilor, cu toate arcurile
întinse pînă la durere. Farurile luceau dorul bunei speranțe, curcubee de neon sclipeau elegant pe verbele fără viitor.
venise un curier tatuat cu decorații( parfum aqua)
și zice domnule Gio, pauza de fumat s-a terminat
(intră corul final aici) poftiți în vagoane segnor...
0139448
0
