Gestul Evei

Tu de ce te tot zbați? N-ai înțeles în toți anii ăstia că ești prins? Nu, nu în ștreangul generațiilor din urmă pe care de pomană le-acuzi de-a ne fi pus degetul de cenușă-n frunte, esti prins de tine în ștreang de plete, fumul țigării, parfumul și verdele ochilor, esti prins de tine-n perversitatea propriilor tale imagini care te poartă-n cutremurată dărîmată jalnică messina în ale cărei taverne nu poți bea de mirosul încă viu al morții și-al molimei, ești prizonierul sertarului cu chiloți din toată lumea pe care-i adulmeci sperînd sa le afli rostul sau venirea. Si mereu aceleași greseli. Aceeași oscilare între roșul care nu reprezinta pasiune și negrul care reprezintă speranța, între albul pe care l-ai vrea nevinovat și verdele demenței coridelor dinainte pierdute de-un toreador aruncat în arenă unde pasiunea-i un taur cu zece, o sută, o mie de coarne și el, toreadorul n-are nici un chef de lupta asta ci numai se închipuie trimisul a zeci sute mii de generații care-au luptat c-o himeră. De ce n-am putea sta liniștiți în nisipul ăsta ca doi scorpioni cumsecade pîndind broaștele alea proaste care ne vor trece un lac imaginar și pe care din perversitate le vom omorî aruncînd vina pe nărav? Mereu uit că tu nu esti scorpion și ești mînat în fiecare început de lună de-un astru bolnav care te face cînd fecioara cînd balanță și-astepți de la lună să vină cu fluxul să-ți spele gîndurile păcătoase... Nu-mi amintesc cîți regizori mi-au trecut prin viață, știi, rolul Evei e mai greu ca oricare altul, ești mereu nevoită sa uiți imediat că ți-ai îndeplinit menirea, să te refaci din pulbere și s-o iei mai departe spre un alt Adam cu coastele slabe și sub ele o inimă. Dar oare nu pentru asta mă iubești? Pentru-că-mi fugi după urme și mereu sînt în altă parte, a altuia și mereu a ta și pentru-că sînt fiica rătăcitoare a cărei întoarcere o aștepți tăind visul cel gras și-apoi știi că va pleca lasînd în urmă sertarul cu chiloți colorați din ale căror parfumuri vei mai trai o perioadă de vise? pentru mine țeși covoare perverse și m-aștepți cu curtea plină de pețitoare proaste și nevicioase, femei cinstite care-n sinea lor visează să-ți ofere o ciorbă, o tocană, un așternut alb și-o doaie de plozi mucoși. Dar tu mă aștepți pe mine, cea din messina cea cu duhoarea tavernelor și ochii otrăvitor de verzi...fiindcă nu de-o femeie ai nevoie ci de-o moarte continuă care să te țină-n viață... **** Acum am să urlu la tine de pe ultima treaptă a vagonului clasa 3-a cu care gonesc în noapte. Mi-am aprins o țigară, îmi intră scintei în ochi și fumul îmi aduce aminte de gustul serilor de mai cind treceam cu vaporul spre Messina ca să te întîlnesc într-o cîrciumă dezgustătoare unde lucrai cu ora. Mă chemai, implorai chiar, să te scot din abisul demagogiilor cu care te hrănea un amant decrepit, un fotofograf ambulant ce îți promitea glorie și roluri în filmele pe care le va turna cind vei fi coaptă, pîrguita pentru reflectoarele albastre și orgiile care urmau după perdele pe jumătate trase. Sufeream să te vad atît de pură, atît de îndrăgostită de omul acela fără scrupule, devorată de roluri pe care le învățai la infinit pe de rost, cu sîrgul unei fetițe cu codițe cît să-i pui mîna pe creștet într-o mîngăiere agreabilă, plină de înțelesuri subtile și speranțe pedofile pe care le traversam în zilele de angoasă. Pășeam desculți prin strigăte ovale, dar nu mă mai auzeai, aveai ochi și suflet doar pentru rochia de mireasă ce zăcea trîntită ca o cîrpă moartă, abandonată pe patul din subsol. El bocănea nopțile înjurînd la mansardă, îl urai mocnit țesînd răzbunări, cafele otrăvite, căderi de pe calul turbat care sforăia la vederea ta nudă cum te duceai să-i dai zahăr din palmă și el te amușina erotic, căzut în extază animalică, cucerit de frumusețea ta nemărginită, de tristețea care îți picura din ochii verzi. Ințelegi acum că nimeni nu te iubise vreodată, că totul e o intrigă pusă la cale de neamurile noastre, că traim în incest mental de peste 50 de ani și că nici o soluție nu e posibilă decît ștreangul de gît pe care îl cauți cu arătătorul cu un gest pudic al Evei pentru care îți sunt recunoscător...