La Multi Ani Tibik Indrikova- Lazar Andreea Li

Știi zgomotele acelea pe care le auzim în fiecare seară? ca o muzică sau strigăt sau doar un motor de avion tot încercănd sa decoleze cred ca sunt tot felul de suflete care vin zgomotoase, grăbite, julite în genunchi să își înmoaie măinile în visul nostru cuminți să își lingă degetele lăngă zid sa zămbească: al meu era roșu și avea gust de zmeură, seara e o formă de a nu auzi corpul diform care strigă: armați! pregatiți! și tu să spui încet: al meu era albastru și avea gust de sare ***** asta e o formă de expresie Li la capătul clasicismului stă Neo încătușat și deprimat depravat de drepturile sale legale după contract cu omenirea pus în lanț chromat de cea mai bună calitate atacat în ego de marele sau propriu defect: își roade falangele cu dinții stînd la timona corăbiei pe care o conduce elegant după astrolabul de lux călauzit de calea ceaiului de urmele sănilor lasați în mare de sirenele virgine murindu-i în palme ... **** Ai zburat cu avionul Li? Acolo unde se termină norii, imaginația epuizată, crestele înzăpezite apar mici, insignifiante ca niște termite albe scurmînd orizonturi fara granițe un fel de plutire între două lumi penetrate de aceiași lumină guvernată de legile lui Maxwell, de vibrația cosmică pe care o simți cînd mergi la dentist: -Bună ziua domnule doctor – și el cu vîrful acului de diamant îți pătrunde adînc în creer în timp ce pacientul caută scăparea într-un gînd dintr-o ilustrată văzută undeva sub palmieri, cămile și briză de Tanger care sulfă în ureche delicat dar cu semeție ca în filmele cu Guevara, ce zîmbeste militar și sexy din bluze și postere, dînd indicații actorilor care au terminat de citit scriptul ce pare o revoluție în sine, regizorul a plecat să mănînce scoici cu echipa de ziariști, iar pilotul striga in megafon să îmbrăcam parșuta de rezervă, cică am ajuns la capătul antimonumental al călătoriei. Doar tînăra de exact 20 de ani azi, frumoasă, inteligentă, talentată și nespus de atrăgătoare pasageră de lînga mine continuă sa repete rolul său din actul final : \" Oricît de strălucite au fost zilele trecutului nu se pot asemui cu măreția zilelor noastre eu zbor ca o cometă în drum spre soare ma vedeți? sunt aici doar pentru voi… Toate aceste lucruri sunt scrise în cărți. \"