Adrian A. Agheorghesei

Da, mult mai bine. Ca dovadă, a fost scos din atelier. Pe viitor, ferește-te de poetizare - nu împrumuta stare poetică. Încearcă să scrii daor când ai ceva de spus, dezvoltă-ti propriile tale instrumente poetice, ferește-te de locuri comune și plate. Nu abuza de metaforă - când nu se impun, când nu sunt folosite pentru a capta sensul din nonsens, ele (metaforele/tropii) sunt primul nivel de falsare. Cu timpul, vei scrie credibil. Consider că ai talent și că vei reuși.

Succes

Dacă ai scoate/reformula: "aripa de libelulă" - ducleag / "fruntea lunii" - genitiv romantic, clișeic / "telefon în ceruri" - superficial, teribilist, face dezacord ideatic si lexical cu restul textului/ "să-mi umezesc deșertul dintre gene
și adu o zambilă
să mi-o așez pe sicriu când nu mă vede nimeni" - patetic, școlăresc/ "praf de stele"- megaclișeu - textul ar putea ieși lejer din atelier.

Finalul e frumos.

D-le Silișteanu, așa cum am spus în prima parte a comului, nu mă prea interesează cișicum, ciencucare. Eu doar am apreciat un text, nu m-am fericit; adică nu e ca și cum m-am udat.

Are textul acesta un farmec ludic și grav în același timp, ostentativ. Si nu e vorba de imagini. Probabil e vorba de filtrul criptic, care pare că lase cititorul până în hol, apoi îl pofește afară.

Cam simplist finalul. Și nu mă refer la nivel expresiv neapărat.

Nu știu cinecucine, cecumcând, dar mie îmi place satira directă (personală, ca să-i zic pe nume) combinată cu satira lirică din final (i-aș spune cultă, dar mi-e teamă de cuvânt). Și versificație este bună (cu excepția versului opt, care scârțâie nițel - greșea des).

Căci tot vei ști a nemuririi hartă
Când sufletu-i de trup să se despartă ?!

Ori poate-n piatră veșnicii sculpteze - (să) sculpteze

Aritmie vers 4, vers 14.

De admirat felul în care combini jurnalul de călătorie cu literatura. Imaginea, experiența nouă, de ce nu - revelația, bucuria etc le îmbini plăcut pe cronologia brută; plăcuit, firesc, fără exces de metaforă. Aceeași senzație mi-a lăsat-o și "Cu bicicleta la Troia".

E un text scris într-o manieră naturală și inedită în același timp. Aș tăia "gri"ul din versul final - mi se pare că patetizează nițel + faptul că "zile gri" e prăfuit.

Mi-a plăcut finețea cu care aduc surplus informatic (pseudo)repetițiile (atunci când e cazul). Aici, de exp:

"și în urmă și-nainte
e un drum tăiat de sănii
sunt răscruce cu picioare
iute viscolul mă șterge
și rămân tăiat de sănii" - unde între vs 2 și 5 apare un raport (direct) de subordonare tematică, dintr-un procedeu stilistic indirect. Sper că nu m-am bâlbâit prea rău.

Fain.

Sunt câteva chestii comune, dar ele sunt amortizate de autenticitatea ansamblului.

Emilian, fiecare text își are cititorul său perfect. Mulțumesc pentru timpul tău și pentru finețe!

Eugenia, mulțumesc pentru!

"Iarna, Doamne fer' de floare,
Gerul ăsta ne condamnă
Să lipsească din dotare
Țuica bună de la toamnă." (D. Norea)


De-o lipsi, de nu, totuna -
Prin metafore și muguri,
Vom avea întotdeauna
Epigrama de la struguri.

Silviu, aliterația din titlu ("z") + ultimul vers = ziua Z.

Marian, e doar o satiră.

"În haiku, așa cum s-a mai spus,
Poți găsi, când cauți, dacă vrei,
Multă poezie și, în plus,
Floare de cireș și ceai de tei."

În Copoul nins, de vrei,
Poți simți miros de tei,
Numai Norea simte, spun,
Gingașa floare... de prun.

Claudiu, aici chiar nu e vorba (sau nu ar trebui să fie) despre cine și cât mai are de crescut. Și nici despre iritare vizavi de felul în care ne percepem comentariile. Nu vreau să polemizez cărări care nu pot fi sub nicio formă productive, de aceea mă limitez să spun doar:

"as vrea adrian sa-ti spun ca nu e asa cum iti zice alina, ca nu reprezinti niciun fel de generatie, ca nu vii din urma nimanui si nici in fata nimanui nu esti," -->

"unii inca mai viseaza generatii, miisti, sutisti, milionisti. eu nu vad nimic venind din urma, pentru a veni ceva din urma trebuie sa existe ceva in fata"

- bienînțeles că aici te-ai hazardat. Gândind așa, ajungem la un soi de anarhie literară. Bineînțeles că au existat și există borne valorice care rezistă aproape oricărui punct de vedere critic. Nihilismul liric pe care, voalat, îl propui, nu face altceva decât să ducă la: [să] "stai cu ochii numai in literatura 24 din 24 de ore iar idealul tau in viata e rescrierea literaturii nationale contemporane sub o forma care sa corespunda exclusiv standardelor tale personale inchistate.

Și aici mă opresc.

Silviu,

"împreunându-se/destrăbălându-se ". Poate poți să le scoți.

atenție la "dintro".

Pe alocuri, din contrastul liric - tehnic, rezultă disonanțe. Exp:

"sufletul meu nu mai este predispus la descompunere"
"parcă ar fi foametea răului
arvunită
dintro stradă fără sens"

Versul "încarcerat între zidurile aducerilor aminte" e nițeluș poetizat via Eminescu.

Departe de-a fi ireproșabil, îmni place finalul.

Claudiu,

Am citit atent tot ce ai scris și, evident, am decupat tot ce am considerat că merită eforul. Ai scris mult, pe alocuri excesiv și hazardat, dar ai punctat percutant vizavi de unele chestii sensibiloase... Per ansamblu, tot respectul pentru timpul tău.

Despre generații, despre cei cu cometă-n coadă și ceilalti cu stea în frunte, despre curente și, aoleu!, mai ales despre ars peotica, despre ce e/ ce mi-e/ ce ar trebui să-mi fie/ce nu mi-e/ spre ce sa privesc etc, doamne ferește de asemenea discuții - sunt ca o nevăstuică unsă cu ulei.

Despre observațiile strict lirice, despre acelea care chiar contează - mulțumesc!

Dar tre' să fiu sincer și să mă declar puțin surprins (negativ) de "referitor la steluta, eu am dat-o pentru incurajare"; adică, 1. prea dă în contrast "încurajarea ta" cu, parafrazat, "nu asculta pe nimeni, totul e și nu e" etc; 2. îmi place să cred că nu mai am nevoie de încurajare. Și aici nu e vorba deloc de calitatea poeziei mele.

De bine!