Adrian A. Agheorghesei

Lavinia, Ottilia, mă bucur că ați rezonat.

Claudiu, "e la fel de enervant ca poemele lui komartin cu tatuca. adica mie personal, fazele astea corasonice, scrise intr-un stil ultraserios si semisensibil nu-mi plac."

- s-a-nțeles. Nu-ți plac.

"'drumul pana la tine e mai lung cu un mormant' pe mine nu ma incarca cu nimic. in a doua strofa vezi ca e somatea, nu somata."

- pe mine mă încarcă. Cu siguranță încarcă textul cu măsura reală a dispariției. Poate și pe alții îi încarcă. Poate și lacul codrilor albastru nuferi galbeni... La noi în cartierul de acum 15-20 de ani, se spunea "somata". În lipsa unui argument al autorității, cine hotărăște cum e corect? Chiar și cu acel posibil argument, tot realitatea care naște fenomenul câștigă.

" de la televizor pana la etajera, in strofa doi, imi place cum descrii, inainte de asta insa, e peticit de locuri comune sau chestii mult prea abstracte care-mi lasa impresia ca le-am mai vazut in alte texte. adica deja cand scrii ceva abstract cu duminici semeni cu toata lumea (ca atunci cand scrii despre coaste si tample). pseudosemilamentarea din strofa 3 e de-a dreptul enervanta, chestia cu 'scriu prost' pentru ca stii de fapt voiam sa fiu ceva dar am devenit altceva."

- când cineva îmi reproșează că aduc cu cineva dpdv lexical - "cand scrii ceva abstract cu duminici semeni cu toata lumea (ca atunci cand scrii despre coaste si tample" - de obicei nu răspund. Când afirmația este extinsă și devine argument de sine stătător, mă gândesc bine, apoi zâmbesc.

"pseudolamentarea" - știi, Claudiu, deplasându-mă scurt, e ciudat un lucru:

suntem atât de obsedați să nu fim patetici în texte, încât unii, pe lângă faptul că ajung la osul poeziei cerebrale/tehnice/ismică/poetizării etc, uitând pentru ce și cine scriu, au tendința degrabă vărsătoare de verdicte ce includ automat orice urmă de emoție ori sinceritate (neacoperită de acest prim strat de falsare, care e metafora in sine) în urna lacrimilor. Ori în hora lamentărilor. Deci, da, acolo mă lamentez, firește.

Versul cu crucea (ți s-a maturizat) poate că e o exprimare hazardată. Ori puțintel teribilistă. Nu știu.


Mulțumesc de timp, observații, și de acel 35 la sută de.

Da, mult mai bine. Ca dovadă, a fost scos din atelier. Pe viitor, ferește-te de poetizare - nu împrumuta stare poetică. Încearcă să scrii daor când ai ceva de spus, dezvoltă-ti propriile tale instrumente poetice, ferește-te de locuri comune și plate. Nu abuza de metaforă - când nu se impun, când nu sunt folosite pentru a capta sensul din nonsens, ele (metaforele/tropii) sunt primul nivel de falsare. Cu timpul, vei scrie credibil. Consider că ai talent și că vei reuși.

Succes

Dacă ai scoate/reformula: "aripa de libelulă" - ducleag / "fruntea lunii" - genitiv romantic, clișeic / "telefon în ceruri" - superficial, teribilist, face dezacord ideatic si lexical cu restul textului/ "să-mi umezesc deșertul dintre gene
și adu o zambilă
să mi-o așez pe sicriu când nu mă vede nimeni" - patetic, școlăresc/ "praf de stele"- megaclișeu - textul ar putea ieși lejer din atelier.

Finalul e frumos.

D-le Silișteanu, așa cum am spus în prima parte a comului, nu mă prea interesează cișicum, ciencucare. Eu doar am apreciat un text, nu m-am fericit; adică nu e ca și cum m-am udat.

Are textul acesta un farmec ludic și grav în același timp, ostentativ. Si nu e vorba de imagini. Probabil e vorba de filtrul criptic, care pare că lase cititorul până în hol, apoi îl pofește afară.

Cam simplist finalul. Și nu mă refer la nivel expresiv neapărat.

Nu știu cinecucine, cecumcând, dar mie îmi place satira directă (personală, ca să-i zic pe nume) combinată cu satira lirică din final (i-aș spune cultă, dar mi-e teamă de cuvânt). Și versificație este bună (cu excepția versului opt, care scârțâie nițel - greșea des).

Căci tot vei ști a nemuririi hartă
Când sufletu-i de trup să se despartă ?!

Ori poate-n piatră veșnicii sculpteze - (să) sculpteze

Aritmie vers 4, vers 14.

De admirat felul în care combini jurnalul de călătorie cu literatura. Imaginea, experiența nouă, de ce nu - revelația, bucuria etc le îmbini plăcut pe cronologia brută; plăcuit, firesc, fără exces de metaforă. Aceeași senzație mi-a lăsat-o și "Cu bicicleta la Troia".

E un text scris într-o manieră naturală și inedită în același timp. Aș tăia "gri"ul din versul final - mi se pare că patetizează nițel + faptul că "zile gri" e prăfuit.

Mi-a plăcut finețea cu care aduc surplus informatic (pseudo)repetițiile (atunci când e cazul). Aici, de exp:

"și în urmă și-nainte
e un drum tăiat de sănii
sunt răscruce cu picioare
iute viscolul mă șterge
și rămân tăiat de sănii" - unde între vs 2 și 5 apare un raport (direct) de subordonare tematică, dintr-un procedeu stilistic indirect. Sper că nu m-am bâlbâit prea rău.

Fain.

Sunt câteva chestii comune, dar ele sunt amortizate de autenticitatea ansamblului.

Emilian, fiecare text își are cititorul său perfect. Mulțumesc pentru timpul tău și pentru finețe!

Eugenia, mulțumesc pentru!

"Iarna, Doamne fer' de floare,
Gerul ăsta ne condamnă
Să lipsească din dotare
Țuica bună de la toamnă." (D. Norea)


De-o lipsi, de nu, totuna -
Prin metafore și muguri,
Vom avea întotdeauna
Epigrama de la struguri.

Silviu, aliterația din titlu ("z") + ultimul vers = ziua Z.

Marian, e doar o satiră.

"În haiku, așa cum s-a mai spus,
Poți găsi, când cauți, dacă vrei,
Multă poezie și, în plus,
Floare de cireș și ceai de tei."

În Copoul nins, de vrei,
Poți simți miros de tei,
Numai Norea simte, spun,
Gingașa floare... de prun.

Claudiu, aici chiar nu e vorba (sau nu ar trebui să fie) despre cine și cât mai are de crescut. Și nici despre iritare vizavi de felul în care ne percepem comentariile. Nu vreau să polemizez cărări care nu pot fi sub nicio formă productive, de aceea mă limitez să spun doar:

"as vrea adrian sa-ti spun ca nu e asa cum iti zice alina, ca nu reprezinti niciun fel de generatie, ca nu vii din urma nimanui si nici in fata nimanui nu esti," -->

"unii inca mai viseaza generatii, miisti, sutisti, milionisti. eu nu vad nimic venind din urma, pentru a veni ceva din urma trebuie sa existe ceva in fata"

- bienînțeles că aici te-ai hazardat. Gândind așa, ajungem la un soi de anarhie literară. Bineînțeles că au existat și există borne valorice care rezistă aproape oricărui punct de vedere critic. Nihilismul liric pe care, voalat, îl propui, nu face altceva decât să ducă la: [să] "stai cu ochii numai in literatura 24 din 24 de ore iar idealul tau in viata e rescrierea literaturii nationale contemporane sub o forma care sa corespunda exclusiv standardelor tale personale inchistate.

Și aici mă opresc.

Silviu,

"împreunându-se/destrăbălându-se ". Poate poți să le scoți.

atenție la "dintro".

Pe alocuri, din contrastul liric - tehnic, rezultă disonanțe. Exp:

"sufletul meu nu mai este predispus la descompunere"
"parcă ar fi foametea răului
arvunită
dintro stradă fără sens"

Versul "încarcerat între zidurile aducerilor aminte" e nițeluș poetizat via Eminescu.

Departe de-a fi ireproșabil, îmni place finalul.