Poezie
Testament
1 min lectură·
Mediu
uite, mamă, am scris o poezie
cu unghiile tale
uitate într-o scrumieră.
nu-i spune tatei de ariciul din pod
și de ochelarii cu mustăți de cârtiță.
mai cere o picătură de ploaie
să-mi umezesc deșertul dintre gene
azi s-a stins lumina în camera celor vii
iar tu înveți să îmbătrânești printre păpuși.
am crescut în umbra vârstei mele
nu mai încap în castelul din miez de pâine
m-au uitat și licuricii încrustați pe cutia de lapte
într-atât de mult am chelit.
nu plânge, dragă bunică,
fă-mi o cunună din melci
și nu mai muri
cum fac alții, cum fac și eu uneori.
043030
0

și adu o zambilă
să mi-o așez pe sicriu când nu mă vede nimeni" - patetic, școlăresc/ "praf de stele"- megaclișeu - textul ar putea ieși lejer din atelier.
Finalul e frumos.