Adina Batîr

metamorfoza ca eliberare sau metamorfoza pentru evidentierea unui spirit altfel - un spirit care e sugrumat de neintelesurile umane. e nevoie uneori de aceasta nonsalanta transpunandu-si coordonatele intr-un tragic deja firesc tie.
mi-a placut. e o poezie care transmite intrinsec trairile realitatii, care nu este decat o unda a transei.

Paul, bine ai venit. Ma simt onorata ca ai lasat primul comentariu la mine in pagina. Iti multumesc pentru gandurile fluide revarsate in cuvant. Mortii din anticariate sunt la loc de onoare :)

Robert, ma bucur ca ai indraznit si mi-ai vorbit despre ce se afla dincolo de cuvinte, starile impinse intr-un sens orizontal trecerilor noastre prin timp. Sunt putini oameni care asculta cu adevarat, poate din cauza asta CEVA-ul se descopera atat de greu. Multumesc pentru descifrari.

Dor, ma faci sa ma fastacesc. Multumesc de trecerea-ti senina. Ai luat din 601 partea cea mai crocanta - baza, rotile, sustinerea.
:)

Cand ti-am citit prima data poezia, mi-am zis iata ce forta exista aici si cred ca majusculele au contribuit mult la crearea acestui efect inaintea ochilor mei. Oricum, ce este important este faptul ca reteta demiurgica face din aur un obiect al pamantului intr-un sens sinonim cu prabusirea in infern. interesant. e un mood perpetuu.

omul-spirala poate parcurge timpul in aer dand sunet intamplarilor. cantecul de vioara este unul pe care il ascult de mica, este cel care trezeste din pamantiu nuante de galben. orga e mana lui Dumnezeu in biserica.
cine poate gandi azi ca destinele se impletesc in punctul unde inca se mai poate trece inapoi prin liniste.

cred ca e o aiureala din partea mea, dar eu vad in pictura o barca cu panze. cortul il ascund in palme cu tot cu fiinta mea.
iar in cuvant e o punte de salvare.
la tine gasesc mereu intrepatrunderi, fasii de viata una peste alta, o plenitudine infioratoare. e frumos. foarte frumos. orizontul e linia spre care se indreapta pasii nostri ingandurati.

asteptarile au gust de vanilie primavara in noiembrie, in somn nu stii niciodata daca exista plecari. imaginile transcend in amintire - clopotul, timpul, memoria noastra incapatanata. sfarsiturile de saptamana ne aduc mereu aminte de alte perspective ale sinelui. sunt prea multe ore.

adevarul este ca nici nu ai unde pleca ce se creeaza din inauntru in afara incepe sa devina deja prea real si ti se frange in carne dar pe undeva exista chipuri ca ale tale nu e asta ceva deosebit? spuneam deunazi ca moartea e urata atunci cand vine si te ia, moartea e un frig, un amalgam de culori asa cum iti e sufletul atunci. moartea nu e neagra. e un fenomen egoist. pleci si lasi urme din tine in ceilalti. orice ar fi.

Stii, nu poti duce povara intregii lumi pe umeri, iti dai seama ca la 19 ani nici atat. Iti multumesc pentru parere, conteaza mult. Unii au plecat cu prima strofa, altii cu a doua, altii cu... etc.

Iuliana, este ceva deosebit ca a ajuns la tine intr-un fel anume, asa cum iti e sufletul, asa cum iti sunt gandurile. Ne scurgem unii prin altii si ne lasam in resturi. Multumesc pentru parere.

Mi-a placut stilul jucaus cu care ai povestit plimbarile noastre/voastre. Sa stii ca m-ati \"pescuit\" de la un ceai fierbinte, fiind alaturi de minunea aceea de fata numita Ana Suter, pentru ca eu nu umblu fara poeti :))

Crina, nu trebuie sa fii invidioasa, crede-ma ca nu mi-o iau in cap. E o chestiune de perceptie si n-ai de ce sa te scuzi. Ma bucur ca ti-a placut dinamismul. In ceea ce priveste limbajul \"murdaro-plastico-bucurestean\" (mama ce interesant suna) nu face sens. Adica doar bucurestenii folosesc cuvintele alea? Ceilalti nu vorbesc despre Dumnezeu, pasari ori spaime? Tu de ce folosesti cuvantul \"gagicari\" intr-un pretins poem? Ia fii atenta...!

Costin, multumesc mult pentru comentariu si ca ma urmaresti.

Bogdan, daca n-ai inteles, nu era pentru tine. Dar daca spui ca e prea poetica, atunci ma voi lovi sfioasa si docila peste frunte si va trebui sa iau masuri. Multam, mai treci.

Dana, multumesc, esti draguta. Ma bucur ca ma mai citesti si ca nu ti-am inselat asteptarile.

Doamne, Ela, daca ai sti de cate ori am oftat citindu-ti comentariul. Multumesc pentru cum privesti in noi, in ceilalti... si iti multumesc pentru steluta desi faci lumina prin fiecare cuvant. Nu doar mie.

Florin, stiu ca esti o persoana sincera, de aceea ma bucura mult atat laudele, cat si faptul ca imi spui unde scartaie. (De fiecare data cand mi se pomeneste de cafea, incep sa ii simt deja mirosul :) )

Alma, probabil va mai dura pana cand voi putea privi textele mele altfel decat subiectiv. Multumesc pentru sfaturi si ca esti aici.

Soso, mi-ai adus un mare zambet pe buze :) Multumesc si tie, se vede spiritul tau viu pretutindeni.

Nicolae, amestec multe mereu. De aceea consider ca nu pot scrie poezie. Cuvintele tale m-au mangaiat, multumesc.

Florin, totul depinde de starile momentane sau nemomentane ale cititorilor, scriitorul e doar un pretext pentru a arata ceea ce exista inauntrul lor de mult. Vezi ce spune mai sus tizul tau.

Suflul acela pe care il detine fiecare om in cautarea sa, fie din priviri, fie din atingeri sau din urmarirea cuvintelor asezate pe randuri, toate silabisindu-si existenta intr-o continua stare amorfa, rotitoare, dulce, acel suflu nu va pieri niciodata. Versul tau se graveaza pe lumina chiar si atunci cand parcurge spatii umbrite.

Camil, e multa profunzime in cuvintele tale. Ma fac sa ma gandesc la momentele traite acolo sus, in muntii mei, unde soarele nu ramane in urma niciodata.
Alex, daca as putea scrie pe jumatate din gandurile pe care le am intr-o zi ar fi bine, insa de abia le pot transpune. Mergi pe drumul tau ca e mult mai bun, iata ce poem mi-ai lasat aici :)
Va multumesc mult.

Felicitari! E ceva special.
Multumim de anunt, e bine sa stie lumea din timp :)

Imi place aceasta poezie la fel de mult ca jazz-ul :) E superb discursul poetic, mi-a antrenat imaginatia incat imi vine mie sa schitez portretul, dar stii cum? Cu linii rosii de dragul finalului. Si pentru ca nu se poate asculta Waits fara cafea, ofer cadou lui Adrian si invitatilor:

(foto: Rada Marin)

E o stare care ma \"vegheaza\" si pe mine de cateva zile incoace. Ma fac martora schimbarii de timp si de spatiu, dar uite cum e, gandurile noastre raman locului, asternute in galben prin tacere. Ador tablourile lui Van Gogh, au in ele o nebunie fara o ureche...
Nu mi se pare prea fericita alaturarea \"oglinda obisnuintei\", dar nu strica poemul si trairea pe care o transmite.

Imi place stilul jucaus care face din aceasta poezie de dragoste o poveste frapanta in care pianul si acordeonul cresc direct din piept, incat vibratiile si reverberatiile sculpteaza in suflet semne adanci de liniste. Iar mainile... mainile... creeaza numai frumos pe hartie.