Adina Batîr

Multumesc poporului Camil pentru ca a stiut cum cauta poporul Adina oamenii. Dar ei, dar ei..? Umbla ei pe drumurile cele mai frumoase, prin orasele aglomerate unde in mijlocul drumului se face neaparat popas?

Daniel... e important daca e sau nu utilitarist? Crezi ca va incepe sa imi placa? :) Vreau sa stiu parerea ta despre text, nu il chema pe Florin.
Nu voi mai reveni, am vazut ca Andrei e cam sensibil si incepe sa arunce cu afirmatii copilaresti aiurea. Promit ca data viitoare sa vin cu laude uriase sa ii gadile orgoliul. Vrei asa, Andrei? :)

despre poezia ta?

Andrei, daca poezia are vreo legatura cu ceva foarte, foarte profund, atunci ies pe varfuri.
Deci, Bobadil, asta ori e stea de misto, ori.. nu stiu zau :)

Dorin, sa iti spun unde gresesti, cand citesc textul tau am impresia ca ceva e fals. Sa fim seriosi, chiar iti aparea in vise? Faptul ca alerga printre narcise poate fi o imagine buna daca ii dai o alta nuanta. Incepe cu misterul. E mai la indemana. Inlatura toate tiparele cu care te-ai obisnuit. Sunt sigura ca ti-ar placea sa citesti si altceva.

multumesc pt zambetul imens, sa se mai descreteasca fruntile oamenilor :) cat despre poezie, caci poezie este, nu pot sa spun decat ca imi place mult primul vers, cautarea fiind cea plutitoare pe ape... as vrea sa vad si eu pasul vantului... si praful de stele asezat pe lebede.. ah, ochii nostri inchisi...

multumsec tp zmabetul imesn, sa es ami descreteacsa furntile oamneilor (: act depsre peozie, acci poeize etse, nu opt sa psun deact ca imi palce mlut pirmul vesr, cautrea fiidn cae pluttioare ep ape... sa vera sa vda is eu pausl vatanului... is parful ed setle aszat pe lebde.. ah, ocihi notsri incihsi..

Sunt obositoare majusculele, impiedica textul sa curga, de asemenea as fi dispus textul altfel in pagina pentru a parea mai inchegat. In rest puncte-puncte.

Nu vreau sa trec prin filosofia hindusa, prin incununarile de sens ale eliberarii, nici prin poverile pe care le ducem - fie si cel mai mic zgomot - iti spun ca de atatea ori inaltul paseste pe poteci sau pe ape si de atat de putine ori ii ramane cuiva, incat privind spre apusurile prin care trec pasarile inghetate, vad totodata cuvintele asternute de tine aici. Da, acolo sus, crescand.

Bogdan: multumesc :) imi place mult versul acela si am vrut sa il vada toti, sa il perceapa fiecare cum ii e spiritul.

Liviu: intr-adevar, fetita cu o mie de riduri apartine Norai Iuga, e un fel de regasire intr-un spatiu si timp nedefinit printre castani. Cat despre \"Drum\" - inseamna enorm pentru mine, gestul vostru e pentru suflet.

Ela: tu pastrezi mereu felinarele aprinse ca sa primesti inauntru cuvintele. Sa fie albastre, felinarele sau cuvintele. Si mie mi se pare putin dubioasa \"evanescenta\" aceea. Sa vad ce fac cu ea. Iti multumesc.

Andrei: fie vorba intre noi, iti dau dreptate in ceea ce priveste neutralizarea, trebuie munca multa, efort pe masura. Dar poezia ca entitate nu stie asta. Multumesc pentru veghere.

Andu: stiu, am o problema :)
Lebedele mi-au amintit mereu de ingeri, nu stiu de ce, poate pentru ca sunt albe, poate pentru ca leaga, poate pentru ca sunt liniste si blandete.

Daniel: eu nu m-as plictisi deloc. Mereu am citit-o pe elenav altfel, dar cred ca eram si eu altfel la fiecare volum al ei. Multumesc de trecere, ma bucura.

Omul se naste din lacrima christi. De atunci isi cauta mantuirea, prin incercari. La inceputul anului, dupa nasterea domnului, tu faci legamant cu ingerul feminin Eloa ce se spune ca s-a nascut din lacrima lui Iisus, legamant de veghe pentru cel ce are drumul decupat in \"indigo\", culoare a puntii intre cer si pamant. Ela doar scrie o chemare de inger pentru unul din sufletele iernii sale. Sa fii auzita.

Liviu, ce pot sa spun, eu iti multumesc pentru echilibrul pe care l-ai creat pretutindeni unde ti-ai dus spiri-tul de spiri-duș. :)

eu zic stiind ca ratacirile in timp si spatiu au efecte asemanatoare asupra launtricului meu. e bine ca exista catedrale, temple de liniste, zbateri spre lumina si culoare. cerul la ora 10 este de un alt albastru. si mai stiu ca revarsarile spre ideal nu pot aduce decat colinele gandurilor curate in inima. chiar daca viata asta e o cutra.
sa mai gresim, sa mai ajungem si la alte stari, nu doar civile, ca de, eu si ludmila ne-am facut domnisoare de onoare.
:)

Florin, eu la texte din astea ma balbai rau, dar rau.. si as vrea sa iti spun cumva mai profund ca mi-a placut enorm, dar hai sa nu o mai lungesc cu chestii de-astea si sa iti spun ca ceea ce este tablou in nemiscare este rupt de trairea unui alt timp, un fel de visare sau o vibratie launtrica dusa pana in punctul unde corpul devine un accesoriu. Parca esti singura fiinta dintr-un sir de coconi. Inlantuirile cu celelalte trupuri, cu celelalte nasteri/morti formeaza in sine o intrebare, dar care nu e foarte clara, de vreme ce senzatiile sunt mult mai puternice. Care este intrebarea? Doar tu o stii.

Nici nu stiu exact care e tonul poeziei tale, cred ca se muleaza perfect pe niste corpuri de ghips. Cand plutitor, cand grav. Cand dureros, cand mangaietor. Orbirea e o poarta, orbirea e dorita cand e in legatura cu moartea. Sa vedem atunci doar atingerile. Sa le graim incet.
Vorbeam in drum spre Iasi despre punct - despre esenta lucrurilor si l-am cautat mult... Eu renuntasem. Apoi mi-a venit in minte si cel de punctuatie, mi se dusese gandul la poemele tale ale caror imagini sunt fracturate tocmai atunci cand trebuie, atunci cand notele urca spre umbra aceea de fior. Da, Ioana, la tine punctele nu inseamna sfarsit niciodata, ci o cale larga spre infinit.

Hai sa-ti spun ca drumurile serpuite pot avea si un dead end, cred ca intr-un fel sau altul toate aceste unduiri dupa un rost s-ar rastigni si in alte spatii. Unele fericite desigur. Iar ingerii... imi place ideea ca le-ai gasit o alta postura; ii imprumut pentru mistificarile lui Eliade, pentru ca serpii nu mai sunt de mult un element al erosului.
:)

Mi-a placut colajul, e un cadou deosebit. El sigur vegheaza povestile albe de deasupra timpului. Sa imbinam pensula si cu roz pentru anii care se scurg in clepsidra altfel decat nisipurile gonind.

atunci nu trebuia sa o numesti haiku :)

Toate aceste alaturari curajoase fac din poezie un deliciu. Ludicul ramane intre coordonate stabilite precis, iar, ceea ce mi se pare si mai interesant este ca, desi poetul se joaca in mod subtil cu cititorul, gustul care ramane dupa citire/recitare este unul interesant, avand in vedere mai ales finalul. Te opui traditiei, dar si tie insuti. Carnii. Icoanei. Ce povara poate fi uneori trupul...

E un dar sa aduci atat de aproape cititorul si totusi sa nu poata patrunde intocmai in mijlocul acestui firesc-nefiresc. Cred ca adevaratul farmec consta in acest spirit care freamata incontinuu spre un loc din sine, un fel de etui al nevazutelor...