Poezie
iconoclastă
1 min lectură·
Mediu
sunt clandestinul roților cu spițe
oricărui șanț
elan și prăbușire
din melci sculptez cozi negre de pian
pe care fug tocându-mă-n privire
mă descompun driade și lăcuste
sau poate vulturi
amputați de cioc
mi-e coerentă lumea și subțire
cum răsăritul trece sub pantof
sunt un muzeu și nu-s țăran român
se pare că nici compozitorul groazei
de la zoo
am pieptul plin cu lacrimi de formol
am sechestrat un peștișor de aur
am trei dorințe dezbrăcate una
să-mi fiu stăpân
vasal și chiar învins
duminica mi-e index săptămânii
ca un claxon gonindu-mă-n idee
să pedalăm cerșetorind prin foame
îmi chiorăie stomacul
diger coarne
râd felinarele de mine își dau coate
ah! fața mi-o ascund în zarzavaturi
dar coborâți-mă din propriul meu respir
fug bogomilic
fragmentat în clipe
n-am dumnezeu de-aceea mă deșir
ca o icoană sub penelul morții
034.192
0
LN