Adela Setti

stai și așteaptă chemarea prin sânge gândul te-adapă trupul te strânge ____ N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri fără acceptul expres al autoarei.

o zi ca oricare alta afară tramvaie frunze aurite pe margini și soarele care strânge zgomot de tocuri moale zgomot de fiare târându-se la știri codurile își schimbă culoarea războaiele

inspiră expiră inspiră ar trebui să fie mecanic ar trebui să fie pavlovian ca foamea ta de var de maci ca setea de iluzii inspiră expiră inspiră nu lăsa nicio parte din

deja prea multe poze prea multe zâmbete undeva o cârjă o proteză niște păr scuturându-se ca iarba căzută și prea multe zâmbete undeva o memorie scoasă pe masă lăsată acolo cu fire tăiate și

pentru că nu mă auzi îți scriu pe lobul urechii / îmi vei citi în oglindă planul de îmbarcare / o clipă mai târziu ca să nu mă poți opri între mine și abis doar pântecul vasului pentru că nu mă

_____________________________________________________________ m ă o p r e s c r â d t o a t e f a n t o m e l e c e v a s e r u p e m i e s u f l e t u l d e t r u p s a u d o a r l o r d a n t

se întâmplă să pice câte un pod câte un văl uneori o mănușă cunoașterea celuilalt ca o dezbrăcare nu mai încântă nimic aici o maree amnezică rigole uscate și mâinile tot mai

________________________________________________________ m ă g r ă b e s c c i n e v a s ă a r u n c e o p i a t r ă î n a p ă ______________________________ Copyright Adela Setti

_____________________________________________________________ n i m i c n u m a i s t ă î n p i c i o a r e t o a t e s e f ă r â m i ț e a z ă n i c i o m e m o r i

Salvez cât pot în galantare virtuale: părțile acelea delicate din dosul genunchilor, antebrațele înfipte în memorie ca în scoici, căsuța de păpuși cu formație pătrată unde mai puteam juca o carte

mi-am spus că nu am nimic de pierdut dacă sar și am sărit evident coarda foarte lungă și foarte elastică de la un punct perspectiva s-a întors și firește aveam de pierdut totul și nimic de schimbat

îmi place cum te împiedici în șireturi de parcă fiecare zi care începe s-ar prețui în mătănii s-ar face din noduri îmi place să cred că ești credincioasă într-un fel doar al tău independent de

o pălărie de pai șiraguri din tulpini de păpădie drumul nins de petale cerul legănând trupuri un pantof prins în sârma gardului și în colț o jumătate de obraz luminat toate acestea ar fi trebuit să

ea poartă dantelă și bucle și are tot felul de vise începând cu monet și sfârșind în greșeala iubirii de-o noapte ea plânge rar și atunci strada lăcrimează muguri sau frunze o poți întâlni

voodoo people Asta scria pe singurul perete disponibil din chilie. Toți ceilalți, șapte la număr, erau tapetați de sus până jos cu rafturi înțesate de cărți și ulcele țărănești pline de flori

să nu-mi ștergi mormântul să nu-mi lași flori (am fost un pasaj necesar) sunt o poartă împodobită de sărbătoare prin care tu treci lepădând odată cu hainele tot ce n-ai fost înainte de mine te

întâi se apropie progresiv ca doi fluturi cu trupuri catifelate de polen mieriu își vânează ochii de parcă nu ar străluci de aceleași reflexii mâinile de parcă nu s-ar umezi de aceeași

azi mă întorc spre morții mei și spun ne desparte doar un ctrl tab (la nivel) de conștiință ei râd eu îi tastez (mai am până acolo) 2006.10.31 ___ Copyright Adela Setti

foșnești ca o carte răsfoită în grabă nu știu de unde să te încep de la cârlionții de copil sau din palma cu linia vieții prea lungă trăiești intact nimic nu te spulberă o bulă de săpun pe

azi ascult bolero simt bolero caut bolero prin magazine vechi e o forfotă prin atomi o dezintegrare asumată un fel de foșnet mutual eu și martie ascuțind lăncile care pe care jocul se va