Adela Setti

stătea la gard când l-au găsit în zori întors de la birt pe picioare străine călaie avea ochi sticloși de rachie și moartea îl târcolea liniștit sub pălărie un pui de cuc așijderea țeapăn în

ți se părea că stă cineva în stânga ți se părea că stă cineva pe tine apoi ai observat că ești un os și atât frumos curățat de o foame mai veche de care nu-ți aminteai și abia atunci te-ai

aranjând rotund biscuiții sub pahare am uitat sarea sarea aceea de mare servită cu pâine neagră de fiecare întoarcere și care îți făcea pielea amară și buzele vinete de albastrul apei

când lumea cade în stampă culoarea se răzvrătește și umple în noi orice urmă de talpă ____ N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri fără acceptul expres al

am cochetat cu moartea la colț de stradă i-am scos ochii sper că nu a apucat să te miroasă ești liber câinele negru mi-a lins mâna iau trenul de noapte saved your ass ____ N.B. Interzis a

azi nu vă plictisesc cu rădăcinile mele care urcă în cer / împresoară conturul norilor și îmi redesenează conturul inimii nu vă scriu nici despre cât de subțire e sângele care leagă / nici

când îți prinzi părul lumina își confundă razele cu degetele tale / ezită alungind clipele când gesticulezi spațiul se curbează smerit ca un om peste ghizdul fântânii îți caută chipul / cunoaște

îmi aștern pe umărul tău privirea [trebuie să pară - grea - că îmi înclină fruntea pe jumătate în beznă] ne desparte doar linia aburită a unei ferestre proiectate pe care stă scris cu degetul un

Unna împachetează eșarfe și rochii pullovere largi și toate brățările colorate cutiile cu pudră parfumul de frezii chiar și dulceața de nuci verzi din cămară mașina așteaptă la scară Unna pleacă și

o saltea de paie cu cearșafuri de cânepă și blugii tăi de iarnă pe teracotă ziarul cu flori de tei puse la uscat în anotimpuri de aur și nimeni prin toate colțurile cu mutra lui smochinită de

La început a fost Cotul Donului. Acolo a murit Karel. La sfârșit este cotul meu. Dacă se înmulțește, devine feminin, îl infig în pervaz și spionez copacii. Asta îmi place să fac cel mai mult, dar

sângele îmi arată nordul / am trecut pe acolo hârtiile zburau printre clădiri dezafectate tomberoanele acumulau culori cât să ajungă foamei adâncite în orbite tuturor cerșetorilor se uscaseră și

dacă întind mâna și împing dincolo de senzația de elasticitate crudă și neapucare lumea apare distorsionată pesemne că nu m-am născut încă Photo © Piotr Kowalik ___ N.B. Interzis a se introduce pe

scaun roșu de pluș întuneric pisici pe acoperiș numai luna în geam o fantomă pe ecran un rest de big bang noise și mamaia în scaunul roșu de pluș cu cartea în poală și mâța pe umăr cineva

știi durerea aceea difuză în plex când cineva ți se uită în ceafă crezând că îți poate ghici trăsăturile feței după forma ultimei vertebre asta simt eu când vii înapoi fiindcă ți-ai uitat

ce să faci cu ploaia asta de petale pământul așteaptă ceva cu fălci încleștate pumnii strânși și sperietorile pline un ferment în ochiul copilului un strigăt în talpa femeii niciun șarpe și

nimeni nu se îndreaptă spre cimitirul acesta. semințele nu au dat lujeri. rădăcinile s-au împietrit în adânc sub case. în praguri mere golite de viermi. și zidurile abia se mai țin. satul

pe aici se iese. urmele-s toate întoarse cu botul spre ușă. ne-o iau înainte și întâmpină moartea. nimic spectaculos o cortină roșie un perete alb ecouri redundante de pași voci. noaptea toate se