Blestemat

nimeni nu se îndreaptă spre cimitirul acesta. semințele nu au dat lujeri. rădăcinile s-au împietrit în adânc sub case. în praguri mere golite de viermi. și zidurile abia se mai țin. satul întreg e o gură de babă știrbă. crucile intră încet în pământ. tot mai scunde și el tot mai moale. o mlaștină. înghite în silă ca un șarpe străvechi fosforescent uneori sub lună. în mâzga fără oase sunt toate. povești urmași ce au uitat să vină și un baron lăsat fără femeie demult într-o fâneață. nimeni nu țipă în cimitirul acesta. e o liniște grea ca o femeie de patruzeci. o liniște doritoare de plozi. în turla bisericii clopotul stă de aproape un veac de când viespii l-au astupat cu miere de spin și ultimul sfânt s-a spânzurat de el în șireturi. singura înălțare e a ciorilor. și singurul pas e al meu. și singura umbră e a sperietoarei din zdrențele fostului lan. își sapă în singurul colț încă uscat adăpostul de veci. și nimeni nu plânge în cimitirul acesta. nimeni nu va învia de aici. ____ Copyright Adela Setti