Chinatown

drumul către noi insine trece si prin altii. arderea finala mi se pare cel mai sugestiv semn de comunicare, de interpatrundere. drumurile se pierd, asa cum a disparut si drumul matasii, dar raman automatismele, memoria trupului care isi cauta momentele de glorie. ca sa le elimine.

suntem datori să eliminăm tot ce percepem ca fiind slăbiciune. pentru că dacă nu devenim din ce în ce mai puternici, vom fi noi înșine eliminați. s-ar zice o selecție, nu naturală, ci socială.
mulțumesc pentru empatie.
Adela

Adela, eu nu voi insista pe idee ori pe simtaminte. In momentul de fata bati pasul pe loc. Am remarcat ca postezi mai putinm dar, m-as fi asteptat la o imbunatatire a tehnicii. De surprins, nu mai surprinde nimeni.
De exemplu, in primul vers, inutila precizarea acelui gri la papusar, din punctul meu de vedere, pentru ca tehnic, face greu de urmarit textul. Trebuie sa te intrebi in primul rind ce intentie ai: sa se urmareasca ideea, simturile ori sa distragi atentia. Oricum ar fi din punctul meu de vedere e mult prea incarcat. incolacirea sub napirlirea ierbii mi se pare gratuit si fortat. A portocaliza probabil s-a dorit o licenta poetica insa nu suna deloc bine, nici gramatical nici literar. In opinia mea prima strofa nu are legatura cu restul textul, sau cel putin liantele folosite nu sunt convingatoare. Perfuzia infectata global e complet ratata, pentru ca pur si simplu nu ai cum, nici poetic, sa infectezi global o perfuzie. Personal mi se par niste alaturari de cuvinte pe care autorul le-a pus pe hirtie la modul dumnezeu cu mila.
Apoi titlul e in totala contradictie cu textul, poate doar finalul ar trimite la titlu.
Slabut in opinia mea, un poem din ciclul nu faceti ca mine, cam acolo l-as incadra. Cel putin asta e parerea mea exclusiv din punct de vedere literar.

Poezia este o căutare a drumului care să justifice existența, care să dea un sens viguros vieții, ale cărui sinuozități trec prin ‘atriul drept’ al iubitului, se dezvăluie în poze și sfârșește ‘înțepenit în carne’, ca ‘un semn de cădere tatuat pe piept’.
Unde este însă drumul spiritual, pe care îl văd ca un vector vertical de la 0 la infinit ?

Emil - eu nu cred că bat pasul pe loc. dimpotrivă aici am încercat altceva. surprinderea unei atmosfere (nici idee, nici sentiment), construirea discursului în funcție de acea logică interioară pe care o au gândurile înaintea somnului. îți mulțumesc pentru critică, oricum, strict lizerar vorbind e o părere pertinentă pe care o apreciez.

Răzvan - drumul nu este nicăieri, există mai multe avertismente în acest sens. nu l-am găsit. și când l-am găsit, era doar o impresie, așa cum îți evocă aroma unui parfum sau a unui fruct întâmplări disparate și până atunci adânc îngropate în subconștient. nedeslușit. aici stimulii sunt o sărbătoare a lampioanelor chinezești, un tatuaj marcat cu prilejul ei, niște portocale. restul elementelor sunt aduse prin efectul de anamneză pe care acești stimuli îl au.

vă mulțumesc pentru lecturi.
Adela

literar, nu lizerar