Ada Albu

În evoluția degradării tale Mai devreme sau mai târziu Vei vrea să trăiești și tare, Vei vrea să amâni al tău pustiu. Ești alături de camera mea, Camera cu îngeri. Și sunt cu totu-n inima

Aud glasul iernii E rece și mut... Pe jos - rămășițe din toamnă. Iarna a înghițit tot, Până și cea mai mare tragedie, E vid... În jur - frunze Și miros de toamnă, Dar e diferit

E ilegal să te-mpiedici E ilegal să fii singur, Ilegal să iubești, Să fii fericit, să fii liber... Am trăit ilegal, Departe de polițiști... Dar ei știau, Și apoi s-a-nceput... Mită pentru

De la naștere Tot mă duc spre început, Amintindu-mi fiecare lucru trăit. Nu trăiesc din nou, Ci pe dos: de la sfârșit. Dacă te culci spre amurg, Nu te mai trezi - Vei avea dureri de

M-am săturat să-mi fac omletă De fiecare dată când nu-i nimic de mâncat acasă Și dau muzica destul de tare ca să audă vecinii, Pentru că vecinii... vecinii... sunt Oameni... E lege: de mine se

În fericirea prostiei mele, Dansând hora de mână cu nu știu cine de atâta minciună și fățărnicie, Nu pot avea grijă de tine, suflețel... Luând de la negativ Combinații stabilite pentru

Îmi aduc aminte de seara aceea în care le-a scos din ascunzișul de sub saltea și mi le-a arătat zicând \"sunt atât de frumoase\". De atunci m-am îndrăgostit de țigările ei. Când vine către mine

Vreau să nu am televiozor. Stau Și scriu despre oameni. Oamenii sunt așa, oamenii sunt așa... Sunt apreciat doar când scriu despre o problemă evidentă. Când scriu despre existență - toți tac și

Cât de departe sunt toate. tot ce mă unește și mă desparte - fum. cât de-nvârtite sunt toate. și eu - o față din mulțime. îmi place lumea asta: eu îi văd pe toți și pe mine - nimeni. din

supradoză? supradoză zici, copile? ești mai mare decât mine! și totuși supradoză! mă arunci în sunete stranii și reci. te iubesc, iar tu zici \"supradoză\"... oare ai murit deja? ai promis

Nimeni nu mai ține minte, Zilele de mine șterse, Ca niște vase ude. Nimeni nu mai ține minte, Cerul violet, de mine șters, L-am furat, ei doar își închipuie. Zilele ploioase, șterse de

Nu-mi va fi apreciată critica, știu. Știu că mă veți ruga totuși, Veți zice că nu sunteți ca toți Și totuși toți spun așa. Veți zice că-i prostesc să nu încerc. E prostesc să încerc când știu

Iarnă Totul e un alb gros și înșirat. E pufos pământul și se rupe ușor, scârțîie când pășesc pe dânsul. Gheața e mai tare decât pământul. Toată muzica ce mi-a plăcut vreodată acum mi se pare

M-am speriat de ce-am văzut afară. Vid și rece concentrate-n în albastru, Și tot e albastru, e toamnă. Cât de adâncă a fost rana, m-a durut: Tot fragilul și ordinarul s-a spart de fața

ne plângem de faptul că nu știm cine suntem dar vrem sa trăim viața celor pe care-i iubim și pentru mine, cei pe care-i iubesc nu știu nici ei cine sunt. cerc, și ajung tot la mine și tot mă

afară-i ceață și e frig în casă e pustiu, doar o bătrână care-adoarme lângă foc, și eu, stând pe-al meu loc, gândindu-mă la îngeri... la unul mic... Ies afară, e iarnă, ea e

Ai avut ochi frumoși, Destul ca să te iubesc... Acum nu mai ești - Nu mai sunt nici eu... Stau departe, singur în albastru... Încep să văd în loc de mine 4... Nu merg la

abstracție de culori abuz și haus total raiul s-a scurs pe lanuri lanurile - s-au făcut rai și oamenii trăiesc muncesc și dorm, mănâncă, pe lanuri colorate, albastre, late, iar ceru-i