Ada Albu

Nu știu ce să zic.

Nu scriu doar într-un singur stil, operele mele sunt influențate de trăiri și dispoziții. Ție ți-a plăcut o serie de poezii scrise într-o singură stare.

Mulțumesc că mă citești, voi atrage și eu atenția la operele tale.

cu stimă

e adevărat că poezia dată este destul de cifrată, dar ți-o explic cu mare plăcere.

Acest text este axat pe starea de amorțire fizică a mâinilor și ale celor zece degete ale ei.

Cuiele și piciorul sunt niște metafore în acest context, reprezentând vocea lenii ce nu te lasă să te miști.
Oricum, mâinile vor fi mișcate, fapt ce semnifică neascultarea.
Neascultarea este reluată în următoarele versuri prin zgârcenia boierilor ce apără o posesiune mizeră, care poate nici nu le aparține.
Numărul de 3 al boierilor și cel de 4 al nasturilor reprezintă neîmpărțirea, care e redată prin imaginea vulturului care nu împarte muntele său cu nimeni, deci singurătatea.

Dacă aduni cele două cuie, cei trei boieri, cei patru nasturi și vulturul, în sumă obții cele zece degete ale mâinilor, care fiind bolnavi de amorțeală au scris această poezie.

Sper că acum ai înțeles mai bine ceea ce am vrut să spun prin aceste versuri.

Cu drag, Ada.

e adevarat, textul dar are tangente cu \"Alice in tara minunilor\", dar a fost scris sub un altfel de unghi. Daca te gandesti, el ar putea fi raportat si la alte lucruri.. Ma bucur sincer ca iti place.

Incearca sa remixezi, de ce nu? dar sa nu uiti ca drepturile de autor si ideea, sunt ale mele :)

Iti multumesc pentru ca ma citesti.

Cornel Ștefan Ghica, încearcă. Mi-ar fi interesant.


Rugescu Ioana Adina, poate că aveți ambii dreptate și e poezie... nu-i nici o problemă, o schimb la poezii.

Sună atât de familiară, minunat. Atâta forță, cuvintele parcă bombardează. Și totuși am senzația că e scrisă de Implicarea în persoană. Ce dorință nebună ca intensitate... minunat.

Doamne, Ninel! Era doar o poezie.. Nu era nici măcar pusă la \"personale\". Da, recunoc că e legată de mine, dar sunt impulsivă și nestatornică și atunci muream, iar acum o privesc cu ochi străini și e simpatică. :) Nu mai știu, poate ai avea și tu dreptate - forma la care trăiesc aceste stări aici - m-a afectat... dar în final rămâne doar ca un simplu ceva, doar o poezie.
Simt că mă tâmpesc, nu-mi pot comenta ideile... După cum zicea tatăl meu: \"ideile nu sunt ale noastre, ele sunt niște nourași care zboară undeva și vin din când în când\"...

Grigore, nu degeaba se cheamă \"Aberații\" :) înțelegi, ne?
dar la faza cu \"suntem separați și împreună neom\", exact asta am avut în vedere - noi suntem un neom, un singur neom... mă rog...

Ninel, oare dragostea în acest text seamănă cu o suferință? Dacă luăm așa, atunci întreaga existență e un chin! dar așa, dragostea aici e doar o abstracție, un vis... și da, place tuturor.

iertați-mă, băieți, dacă am zis ceva cumva... probabil e un moment nepotrivit...

mulțumesc mult pentru cuvintele tale, am mare nevoie de comentarii. Mi-e greu să mă privesc singură dintr-o parte, iar acum am înțeles și eu despre lipsa de concentrare despre care vorbeai. Am să mă gândesc cum să corectez asta, mulțumesc încă o dată.