Poezie
Să uit de moarte...
1 min lectură·
Mediu
Sunt obsedată de moarte.
Mi-am amintit acum de existența ei,
De câte ori am cunoscut-o!
E îndrăgostită de mine...
Mi-am amintit cât de mare era teroarea ei,
Mi-am amintit cum mi-a luat atâtea,
Cum am petrecut-o pân\' la ușă, i-am făcut din mână,
Si am uitat-o. Mi-am amintit cum am uitat-o.
Acum mi-e rău. O văd clar
Și teroarea îi e într-atât de infinită,
Încât moartea chiar e nimic.
Și eu plâng... Iar ea mă iubește.
Totul se va termina
Pe un început de cerc ideal
În care mă va lua la timpul meu,
De unde m-a lăsat.
Și tot timpul ăsta îmi trăiam viața
De la sfârșit la început,
Mă tem într-atât să mor,
Pe cât m-am temut să mă nasc.
Nestatornicia mea nu doboară teroarea morții,
Am să mor într-un început,
Și-am să mă duc lângă iubirea mea,
Într-un mijloc de cerc ideal, pentru o pauză...
Dar acum, pe cerc, intersectându-mă cu alte cercuri,
Contopește-te cu mine, strânge-mă în brațe,
Să uit de moarte măcar pe două momente -
Unul pentru prostie și altul pentru sfârșitul ei - continuarea cercului existențial.
033169
0