Ada Albu

Mă tot întind în direcția ta, ude ești, soare? Norii au astupat iarna definitiv. Apuc disperat spațiu vid, ude ești, bucuria mea? Răspunde... Bzz! Răspunde!!! Nu pătrunde nici un sunet

o dragoste atât de informă, plină de cafea și nicotină, tu - vampir și eu întunecată. o femeie atât de dezbrăcată ai mai văzut? mai ești copil? trăiesc din vise, dorm încontinuu. vântul bate ca

Mergem în troleu, trecem pe lângă ferestre, uși, mobilă, trecem pe lângă fețele noastre, pe lângă sufeltele noastre, nu coborâm la nici o stație, privim cum lumea intră și iese, iar noi rămânem

Asta încă nu e poveste demnă de poezie, e doar un tic nervos. Așa trăim noi, nevrotic, ambii complexați, la fel de maniacali ambii, în orice caz ar fi tragedie dacă cineva din noi ar fi mai rău

Casa mea e oriunde unde este altcineva înafară de tine. Oriunde mă simt comod, dacă nu ești tu, întâlnind zorii cu cântece la chitară, cu alți oameni. Mă simt acasă când iubesc pe altcineva

Cât aș vrea să mor de dragoste într-o seară ca să mă trezesc dimineața iarăși viu. Din ochii tăi curg stele. Poștașul ne-aduce vești rele lumea se micșorează în ochii tuturor. Fântâna e

viața e un fir foarte fin de care toți se țin cu toată duritatea existenței lor. mi-am desenat un tablou urât, acum pun o coală deasupra lui, dar ea cade și nu-l ascunde. dărmați tabloul

Arta este trei strune căzute dintr-o comisie cerebrală \"Stai bine cu capul?\" te întreabă. Ne ținem de noi mergând prin miros urât și tavane extensibile franceze de calitate

Ursul Polar s-a lipit de geamul meu, nu îi deschid, oricât de mult aș vrea să intre. Ursul Polar, singuratic, mă tot privește de după geam. Ambii suntem fericiți așa, nu trebuie să ne

Regretații genii din fiecare din noi sunt gemeni, iar pământul pe care călcăm poate fi divizat în mii de bucățele mici și împarțit câte puțin fiecăruia ce iubește măcar cât un bob de mazăre. Acei

E frig. Din cer cade o stea. A venit timpul sa fiu serios. Si refuz sa te las sa mori. Stai calm si privesti Cum iti ard genele. Prin ochii tai albastri, Nu vad nimic. In jur e pustiu

Vântul cântă. Îmbibi cu nasul praf. Afară-i multă lume veselă. Tu ești singur și-i lună plină. Cerul e mai albastru ca deobicei. Te gândești dacă se poate Să faci ceva pe dos, invers, Ca să

Bateriile erau încărcate Și piesa era pusă la repeat. Þigări erau destule Și noaptea pe începute. Era frig, dar tu erai cald. Gaz era destul Și firul destul de lung Ca să nu se rupă la

Luna răsare îngrijorător de greu, De fiecare dată mai lată în volum, Și mai tristă. Parc-ar fi mai plată. Presată de propria frumusețe, Inteligența sa nu mai are valoare. Vrută de mulți, Luna

Am luat o pauză printre mașini. Fără timp, stând pe loc, port viteza infinită. Continuu, când materialul se termină rămân doar cu dorul de infinit hoinărind pe rămășițe de oase arse de

Se cutremură pământul. Furnicile numără extrapământenii, Și totuși ele au rămas mai multe. Oamenii numără furnicile, Și totuși extratereștrii au rămas mai interesanți. Pe un ac de ceas, Unde

Sunt obsedată de moarte. Mi-am amintit acum de existența ei, De câte ori am cunoscut-o! E îndrăgostită de mine... Mi-am amintit cât de mare era teroarea ei, Mi-am amintit cum mi-a luat

În lumea noastră de bărbați... Dacă mă întrebi \"Mergi la fumat?\" Și eu zic \"da\", Înseamnă că vom fi nedespărțiți Pe urmatoarele câteva ore. Am găsit un om nou, Proaspăt fabricat, Încă