Poezie
Spaima altora
1 min lectură·
Mediu
când ajungi să cunoști apatia până la
plictiseală îți rozi
unghiile alții temându-se
de microbi și
zici că demult
stai în mișcare așteptând
să vină o catastrofă de care
să se teamă
alții și nu tu
distrug de frică
cărările ce le-au
bătătorit în timp cu picioarele
lor care arată de sus
ca niște picioare
de furnici și se mișcă
repde-repede fugind
de fricile altora
căci ei se tem să se
mai teamă
023452
0
Exisă o spaimă a altora, deși înaintea spaimei lor e, iată, spaima noastră pentru catastrofa ce va să vină. Or, a vorbi despre spaimă, e ceva cumplit de greu, dacă nu te-ai emoționat tu însăți, dragă Ada. Doamna editor Eugenia Reiter are dreptate: încearcă să te simplifici… Dar și vorba ta, concluzia ta: „Mereu prea multe cuvinte”.
…Uite, pe mine titlul poeziei tale m-a inspirat să scriu următoarele versuri:
Există o spaimă care ne bântuie –
se cuibărește-n noi ca noapte-n
văgăunile animalelor de pradă.
Ne roade-n adânc ca un vierme
venit din necunoscut:
Mâine va mai fi?
Dar stai așa:
tu ești spaima altora,
ești marcă străină!
Am tras sabia din teacă,
să-ți facem de petrecanie:
Dispari caracatiță!
…E una dintre multele variante posibile. Cu drag și prietenie,