Poezie

lumina neagră a soarelui

1 min lectură·18 iulie 2009

Mediu

Cât aș vrea să mor de dragoste într-o seară

ca să mă trezesc dimineața iarăși viu.

Din ochii tăi curg stele.

Poștașul ne-aduce vești rele

lumea se micșorează în ochii tuturor.

Fântâna e otrăvită de lumina neagră a soarelui,

iarna nu se va termina,

la fel cum ultimii 19 ani a fost doar iarnă...

al douazecelea an trăim sub lumina neagră a soarelui,

căci vara s-a dus și nu se va mai întoarce.

gândurile mele s-au transformat în război

atunci când mi-ai spus că zâmbești când ești trist.

Lumina neagră a soarelui,

ai văzut-o vreodată?

cine ne va observa?

cine ne va zâmbi trist,

cine ne va dărui răsăritul,

între patru pereți asfaltați,

intre patru scânduri?

doar lumina neagră a soarelui

ce iese din ochii noștri,

atunci când zâmbim triști...

Îmi transcriu viața pe niște foi albe

și observ că dragostea nu are margini...

războiul ăsta e mai alb decât creta.

Fugim prin binocluri de privirile speriate ale copiilor,

atât aș vrea să mă transform într-un tramvai și să-ți intru în fereastră...

așa e dragostea asta -

iarnă.

001.089

Ada Albu. “lumina neagră a soarelui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ada-albu/poezie/13897331/lumina-neagra-a-soarelui

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.