poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6952 .



Cenaclul Agonia.ro, 26 mai 2007
comunităţi [ poezie.ro ]
la Café Deko, în incinta Teatrului Național, cu susținerea Revistei Șapte Seri Colecţia: anunturi si cronici cenaclu Agonia.ro

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elavictorialuca ]

2007-05-21  |     | 



Cenaclul Agonia.ro își redeschide porțile poeziei și criticii literare sâmbătă 26 mai, orele 14.00, la Café Deko, în incinta Teatrului Național București, cu doi tineri autori: Aida Hancer și Leonard Ancuța.

***

Moderatorul acestei ediții va fi Felix Nicolau, iar cronica va fi realizată de Traian Rotărăscu.

***

Aida – are 18 ani, este clasa a 11-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava. Pasiunea ei, pentru care își dedică aproape tot timpul, este literatura, îndeosebi poezia. Din 2006, a câștigat peste 15 premii literare, la diverse concursuri naționale. În curând va publica un volum, pentru care a obținut premiul pentru manuscris, la un recent concurs de la Târgu Jiu. A publicat în: „Bucovina literară”-Suceava; „Sud”-București; „Viața băcăuană” – Bacău, Ziarul „Crai nou” – Suceava; „13 Plus” – Bacau; „Argeș”-Pitești; „Cafeneaua literară”-Pitești; „Oglinda literară” – Focșani; „Ateneu” – Bacău; „Atitudini” - Ploiești


Leonard - ne spune despre el: „mai precis biografia mea e aproape goală. nu am încasat premii, cu excepția copilăriei, pe la Radio Romania Tineret, la o emisiune cu limita de vârstă 16 ani. între studii, aș lăsa aici un semn pentru Facultatea de Filosofie, Universitatea București, 2003. astăzi sunt jurnalist, fac presă internațională, și scriu în timpul liber, mai mult ca să scap de o angoasă care mă chinuie, vreau să mă eliberez.”


***


Vă prezentăm textele autorilor, iar noi ne vom pregăti instrumentele de analiză și vă așteptăm impresiile, comentariile, părerile în spațiul alocat comentariilor, sau pe adresa editors@scriptor.info, dar mai ales sâmbătă, cu noi, la Cafe Deko.

Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului.

Cine dorește, dintre participanții prezenți la cenaclu, să ne ofere o lectură a propriilor texte, la finalul întâlnirii noastre, este binevenit!


***

Aida Hancer

nu s-a terminat.nici acolo


capătul lumii e undeva închis în nodul inimii
nu-i nimic că nu știi
e-un pictor croșetat din cap până-n picioare
de zâmbete străine
sau un pardesiu vechi și ros la poale de câinele copilăriei
oricăruia dintre noi
capătul lumii e-un divertisment care te distrează înainte
de operație e-o ultimă eșarfă prin care vezi
un ierusalim ca o cascadă care pleacă din tine

de la un capăt la altul


începutul stă în caravanele țiganilor
pentru că nu-i cunoști și nu vrei să ai nimic
de-a face cu ei.

ni se face frică de noi înșine


tot ceea ce sperie minutele între noi
e un praf care ne înghite și ne respinge după cum vrea el
ne adulmecă fuga ne miaună liniștit și singuratic în față
și-apoi pleacă

și renunțăm





gemeni I


prin tine mă iubesc pe mine iar tu
n-o să știi niciodată cum e
în noi doi un campionat de volei în care mingea
e-un peron azvârlit într-un sărut provizoriu
comparativ cu hoții care se îndrăgostesc o dată în viață
de-aceeași monedă
nouă ni s-a spus că n-o să fim niciodată profesioniști
caută în mine un adăpost
pentru iepuri singuri

prin tine
trăiesc catastrofe ritmice paranteza pornită din mine
se închide într-un balet uzat
balet de sânge de om care moare de-un chef nebun
de-a iubi
ai configurația unei scoarțe de copac și în tine
cercuri concentrice ale despărțirii

la un moment dat o să devii singur
un copil precoce
un balerin ratat subțiindu-și glezna împrumutată
în carnea unei idei
prin tine se vor iubi și spectatorii și-o să ne tragem amandoi
o copertă de ciment peste suflet
și-o să fugim

pe mine mă iubesc prin tine
omidă care habar n-ai
că părinții noștri toți s-au cunoscut
într-un simplu cantonament




pardon. vorbeam despre noi


îmbătrânim ca niște bănci din cișmigiu
nu plânge nu fi un cui în tulpina sterilă a trandafirului
ei mor și ce dacă
și ce dacă prin bucurești nu există maree numai clovni
paraleli cu iarna
pentru că există undeva niște ploi care ne citesc
notele muzicale din incinta mlădioasei inexistențe
pentru că niște câini incerți și zgomotoși ar da orice
să privească latura superioară a toamnei
iar noi
cu buletinele răsfrânte pe chipurile de profeți
cu un loc mic în palmă
pentru ascuns sentimente
dă-mi chitara da chitara
de la care am învățat să pun deasupra corzile de piatră
ale viitoarelor morminte
sau ale păsărilor accidentate letal
într-unul din capitolele subsemnatei
și ți-am spus
suntem posibilitățile redevenirii
și martiri dacă vrei pe un pervaz cernut
frumos îți mai stă cu un triunghi de catedrale
în jurul ochiului
și copiii uită-te cum învață să crească în schimbul câtorva
fire de păr blestemat de albe
copiii…



așteptare în spirale


toyota spui când nimeni din jurul tău nu realizează că ești
daltonist
când pregătirile pentru renașterea ta se sfârșesc
pe patul de spital
unde ceasurile obosesc să numere gândurile
căci se termină perfuzia
unde merii dau de pomană jucării foame de pași
uniforme

toyota mai spre apus
când nu mai faci diferența între sistemele de operare
când nu mai e nevoie să-ți amintesc de stradă
stradă iubi
unde se prelinge soarele când nu-l mai vedem

toyota
dă-ți cu istorie pe mâini și cu melancolie pe buze
ia-o de la capăt
învață să fii unul într-o lume de doi
încearcă să-ți amintești
ce ți-am cântat în toamna în care te nășteai

acum e parcarea goală
deci e loc să-mi termin propoziția
fără ca evenimentele care au loc în spatele hainelor cu miros de cer
să trădeze
setea de tablou cu îngeri





claustrotimp


tot despre câini tot despre liniștea lor
despre blana pe lângă care am schiat o viață fără să iubim
tot despre compendiul primăverii care ni se opune
cu toți trandafirii nenăscuți

despre garajul în care colindam izvoarele ascunse în vene ni s-a spus
că le-au dărâmat cei mari

despre frunzele de brusture prea mari pentru încercări
despre rochii din prea bumbac din prea mic
să iasă omul din ele

despre brazii care nu mai cresc și despre un lămâi care
naște pui galbeni și uitați
în balcon și despre părinții
pe care i-au înfiat iernile cele reci și cu chef de alb

despre pantomime și despre macii care se țineau scai
de trenul despărțirii ca și cum rușinea mică și trandafirie din obraji
m-ar fi vrut în locul primei întâlniri

despre paris unde o să ajungem cu gondola
și despre sena lungă și pufoasă și grăbită să-și țină peștii în mâini

despre stradă ca despre toate foietajele
și despre istoria asta ca despre multe altele în care
devii un accident iar albastrul din tine duce cu el
mirosul care te-a ținut atât de departe de pruncul tău violet





anul câinelui



azi o să mă chinui să scriu să-ți aduc în brațe
copii mici care n-au părinți care nu vor avea niciodată copii mici
așa cum am fost noi
nu cred c-am să pot scrie
o să plouă cu hârtie și tot n-o să vină primăvara
evident
o să am cearcăne așa cum ți-ai dorit mereu și-un zâmbet la breloc
o să ne închidă între patru uși și-un vizor vinovat
și-o să acceptăm ideea că amândoi suntem săraci
în anul câinelui

azi o să chinui o pasăre
care-o să-și înfigă aripile adânc în tot versul de carne
o pasăre care-o să cânte
o să cânte și-o să doară
o să trag de zbor în jos și o folie subțire de cer
o să se aștearnă pe umerii noștri

azi n-am să pot scrie niciodată n-am să mai pot scrie
fiindcă sunt copii
cărora seva caldă de sub picioarele noastre
le cumpără fericirea

o să te chinui și tu cu inima strânsă
între clanțele unei garsoniere




fonic (veșnicia)



cu timpul o să înveți să curgi dintr-un vas în altul
o să te faci copil o să deschizi ușa cu dinții
singur o să cauți în tine spații goale și-o să le umpli
cu pământ pentru flori
trupurile noastre sunt ca să puneți pe ele prosoape curate
să fie unse cu sare și lăsate pe stradă în liniștea neterminată
dintre oameni
picioarele noastre calcă alte picioare
un foc în jos curge din noi un foc cu rădăcini
cu timpul scările vor fi rulante din corpuri de copii
în genunchi o să urci în genunchi pe conductele de apă caldă
dintre noi
în genunchi pe copiii tăi
o să ai partea ta din tine după cum partea noastră
va fi caldă și dispusă să uite
cu timpul o să calci într-o urmă de mână
punctele noastre cardinale un zvon al degetelor
fericirea noastră de sub broderii câini de-ai mâncării
cu timpul o să-ți fie greu să te naști
măcar de-ai putea să treci prin ou prin pământ prin femeie
prin alocurile copiilor

dar ușile din tine n-or să se schimbe
ele izolează fonic veșnicia





ecosistem (intercostalitate)



nu am dreptate niciodată n-am avut
mi-am inventat carnea sub pietre

scrisul meu crește din locul gol dintre Dumnezeu și om
schimb de glicemie

scrisul meu crește din plămâni cu sânge
desenat cu creta
o viață tristă cu labele întinse de-a lungul străzii

nu știu nimic despre mine
ceilalți trebuie să cunoască ei înșiși ritualul înmormântării

secțiunea prin degetul meu înseamnă
sânge groază sânge viață

scuzele noastre se regenerează
în mame care nasc de la începutul lumii copii

suntem mulți
și asta ne face egali
suntem organizați
și asta înseamnă o moarte precisă

dreptatea stă între țigani
încăpățânarea și mirosul ei
ridică deasupra noastră
orice formă de cer

și scrisul e provizoriu și se poartă
întotdeauna pe pielea goală
ca un refren
al leproșilor





petru, ioan, luca ș.a




weekendul ăsta am trăit o mănăstire din scânduri
din cap până în picioare
mi-am tăiat degetele cu ierburi verzi
la înălțime provenite dintr-un dumnezeu
păsările au ținut cont de liniștea mea
călugări de piatră călugări de nisip
icoane pe diferite nivele
credința era litere era decupaj din ziar
weekendul ăsta nediferența a stat între noi
ca un poem pus în carne de copil

și femeia a fost mult mai departe ca de obicei
în ea credincioșii lumii
au postit în verde și-n os

și noaptea
dumnezeii au coborât pe rând și ne-au lăsat păsări
în groapa de gunoi



in vitro

caută în toată lumea asta un ou pe măsura ta
înghite-l lasă-l să treacă prin plămâni
să ademenească și câinii pe care îi ții în suflet
un ou cât casa scărilor măturată
caută în toată lumea asta un om care să vadă în tine
oul. un om de pasăre
în stare să sugă soarele și să-ți lase o mare de lapte
în tine stă lumea care pentru alții e prea mică
în tine stă lumea
cineva a dat drumul de foarte de sus
unei sfere în corpul tău
o s-o înghiți lumea aia perfectă și-o să îți rotunjești aripile
o să-ți spui că zbori
caricatură la nivel de cer
dar nu nu e printre noi oul care să se târască
oul care să dea din mâini
noi suntem oameni-șuvoi și fericirea noastră e drept
e exact cât carnea disponibilă printre inimi
noi nici n-avem curaj să deschidem larg gura să
apăsăm viața cu degetul să ne îmbrățișăm
suntem masacre goale
of suntem unici singurii care-au avut cândva oul în ei
și-au ales carnea

caută în toată lumea asta un ou pe măsura ta
să nu devii nici mare nici mic
numai un ou mulat pe propria umbră



***


Leonard Ancuța



ciel ouvert


madames et mesieurs
je vous presente
ciel ouvert

ce vreau să spun cu asta
nimic
cer deschis

o pasăre fără întoarceri
îngeri fără transhumanță
o adiere de vînt impresionistă
fixată pe cerul memoriei
deschis

je suis leo
je declare
ciel ouvert

nu e nevoie să verificați
doar așteptați să vi se așeze
pe umeri
veți ști
poate din cauza faptului
că vă veți simți mai ușori
fără poveri
sau poate din cauza
acelei păsări care
ar vrea să vă fure aripile

de azi
ultraofertă

cer deschis
avem și nuanța împăcării



calypso


ce e frumusețea calypso?
frumusețea e acel ceva care transformă

uneori e doar un pahar de vin
alteori e doar apă

și nu numai atât

frumusețea se întîmplă cînd spun copiii
doamne ce frumos ai pictat acel apus aseară

sau când nemurirea
părăsește starea de contemplare
pentru un simplu sărut




Kinky


aș vrea să mă lăsați să îmi fac singur autopsia
numai eu stiu să umblu cu grijă în capul meu
în pieptul meu

să mă lăsați pe mine să îmi desfac larg
ca o bătaie de aripi toracele și să-mi permiteți
să țin un ochi închis sunt emotiv

vouă vă dau tot ce vreți ficatul plămânii inima
chiar și creierul de-l vreți. eu aleg doar o punguță
mică sub stern unde țin o bulă de aer

acel nod de aer pe care l-am înghițit
cînd am cunoscut-o


hotel fetish

pe terasa hotelului leg zorii
cu șireturi insomniace
țigară de la țigară rostogolesc
gogoșele albastre în fumuri
paharul
e plin întotdeauna mă simt minunat

target infuzie anunțuri din ziare
morning news ce interesant
suntem la mii de ani lumină
de un alt pământ
Eric Burdon încă mai cîntă
rata sinuciderilor e în creștere

mă gîndesc câtă lume se iubește
acum în hoteluri
aș săruta pe managerii tuturor lanțurilor
hoteliere
lanțuri ale iubirii
apoi m-aș lăsa îmbrățișat de cearșafuri
de cameriste
de note de plată fără acoperire

suferința ce adevăr trist o sirenă confirmă în depărtare
mai au și alții necazuri
nu sunt singurul
paharul se varsă pe masă apoi măsoară
timpul rămas cu picături ferme
o moleculă de bourbon
se sărută cu o hematie beată

adorm
curînd o femeie salvatoare
îmi va asculta inima



tegumente


am început să-mi pierd umbrele
de fapt am început să îmbrac noua piele de vară
și sunt tot mai translucid
nu e nevoie de concentrare
vedeți cu ochiul liber cum îmi bate inima
cum se scurge prin mine
limfa purtătoare de leo-cocite&dragoste

totul a început ieri cînd mă simțeam roșu arzând
sângele juca tensiuni periculoase
pielea mea opacă se umflase ca un broscoi acaju
și începuse să crape
am luat un ac și ață din ienupăr și coadă de cal
să repar tegumentele
atunci am văzut că mă pot dezbrăca de mine
ca de o sumă de petice
rămânând împlinire ca un vis ce pierde substanță

vă dau vouă haina mea veche
spuneți-i cum vreți
gyges sau h.g. wells




ataraxia


veninul nu mai are nici un gust,
luna e doar o plăcintă mucegăită,
părinții mei au de mult culoarea pământului,
dumnezeu a început să se spele pe dinți.

vântul a uitat să-mi șoptească numele,
soarele-a-plâns în nemișcare, gol.
voi v-ați pierdut amintirile din copilărie,
iubito, acum ești un fluture cap-de-mort...

dansez pe o lamă care nu mă poate ucide,
plutesc.




note și facturi deosebit de periculoase


am plătit să trăiesc și azi
pentru ziua de mâine mi-au rămas foarte puține cuvinte
îmi vîr mătărânga
în locul pe unde mi se scurge obligatorie
ca un sens giratoriu
viața
lasă-mă te rog
dă-mi voie să păstrez cuvintele acelea
prin care pot spune acel ceva
răspicat și plenar
sau hai
fie – accept să pot lăsa o dâra cu limba
pe clitorisul alfabetului
o factură în alb
ultima scrisoare timbrată
cu adresa ta




Episod 6
undeva la sfârșitul unei iubiri foarte îndepărtate


hedonistul nu a avut prea multe de făcut în ultima vreme
doar a jumulit o găină
a făcut baie în miere și s-a îmbrăcat în fulgi
apoi a tras un dans pînă s-a făcut ziuă

cinicul l-a privit cu respirația tăiată fără să zîmbească
și-a turnat un pahar de vin a mai tras o bășină și a zis
mă lăsați domnule apoi a murit

stoicul a scris o scrisoare pentru a-mi relatata
toată povestea spunînd că toată lumea
se pregătește de moarte într-un fel
idiot

în camera lui nebunul își mințea iubita că va fi bine
că răutatea e doar o iederă pe copacul vieții
că invidia pare a fi o smochină care își dorește să fie măr roșu
și că omul adevărat este cel care luminează pe întuneric
poți citi la scînteia lui că inima este doar un visător
singuratic




fluturi de lapte


mi-am înfipt palmele sub stern
și încerc să dorm în alveola uitării
nu mai vreau ca speranțele
să se strîngă
noaptea
ca fluturii la bec

îmi crește părul cu viteza luminii
coboară din mine ca un căscat prelung
oarba dominație a animalului
ce mă consumă
ca pe un număr de circ
senzațional

lapte
o cină frugală cu gust de mentă și miere
apoi pișcoturi cu nucă
iar lapte
o întreagă maternitate care se năruie pe mine
și mă hăituiește
toate eurile mele pruncucigașe
copilăria mea siluită
într-o groapă cu nisip
micul meu dejun secret
fără lapte

încerc să dorm și să uit de bornele kilometrice
o sfoară călăuzitoare din păr pubian
v-am zis
îmi crește nemăsurat părul
și lupul cel tînăr își mușcă o labă
evadând din cotidian

nu mai am semn pe piele
m-am scorojit la soare
nu mai sunt neted
cuvintele se desprind de mine
cu greu găsesc înțelesul defunctului somn
și becul avid ca o gaură neagră
hrănește fluturi de lapte




Nud


Aici e pielea,
e încă moale, dar am fost îmbrăcat cu ea mult timp.

Mușchii atrofiați, inerți sunt în punga aia -
o puteți arunca după.

Oasele...oasele mari sunt bune, rezistente.
Cred că sunt o afacere bună. Falangele le-am avut odată zdrobite cu o cheie franceză, dar acum sunt ok.

Organele le donez. Mai puțin ficatul, care e obosit.
Cu inima aveți mare grijă, a iubit cu fiecare bătaie!

Sângele meu a fost otrăvit. Recomand uscarea lui în lumină solară, apoi să fie răzuit și închis ermetic. Ar putea servi drept artefact de colecție.

Sufletul e în paharul acela gol...




ciel fermé


le ciel a fermé ses auvents
il est parti en vacances à la mer

pe aici am descoperit că
deasupa mea stelele sunt de piatră cenușie
și întunericul e cleios ca păcura
alerg
urmele pașilor mei pâlpâie ca niște felinare gata să se stingă
nu știu dacă mă voi întoarce

poate voi lua și eu drumul exilului
undeva pe insula mea din spumă de mare
din poliuretan dulce-acrișor și verde zarzăr

voi face infuzii mentale cu ceai chinezesc și-mi voi transfuza sângele
cu al unei șopârle mari verzi sau al unei iguane cu umeri falși

apoi voi vopsi cu sângele meu totul
lumea va fi ca un acvariu verde
nu ne va mai păsa de cerul ultramarin
chiar o să-i trimit toate prosoapele mele de plajă

sunt indecis cu picioarele topite în apă
orizonturi opuse mă răstignesc
mă arunc plutesc în derivă
noaptea doar ploile cu meteoriți
îmi luminează calea

la marginea lumii pe mal
cerul fuma o țigară și rotocolea nori

les nuages… comme les poumons du ciel
se noient dans la mer
c'est pourquoi la mer
est si salée



***


foto: "cercle ouvert", insiprată de poezia lui Leonard Ancuța, cu titlul "ciel ouvert"

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!