Tudor Arghezi

Le-am scris cu unghia pe tencuială Pe un perete de firidă goală, Pe întuneric, în singurătate, Cu puterile neajutate Nici de taurul, nici de

Cu vreo cîteva tuleie, Mă, tu semeni a femeie. La sprinceană Fetișcană, Subsuoară De fecioară. Ai picioare Domnișoare, Coapsa

din volumul „FRUNZE” ( 1961 ) Cincizeci de ani, de când încerci, mereu, Condeiul, gândurile și cerneala, N-au mai ajuns să-ți curme, fătul

Prin singurătatea lui brumar Se risipește parcul, cît cuprinzi, Învăluit în somnul funerar Al fumegoaselor oglinzi. Căci prin mijloc, bolnav de

din volumul „FRUNZE” ( 1961) Zăresc în mine șesuri și temelii de munți Cu ceruri printre piscuri și râuri pe subt punți, Ca pe pământ,

Da, te-aș iubi cum mă iubești și tu. Inim-ar spune da, cugetul nu. Te-ai așteptat vâltoarea să mă ia Și să mă ardă în dogoarea ta. De unde te-ai

Ciclul „Ritmuri” Tânjesc pe-ndelete. Mie foame, mi-e sete, Dar n-aș putea, poate, să-i spui Orișicui Ce hrană Mă poate nutri și ce

ciclul „Cărticică de seară” ( 1935 ) Prințesei mici îi pare bine Că stăpânește țara de albine. Cetățile dintre răchitele-argintii Noroade

ciclul \"HORE\" ( 1939 ) Vântul strigă: nu-i răspunde. Și te cheamă: te ascunde. Te găsește? Dă cu frunză, El nu știe să

ciclul \"Cărticică de seară\", ( 1935 ) Mă uit în cer, mă uit în pământ. M-am întrebat cine sunt. Gânduri se duc, vin Din vânt, din

Volumul: „Cuvinte potrivite” ( 1934 ) O! Cine-ar zice că pe-aici Au fost vreodată flori, Privighetori, Și cărți citite cu ochi mici, În

ciclul „Poeme noi”, ( 1963 ) Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare. Șoptisei, poate, o-ntrebare, Sau, poate, un răspuns. Dar glasul nostru

De-abia plecasesi.Te-am rugat sa pleci. Te urmaream de-a lungul molatecii poteci, Pan-ai pierit,la capat,prin trifoi. Nu te-ai uitat o data

ciclul \"HORE\" ( 1939 ) Doamne, vreau să-ți mulțumesc… Dar în graiul omenesc Slova vorbelor tocită, Vorba slovei prihănită, Înțelesul

Pițigoi, pițigoi, Nu mai treci și pe la noi Umbli prin copaci streini Și te văd pe la vecini. Aveam două rândunele Și-au plecat din cuib și

Ciclul \"Flori de mucigai\" ( 1931 ) De cu noaptea, câte toate: Clopotul toacă și bate, Broaștele, nu știi de unde, Calcă-n clapele

Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Un om fusese-o frunză și numai om cu om Au izbutit să crească și să se facă pom. Că moare

Din ciclul „Cântare omului” ( 1956 ) Te urmăresc prin veacuri, prin vârste și milenii, Încă de când spinarea ți-o-ncovoiai pe

Un păianjen, ca un neg, Umblă lung în șase peri. Abia-l vezi și e întreg Cu nevoi și cu dureri. Vine de la munca lui, Nu se-nșală de

ciclul HORE ( 1939 ) Buruiană, nu știu care Þi-i porecla de născare Și nici nu vreau să ți-o știu. Știu că ești pământul viu Și că,

N-am auzit-o, parcă, de mult… O ascult. Nădușala nopții curge pe geamuri. Plouă-n golurile din ramuri. Aș voi să găsesc o asemănare Și

Pomii din grădina mea Dau gogoși de catifea. Gheme, vată, mingi de ață, Borangicuri de dulceață.

ciclul \"HORE\" (1939 ) Șchiopătând la ușa mare Cu-o metanie și-o cruce, Greierele îți aduce, Doamne, binecuvântare. Gânduri line, Spice

Ac : Suliță de liliputan; Þeapă portativă; Ace : Ghimpi fabricați; Adia : Verbul zefirului; Albine : Niște gospodine pricepute la

ciclul „Poeme noi”, ( 1963 ) Aveai un fel de noapte în ochi și-un fel de glas, Că-n lupta de-a șoptitul, pe seară, m-ai rămas.

Statuia zveltă și-nsemnînd, se pare, Iubire, tinerețe sau credință, Subt frunza toamnei cenușii dispare, Întinsă-n șes pustiu velință. Se mai

Dună : Un val care nu udă și care poate să rămâie așa; Încrucișa : Tăia mereu fără să taie; Lași : Înainte dau înapoi, dar îndărăt înaintează

AA : Exclamația lui Gură-Cască; Abator : Garderoba vitelor; Amor : Un sentiment care umblă dezertor; Tatăl copilului din

Între nădejde tristă și-ndoială, Te-am căutat prin bolta siderală. Te-am căutat pe unde și neunde Îți bănuiam făptura că se-ascunde. Te

Vrei tu să fii pământul meu Cu semănături, cu vii, cu heleșteu, Cu pădure, cu izvoare, cu jivini? Vacile ne vor aduce ugerii plini Și vor

ciclul „Cadențe” ( 1964 ) De când nu mi-ai mai cântat Sunt, vioară, întristat. N-ai putea ști ce mă doare De tot cad

Ananas : Pepene cu solzi; Arapi : Oameni de ciocolată; Basme : Jucării de vorbe; Caise : Niște ouă ale lunii cu gălbenușul pe din

Atom : Taina cea mare; Deca : Nota zece a unui bețiv; Deal : Unde suie câmpul; Ecou : Cântă hăul; Elan : Avânt de

Scula asta are mare căutare, Niciodată golul n-a sunat mai tare.

În zări Cîntări, Trezesc Păduri, Copaci Șoptesc Murmuri Tu taci... Prin plop Potop De dulci Cîntări În zări Te culci Pe crini

Amazoane : Cucoane de cavalerie; Caron : Barcagiu între două lumi; Eol : Unul care tulbură pacea aerului; Stăpânitorul furtunilor; Midas :

De când nu mai trece streina Rămâne pustie grădina. Lăstunii se-ntorc să mă vadă Copac desfrunzit în livadă, Rotindu-se stol - Și cântă și

Dansează stihul ritmul și pas cu pas îl sună. O rimă-i mai scâlcie, o rimă e mai bună, Dar trebuie o rimă și-o pauză la vers, Cum e și călcătura

AA : Prima repetată; AB : Una bună; AC : La intrarea în Academie; AI : În taină; ET : Sfârșit de sonet; IAR : Din

Fă-te, suflete, copil Și strecoară-te tiptil Prin porumb cu moț și ciucuri, Ca să poți să te mai bucuri Strânge slove, cărți și pană, Dă-le

- \"O să-ți povestesc din cer\", Zise umbrela din cuier. - \"Eu aș vrea ceva să spun Din azur\", zise bășica de săpun. - \"Am și eu un cuvânt,

Prin undele holdei și câmpi de cucută, Fugarii-au ajuns în pustie La ceasul când luna-n zabranice, mută, Intră ca un taur cu cornu-n stihie, Și

Paraschivei I Mi-e dor amar de tine, Să cred că ai murit nu-mi vine. Cum ai știut să fii atâta timp cu mine Și la noroc și

Tu ți-ai strecurat cântecul în mine Într-o după-amiază, când Fereastra sufletului zăvorîtă bine Se deschisese-n vânt, Fără să știu că te aud

De prin vârful pomilor A venit o boabă-n zbor De cafea, Năclăită în perdea. Dumnezeu când i-a făcut Ființa din scuipat și lut, Cu o pensulă de

Iubirea noastră a murit aici. Tu frunză cazi, tu creangă te ridici. Atât amar de ani e de atunci! Glicină tu, florile-ți arunci. A mai venit

Se împlinesc cincisprezece ani de la moartea scriitorului țăran autentic, I. C. Vissarion, uitat de toată lumea, pentru că n-a fost niciodată

Mă chemi din depărtare și te-ascult, N-am să tefac, pierduto, să mă aștepți prea mult. 12.07.1967

Pe-această frunză ofilită Þi-am scris din inimă un vers Și zi c-am fost odată-n lume Și că din ea de mult m-am șters.

Îți rupe floarea nouă, plăpândă, din grădină, Fără să-i fie milă copilei de tulpină, Și când îți culci pe sânii tăi virginali buchetul, Ea

L-a găsit în casă mort, Spînzurat c-un < fir de tort>. Căci volumele-i din casă Azvîrlite pe supt masă, Erau tot cum începuse... Numai șapte se

Tare sunt singur, Doamne, și pieziși ! Copac pribeag uitat în câmpie, Cu fruct amar și cu frunziș Þepos și aspru-n îndârjire vie. Tânjesc ca

Când îmi face noduri ața Să te joci mă-ncepi de-a viața. Când îmi scapă din mâini cartea Pari să mi te joci cu moartea. Învățași atât să poci În

Chitara vag răsare în zarea de azur. Ning pe lac Raze lungi Blonde dungi... Pitpălac. Zdrang, zdrang..O sărutare și-al frunzelor

Crăp ușa cu sfială, Odaia ți-este goală. În perini se păstrează încă O urmă-a capului adâncă. La pat, stingheri, pantofii tăi de catifea, Și

Lombard bastard cu ochi de rouă, Te plouă-n haina de velură, Tușești și haina ta murmură; Golan divin din vin absoarbe Căci trilurile tale

Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere Și te pândesc în timp, ca pe vânat, Să văd: ești șoimul meu cel căutat? Să te ucid? Sau să-ngenunchi a

Ceahlăul e statuia ta... Luceafărul te aștepta De veacuri vechi, mai multe sute, Piscul în creștet, cald, să ți-l sărute. S-a întâlnit adâncul cu

Ce duh ai și ce putere. Să-mpletești ceara cu miere, De la floarea din gradină, Ostenită de albină? Tu aduni de pe meleaguri, Pentru stupi și

Îți rupe floarea nouă, plăpîndă, din grădină, Fără să-i fie milă copilei de tulpină, Și cînd îți culci pe sînii tăi virginali buchetul, Ea

Alla mia morte ti lascerò i miei averi: non altro che un nome, chiuso in un libro. Nelle tenebre in rivolta, che dai miei avi arrivano fino a