Buruiană, nu știu care
de Tudor Arghezi(2008)
1 min lectură
Mediu
ciclul HORE ( 1939 )
Buruiană, nu știu care
Þi-i porecla de născare
Și nici nu vreau să ți-o știu.
Știu că ești pământul viu
Și că, orișicum, tu crești
Făr-a ști cum te numești.
În fieștecare sat
Fetele te-au botezat.
În fiecare urzică
A pus Domnul o mărgică
Și-a croit tulpini și floare
După soiuri de tipare
Cu osârdnică migală,
Să nu stea țărâna goală.
De folos ori nefolos,
El vrea-ntâi lucru frumos.
Dintr-o îngustime-a ștofii
A scos crinii și cartofii.
Cu același fir de ață
Þese, prinde și agață,
Și la fel cu-aceeași râvnă
Că scoți floare, că dai țâfnă.
Omul însă, căpcăun,
Vrea frumos numai ce-i bun,
Împărțind, pe câte toate
Sunt, în feluri de bucate,
Judecata i-o dă gura
Și-i dă lingura măsura.
Nu-i frumos la el ceva
Care nu se poate bea,
Și nimic bun și curat
Nu-i, ce nu e de mâncat.
Buruieni cu fir aprins,
Nu vă caut după lins,
Spicul nu-l aleg cu must
Și nici ghimpii după gust.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Tudor Arghezi
- Tip
- Poezie
- An
- 2008
- Cuvinte
- 167
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
Tudor Arghezi. “Buruiană, nu știu care.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/tudor-arghezi-0025555/poezie/buruiana-nu-stiu-careIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
